FIT CITY

Dezvăluiri şocante, despre modul în care sunt trataţi copiii grav bolnavi de la Spitalul Marie Curie

Silvia Costinean, medic la Spitalul de Copii „Marie Curie” din Bucureşti, scrie pe pagina sa de Facebook lucruri incredibile despre felul în care câteva asistente cu care lucrează înţeleg să se ocupe de copiii operaţi aici. „Oare când găsesc unul dintre micuţii pacienţi aflaţi pe masa de servocontrol, adică cu temperatură care se autoreglează în funcţie de temperatura corporală, cu radiantul oprit deoarece senzorul se defectase, prin urmare, copilul nu mai era încălzit şi stătea în pielea goală la 20 de grade, era rece şi marmorat, având 34 de grade (ceea ce indica faptul că starea sa era aşa de mai mult de o oră) ce ar fi trebuit să fac? Să felicit asistentele care erau de serviciu pentru această performanţă?”, scrie doctoriţa, citată de evz.ro.

În mod firesc, mai scrie aceasta, s-a revoltat, fără a jigni, însă, pentru că nu este nimeni care şi-ar dori ca propriul copil să fie tratat astfel. „Da, mă revolt! Şi atunci când pacienţii nu sunt aşa de bine aspiraţi şi nu li se face nursingul respirator aşa cum au nevoie şi când asistentele nu manipulează corect cateterul sau sonda şi copiii fac septicemii grave”.

Medicul susţine că a fost un micuţ căruia, postoperator, i-a alunecat sonda urinară, iar o asistentă a introdus- o din nou. Consecinţa? Infecţie urinară cu un microb – enterococ – care, susţine dr. Costinean, nu ar fi din spital, ci de pe mâna unuia care nu se spală când merge la toaletă: „Infecţie care s-a complicat cu septicemie – cu trombocitopenie, cu hepatosplenomegalie, cu suferinţă generalizată şi care a prelungit spitalizarea cu două săptămâni; nu numai că sonda a fost reintrodusă, dar, e clar, că acest gest s-a facut cu mâna „goală” (fără mănuşă sterilă) şi nespălată. Credeţi că asistenta a recunoscut? Bineînţeles că nu; s-a revoltat doar că am întrebat dacă s-a întâmplat ceva cu sonda urinară în tura ei”.

Dr. Silvia Costinean arată că de aceste gesturi medicale care pun în pericol siguranţa şi sănătatea pacienţilor sunt responsabile câteva asistente. Nu dă niciun nume. Spune doar că „cei care au trecut prin secţie şi au stat suficient de mult le cunosc”.

„Acestor asistente, tocmai lor, li se ia apărarea; ele fac şi desfac pe secţia asta; ele, care fac orice altceva, numai să se ocupe de copii nu; pentru că e mult mai uşor să linguşeşti decât să munceşti; ele, care bârfesc pe toată lumea, care greşesc – pentru că nu le pasă, nu sunt atente sau le e lene să facă lucrurile corect – şi dau vina pe altele, inclusiv pe cele care vin şi lucrează voluntar (şi care «aleargă» mai mult decât ele)”.
Managerul spitalului: „Se va întruni o comisie”

Doctoriţa mai spune că aceste asistente ar fi ajuns teroarea colegelor lor pentru că sunt luate în seamă, iar celelalte – cele care îşi fac treaba responsabil – sunt umilite şi ameninţate.

Şeful direct al doctoriţei care face aceste dezvăluiri incendiare, dr. Cătălin Cârstoveanu, nu a putut fi contactat pentru a comenta această situaţie. Se pare însă că după sintagmele folosite de cei care au postat comentarii, dr. Cârstoveanu nu este deloc străin de ceea ce se întâmplă în secţie. „Iar cei care îl văd cu aripi de înger şi aura de lumină cum am citit undeva, nu au înţeles oare că aripile lui sunt demonice?”, scrie Mirela Bota.

O altă doamnă, Georgeta Nicolae, scrie că nu vrea să-şi imagineze ce s-ar întâmpla cu acea secţie dacă ar pleca doctoriţa. „Cel care ar trebui să plece este «colegul» care face experimente pe copii şi care apare la televizor pozând în «îngerul şi salvatorul» copiilor”.

Managerul instituţiei, Daniel Buzatu, nu a dorit nici domnia sa să facă prea multe comentarii: „Am discutat cu şeful secţiei, iar săptămâna viitoare se va întruni o comisie de disciplină care va discuta şi cu medicul în cauză şi cu asistentele”. Buzatu a lăsat să se înţeleagă că acest conflict în interiorul secţiei de Terapie Intensivă este mai vechi, tensiunile între cele două tabere fiind acumulate în timp.

Citiţi mai multe pe evz.ro.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button