Dezinfectanţii din spitale, CONTROLAŢI PE ASCUNS de trei ori de Ministerul Sănătăţii între 2013-2015

de:
11 mai 2016
0 Afișari
Dezinfectanţii din spitale, CONTROLAŢI PE ASCUNS de trei ori de Ministerul Sănătăţii între 2013-2015

În cei trei ani, Inspecția Sanitară de Stat din subordinea Ministerului Sănătății a controlat mii de spitale, cabinete și policlinici, sute de importatori, producători, distribuitori și comercianți de dezinfectanți, a aplicat zeci de amenzi și a dispus retragerea a sute de mii de produse biocide. Cea mai mare surpriză este faptul că ministrul demisionar Achimaș- Cadariu a semnat raportul controlului din 2015, care fusese început de Nicolae Bănicioiu, dar nu a suflat o vorbă despre rezultatele acestuia, lăsând impresia generală că asemenea controale nu au existat.

Conform primului document intrat în posesia Evenimentului Zilei, în perioada 5 noiembrie – 23 noiembrie 2015, Ministerul Săntății a desășurat, prin Inspecția Sanitară de Stat, un adevărat megacontrol național în 2.416 unități – din care fac parte spitale, școli, cabinete medicale și de înfrumusețare etc.

Controlul din noiembrie 2015

Din cele 2.416 unități verificate:

– 41 erau producători de biocide

– 21 erau importatori de biocide

– 73 erau distribuitori de biocide

– 1.953 erau utilizatori de biocide – spitale, școli, cabinete de tot felul etc.

– 82 erau utilizatori profesionali de biocide (firme de curățenie, n.r.)

– 246 erau retaileri de produse biocide (comercianți, n.r.)

În urma acestui megacontrol, au fost date 77 de avertismente și 244 de amenzi, în valoare totală de 27.400 de lei. De asemenea, au fost retrași de pe piață: 267 de litri de produse biocide și 109.379 de bucați de produse biocide (adică de flacoane, tablete, comprimate etc.)

Tot din raportul menționat am aflat că: 66 de produse aveau etichete mincinoase, 36 de produse dezinfectante erau comercializate fără aviz, alte 35 de produse erau expirate și 15 biocide nu erau utilizate corect! Acesta este, pe scurt, raportul megacontrolului semnat de Achimaș-Cadariu!

Potrivit celui de-al doilea document făcut public de EVZ, un alt control s-a desfășurat în perioada 15-30 noiembrie 2014, încadrând 2.659 de unități, în urma căruia au fost date 66 de avertismente, 10 amenzi în valoare totală de 7.600 de lei, 2.462,4 litri de produse biocide și 421 de flacoane, tablete, comprimat etc. retrase de pe piață. Totodată, au fost descoperite 70 de produse etichetate greșit, 29 de produse comercializate fără aviz, 23 de produse expirate și 15 biocide erau folosite în mod greșit.

Controlul din septembrie 2014

Din cele 2.659 de unități verificate:

– 25 erau producători de biocide

– 11 erau importatori de biocide

– 108 erau distribuitori de biocide

– 2.189 erau utilizatori de biocide – spitale, școli, cabinete, etc.

– 89 erau utilizatori profesionali de biocide (firme de curățenie, n.r.)

– 237 erau retaileri de produse biocide (comercianți, n.r.)

Cel de-al treilea document prezentat de sursa citată arată că și fostul ministru al Sănătății Eugen Nicolăescu a controlat infecțiile din spitale, în perioada 18 noiembrie – 9 decembrie 2013.

Controlul din noiembrie – decembrie 2013

– Au fost luate „la puricat” 249 de unități sanitare cu paturi, 2.784 de secții de spital (care totalizează 95.542 de paturi).

În urma controlului, s-au aplicat 55 de sancțiuni contravenționale, 3 amenzi în valoare totală de 31.100 de lei și 52 de avertismente împărțite de inspectori. Oamenii lui Nicolăescu constatau că:

– în 1,5% din unitățile controlate nu se respectă planul de prevenire și control al infecțiilor nosocomiale

– 2,5% din entitățile controlate nu aveau personal calificat angajat la Compartimentul de control al infecțiilor intraspitalicești.

Cookies