Dezbatere publică la Ministerul Finanţelor pentru eliminarea şi comasarea a 92 de taxe parafiscale

de:
14 mai 2014
0 Afișari
Dezbatere publică la Ministerul Finanţelor pentru eliminarea şi comasarea a 92 de taxe parafiscale

Prin cele două proiecte puse în dezbatere publică vor fi eliminate şi comasate 27 de taxe şi tarife nefiscale, iar prin ordinele de ministru vor fi reduse încă 65 de taxe şi tarife parafiscale, informează Ministerul Finanţelor.

Ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, spune că adoptarea actelor normative va avea efecte benefice pentru contribuabili, care nu vor mai petrece timp la ghişeu, dar şi pentru administraţie, întrucât vor elimina costurile de administrare ale unor taxe şi tarife cu încasări mici, notează Mediafax.

În comunicat se menţionează că au fost analizate taxele şi tarifele parafiscale pentru care cuantumul încasărilor realizate este nesemnificativ în raport cu costurile de colectare, precum şi posibilitatea comasării altora, prin construcţia unor tarife grupate şi individualizate în funcţie de tipologia activităţilor şi serviciilor prestate de fiecare instituţie.

Ministerul Finanţelor prezintă o serie de exemple de taxe şi tarife cu caracter nefiscal care urmează să fie anulate şi de care vor beneficia persoane fizice, agenţi economici, instituţii publice:

1) Ministerul Afacerilor Interne

– Tariful pentru eliberarea unui paşaport electronic, simplu, temporar sau al altui document de trecere a frontierei, al cărui nivel este 22 lei

2) Ministerul Justiţiei
Oficiul Naţional al Registrului Comerţului
– Tarif asistenţă îndrumare înfiinţare firmă – 19,8 lei pe oră
– Tarif pentru cerere eliberare date statistice (fişă sintetică a investiţiei străine pentru o ţară şi o perioadă definită; statistică în funcţie de un criteriu) – 20 lei/ fişă sintetică/statistică unicriterială
– Tarif pentru cerere eliberare informaţii pentru serii de firme grupate pe mai mult de 5 criterii – 11 lei /firmă

3) Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărie Comunală
– Tarif pentru consultanţă şi prestări de servicii acordate la cerere (consultanţă privind legislaţia în domeniul serviciilor comunitare de utilităţi publice) – 73 lei/ora

4) Consiliul Concurenţei
– Tarif privind accesul la documentaţie (documentaţie care vizează investigaţii privind practicile anticoncurenţiale) – 150 lei /solicitare

5) Ministerul pentru Societatea Informaţională
– Tariful de utilizare a procedurii electronice – 46 lei/an/utilizator

6) Ministerul Sănătăţii
– Taxa pentru emitere aviz privind activităţi în domeniul dispozitivelor medicale şi medicamentelor – 300 lei/aviz

Cookies