Dezastru în Sectorul 6: Proiecte de amenajare a spaţiilor verzi au distrus copacii, pe bani europeni

de:
12 iun. 2014
15 Afișari
Dezastru în Sectorul 6: Proiecte de amenajare a spaţiilor verzi au distrus copacii, pe bani europeni

SPAŢII VERZI MILITARI.Primăria Sectorului 6 a început, de curând, lucrările de refacere a spaţiilor verzi din cartierele Militari şi Drumul Taberei. Proiectele, finanţate din fonduri europene (Modernizare urbanistică spaţii verzi în cartierul Drumul Taberei;Militari cod SMIS 7809), finanţate prin POR , AXA 1, DMI 1.1. Sub-domeniul Centre Urbane), au atras însă nemulţumirea locatarilor din zonă, imediat după începerea lucrărilor. După cum susţin mai mulţi bucureşteni din cartierul Militari, administraţia locală a început investiţia „cu stângul” din cauză că spaţiile verzi din jurul blocurilor au fost distruse, la mai mulţi copaci fiind tăiate rădăcinile când s-au săpat şanţurile pentru instalarea aspersoarelor, ca în imaginea de mai jos. 


Două maşini au fost distruse de un copac care s-a prăbuşit peste ele. VIDEO 

„S-au făcut lucrări pentru realizarea unor instalaţii de irigaţii şi au fost secţionate rădăcinile mai multor copaci, acum aceştia reprezentând un real pericol pentru noi. Un nuc de 30 de ani (n.r. – arbore protejat de lege), ale cărui rădăcini au fost şi ele secţionate, a căzut la pământ, zilele trecute”, a declarat pentru B365.RO Andreea Farcaş, unul dintre locuitorii nemulţumiţi din cartierul Militari şi membru al grupului de iniţiativă Lăsaţi copacii în Pace!.

Copacii din Militari şi Drumul Taberei, în pericol din cauza parcărilor

SPAŢII VERZI MILITARI. Mai mult, membrii grupului de cetăţeni nemulţumiţi se tem că dezastrul va fi şi mai mare, în perioada următoare, respectiv când vor începe lucrările şi la proiectele de modernizare a străzilor, trotuarelor şi parcărilor din cartierele Drumul Taberei şi Militari. 

„Acum, în spatele blocului nostru (n.r. – str. Politehnicii nr.3), sunt copaci din cinci în cinci metri. Cum se va construi parcare acolo, printre copaci? E clar că vor tăia pomii”, a comentat Andreea Farcaş. Probleme similare sunt însă şi în cartierul Drumul Taberei având în vedere faptul că proiectele de amenajarea a spaţiilor de parcare sunt asemănătoare. 

La rândul lor, reprezentanţii administraţiei locale recunosc greşeala şi spun că vor încerca să remedieze lucrurile „din mers”. „Poate fi o greşeală a firmelor care au intervenit acolo. Oricum a fost sesizată Garda de Mediu şi, în urma constatării făcute de Garda de Mediu, se poate aplica şi amendă. Altă măsură nu vom lua deocamdată”, a anunţat Liviu Vasile Lazăr, managerul de proiect. Societăţile care fac această lucrare sunt Asocierea de firme:SC.ROVERDE LANDSCOPING SRL cu SC.ECO HORTICULTURA SRL şi SC.DAFLO GROUP.

Acesta a adăugat că, în urma nemulţumirilor exprimate de locuitorii din Militari şi Drumul Taberei, va încerca să modifice proiectele împreună cu Agenţia de Dezvoltare Regională Bucureşti-Ilfov (ADRBI) în sensul că suprafeţele parcărilor ar putea fi reduse pentru a afecta cât mai puţin spaţiul verde. „Proiectul merge mai departe dar vor fi făcute modificări la suprafeţele pe care nu le doresc. Cu aprobarea ADRBI încercăm să compensăm parcările cu spaţiile verzi astfel încât proiectul să rămână şi în paramentrii de performanţă impuşi de ADRBI. Nu putem să stopăm proiectul pentru căp s-ar pierde finanţarea”, a explicat pentru B365.RO Liviu Vasile Lazăr, managerul de proiect. 

SPAŢII VERZI MILITARI. La rândul său, iniţiatorul grupului Lăsaţi copacii în pace!, Răzvan Daba a precizat că, încă de când au fost semnalate primele probleme, acesta a sesizat Poliţia. „După ce s-a prăbuşit nucul am chemat Poliţia şi, când au încercat să ia copacul, Poliţia ne-a spus că firma nu avea autorizaţie să lucreze pe spaţiul verde”, a menţionat Răzvan Daba pentru B365.RO

Firmele care lucrează la acest proiect sunt SC.ROVERDE LANDSCOPING SRL, SC.ECO HORTICULTURA SRL şi SC.DAFLO GROUP.

În replică, reprezentanţii administraţiei locale susţin că au autorizaţiile necesare. „Confirmăm prezenţa Avizului de mediu pentru proiectul Modernizare urbanistică spaţii verzi în cartierul Drumul Taberei”, au specificat oficialii de la Sectorul 6 într-un răspuns formulat la solicitarea B365.RO. 

Conform lui Daba, locatarii nemulţumiţi din Militari au fost inclusiv la Primărie pentru a cere explicaţii, însă nu au primit detalii despre aceste proiecte controversate. „Săptămâna trecută, marţi, ne-au spus că vor încărca pe site-ul primăriei proiectele, însă până acum nu au făcut acest lucru”, a adăugat Andreea Farcaş. 

Petiţie împotriva parcărilor de lângă blocuri, în cartierele Militari şi Drumul Taberei

SPAŢII VERZI MILITARI. Astfel, cetăţenii au decis să facă plângere scrisă la Primăria Sectorului 6. „O să facem petiţie scrisă în care să cerem faptul că nu vrem parcare în spatele blocului. Deja am strâns semnături de la 90% dintre locatari. Sunt în pericol 103 arbori de care beneficiază cam 700-800 de persoane din blocurile din jur”, a specificat Razvan Daba, iniţiatorul grupului Lăsaţi copacii în pace!. 

Petiţia poate fi descărcată de aici. 

În prezent, membrii grupului de iniţiativă Lăsaţi Copacii în pace! spun că au contactat mai mulţi ingineri horticoli pentru a căuta soluţii pentru copacii ale căror rădăcini au fost tăiate, soluţii pe care sunt dispuşi să le plătească din fonduri proprii. „Noi vrem să cumpărăm tratamentul care costă undeva la 40 de lei de fiecare copac, dar teama noastră cea mare este că va veni un inginer de la primărie care să spună că rădăcinile au fost secţionate şi reprezintă pericol şi că nu se mai poate face nimic şi, astfel, vom pierde această oază de verdeaţă”, a conchis Andreea Farcaş. 

Câte milioane de euro costă proiectele de refacere a spaţiilor verzi şi parcărilor din Sectorul 6

SPAŢII VERZI MILITARI. Lucrările de amenajare a spaţiilor verzi şi a parcărilor din cartierele Militari şi Drumul Taberei se ridică la suma totală de 123,83 milioane lei (aprox.28 milioane euro), după cum B365.RO a scris aici, după cum urmează: 

– refacere spaţii verzi în cartierul Drumul Taberei: 34,78 milioane de lei

– modernizare străzi, trotuare şi parcări în cartierul Militari: 31,87 milioane de lei

– modernizare străzi, trotuare şi parcări în cartierul Drumul Taberei: 30 milioane de lei

– refacere spaţii verzi în cartierul Militari: 27,18 milioane de lei. 

Potrivit panoului de informare de pe şantier, lucrările de refacere a spaţiilor verzi din cartierul Militari (delimitat de Bdul.Iuliu Maniu – Şos. Virtuţii – str. Baia de Arieş şi str. Arieşul Mare) vor dura opt luni, urmând să fie finalizate în 7 decembrie 2014. „Având în vedere că lucrările prevăd modernizarea spaţiilor verzi luăm în calcul o posibilă extindere a perioadei de implementare datorită condiţiilor meteorologice”, a precizat pentru B365.RO Liviu Vasile Lazăr, managerul de proiect. 
Cookies