Destinul Caselor Surori de pe fosta stradă a Surorilor din vechiul București: una râde, alta visează să renască. Calvarul proprietarilor care vor să restaureze fațada clădirii
Destinul Caselor surori de pe fosta stradă a Surorilor din vechiul București: una râde, alta visează să renască. Calvarul proprietarilor care vor să restaureze fațada clădirii. Foto: Wikipedia Commons, Joe Mabel.
Pe fosta stradă a Surorilor, în prezent Logofăt Luca Stroici, două case surori, proiectate în stil eclectic admirabil, uimesc prin proporții delicate și fațade elaborate cu măiestrie.
La sfârșit de secol al XIX-lea, atât de împodobite și de speciale erau clădirile gemene, atât de important era statutul lor în comunitate, încât au dat până și denumirea străzii pe care își duc veacul: strada Surorilor. Strada lor.
Foto credit: Mihai Petre, bucurestiulmeudrag.ro.Foto credit: Cristina Tenea.
Farmecul surorilor care ne iau și astăzi ochii, deși au fost desfigurate de tăvălugul naționalizării și de trecerea timpului. Una a fost restaurată, cealaltă așteaptă o nouă viață
Clădirile au avut parte de o tinerețe lipsită de griji, au fost prețuite, apoi a venit naționalizarea și au încăput pe mâna chiriașilor nepăsători cu bunul altuia. Frumusețea lor a început să pălească. Interioarele au fost împărțite între mai multe familii, o parte din sobele lor minunate au fost dărâmate, pictura murală a început să se degradeze, toată armonia a fost stricată.
Surorile, cândva mândria străzii, s-au trezit fără părinți, locul lor fiind luat, în mod abuziv, de o entitate numită I.C.R.A.L, Intreprinderea de Construcții, Reparații și Administrare Locativă, o comunistă acră, cu basma roșie înnodată sub barbă, care ura din toți rărunchii luptei de clasă originea lor “burghezo-moșierească”.
Cine au fost părinții-proprietari ai acestor case rupte dintr-un alt București? De ce au fost așezate una lângă alta, gemene, dar totuși deosebite? Ce și-au spus ele în tot acest timp în care Bucureștiul a trecut prin transformări brutale? Cum au rezistat, de ne putem bucura și astăzi de prezența lor? Mai jos, interviu cu Michael Orleanu, fiul proprietarei casei cu fațada în curs de restaurare, vă spunem povestea caselor surori din Micul Paris.
Foto credit: Alberto Groșescu, ARCEN.
Surorile fac parte din fenomenul caselor gemene, alipite în ax, clădiri bucureștene cu totul deosebite
Atât de prețioasă este istoria caselor din str. Logofăt Luca Stroici, încât a fost inclusă de Silvia Colfescu în volumul “Vânătoare de comori prin București”, ed. Vremea, 2025, pg. 43 și 131-134..
Silvia Colfescu în volum: Găsim relativ des în București case gemene, alipite în ax. Nu e greu de ghicit de ce: părinții doreau să ofere independență copiilor, deveniți adulți, dar, în același timp, își doreau să fie aproape de ei. Așa încât se construiau case identice, separate, dar alipite în ax, cu intrările diferite, în curți amplasate pe dreapta și pe stânga ansamblului.
Se păstrează astfel de case duble în București, de exemplu pe bd. Dacia 81 (Casele Ilie Săbăreanu și Constantin Leonida), casele de pe strada Logofăt Luca Stroici 18-20, casele gemene de pe bd. Lascăr Catargiu no. 32-34 etc.
Foto: Antoaneta Dohotariu.
“Decorul de fațadă, foarte bogat, cu motive preluate dintr-un repertoriu comun, include ornamente vegetale și florale, mascaroane, figuri de îngeri, lei”
Silvia Colfescu în volum: Două case gemene – numite adesea și case în oglindă- se înscriu printre cele mai deosebite clădiri bucureștene. Construite la sfârșitul secolului al XIX-lea, reședințe a două familii diferite, casele se aseamănă ca doi gemeni aproape perfecți, dar cu mici deosebiri între ele. Arhitectura lor aparține stilului eclectic.
Foto: Antoaneta Dohotariu.
Compoziția fațadelor este asemănătoare, cu o mare fereastră centrală, surmontată de o supraînălțare a acoperișului, susținută de două perechi de colonete scurte, așezate pe console sculptate. De o parte și de alta, una din case are câte două ferestre, despărțite de zidărie, cealaltă câte o fereastră mai mare, de dimensiunea celor două ferestre puse laolaltă ale casei alăturate.
Foto: Antoaneta Dohotariu.
Cele două case se află pe strada Logofăt Luca Stroici, la numerele 18 și 20. Casa Finkelstein-Panaitescu-Luca, de la nr. 18, a fost restaurată. Din păcate, casa Lorenz/ Borvizeanu, de la nr. 20, nu a avut același noroc și se află într-o stare proastă de conservare.
Sub cornișele de forma umbrelei (ca și la Casa Răuțzoiu, din Piața Lahovari, dar fără pictură), colțurile clădirilor sunt decorate cu ornamente vegetale. Decorul se repetă pe fațadele dinspre curți, supraînălțarea acoperișului jucând rol de copertină pentru ușile de intrare.
Foto credit: Cristina Țenea.Foto: Cristina Tenea.
Cine au fost proprietarii caselor surori de la numerele 18 și 20: Casa Surica Iacob/Hermann Lorentz/ Ion și Valeria Borvizeanu și Casa Isidor Finkelstein/ Panaitescu
Cristina Tenea cercetează istoria caselor de patrimoniu bucureștene, cărora le dedică pagina de facebook “Turist în țară și în lume”.
CristinaTenea pentru B365: De la aceste case construite de către un tată ca dotă pentru fiicele sale, strada a primit inițial denumirea de strada Surorilor, ulterior denumirea s-a schimbat în str. Robert de Fleurs, pe care o regăsim în arhivele anilor ’50, și apoi în str. Logofăt Luca Stroici, denumire care se păstrează și azi. Deși inițial casele au fost construite pentru două surori, ulterior au aparținut unor familii fără legătură între ele.
Foto credit: Cristina Tenea.
Destinul Casei Lorentz/Ion și Valeria Borvizeanu, naționalizarea și redobândirea ei anevoioasă după 1989
Cristina Tenea: La numărul 20, în 1900 locuiau soții Surica și Aron Iacob, care vor vinde proprietatea lui Herman M. Lorentz, despre care circulă informația că ar fi fost de origine olandeză, fizician de renume mondial și membru al Academiei Române. Nimic mai fals. Herman M. Loretz din București nu este același cu Hendrik Antoon Lorentz din Olanda, membru al mai multor academii din lume.
Faptul că Frederic Dame, în cartea sa “Bucureștiul în 1906”, îl menționează pe H. M. Lorent drept proprietar al casei de la numărul 20, a creat confuzie prin asemănarea de nume.
În 1900, Surica Iacob vinde casa lui Herman Lorentz, iar 14 ani mai târziu (1914), acesta partajează imobilul între cei trei copii ai săi: Lily, Albert și Arthur. În același an, Lily Lorentz (ulterior Lily Alevy prin căsătorie) cumpără de la frații săi, Albert și Arthur, părțile indivize din imobil, și va locui mai departe în casă împreună cu familia sa timp de 31 de ani.
Faptul că Frederic Dame, în cartea sa “Bucureștiul în 1906”, îl menționează pe H. M. Lorent drept proprietar al casei de la numărul 20, a creat confuzie prin asemănarea de nume.Foto: Antoaneta Dohotariu.
În anii ’40, Surica Alevy vinde casa soților Ion și Valeria Borvizeanu care în același an renovează imobilul, adăugând în curte un garaj. Cinci ani mai târziu, în baza Decretului 92/1950, casa este naționalizată, familia Borvizeanu fiind trecută în lista caselor naționalizatate: “Borvizeanu Ion și Valeria, 3 apartamente, București, strada Robert de Flers (sic!) numărul 20, fostă Surorilor”.
Configurația casei cu subsol, parter și etaj a permis o interpretare abuzivă și plasarea chiriașilor (“trei apartamente”), pe motivul excesului de spațiu al proprietarilor de drept.
Totuși, imobilul nu a fost părăsit. În 2018, acolo funcționa Da Vinci Art School, școală de pictură pentru copii, iar acum este sediul Fundației Francisc Chiuariu, instituție care are ca scop promovarea valorilor culturale.
Foto: Antoaneta Dohotariu.
Cine ar trebui să-i sprijine pe proprietarii caselor valoroase, care vor să restaureze fațada? Teoretic, există programe guvernamentale și locale, practic este multă birocrație
Declarativ oficial, proprietarii clădirilor istorice sunt ajutați să restaureze fațadele degradate prin intermediul unor programe guvernamentale și locale care oferă, în principal, credite garantate cu dobândă subvenționată sau chiar finanțare parțială din fonduri publice.
Ca exemplu de bune practici, de exemplu, anumite administrații locale, cum ar fi cea a Oradei, oferă scutiri de impozit pe clădire timp ce 5 ani pentru proprietarii care își reabilitează fațadele. Administrația Bucureștiului are regulamente stricte care impun proprietarilor reabilitarea fațadelor caselor valoroase, dar ar trebui să ofere și mecanisme de ajutor pentru a evita amenzile.
Foto: Antoaneta Dohotariu.
Ion Borvizeanu, proprietarul casei din anii ’40, funcționar la bancă și nume important în viața comercială a Galațiului interbelic
Michael Orleanu este nepotul proprietarilor casei naționalizate de la numărul 20, Ion și Valeria Borvizeanu, și încearcă să-i redea imobilului frumusețea inițială. Michael Orleanu a copilărit și a trăit în casă până în 1981, a prins acolo cutremurul din 1977, și a reușit să emigreze în Germania în 1981.
Michael Orleanu: Casele erau dominante pentru toată strada Surorilor. Bunicii mei din partea mamei au cumpărat casa în 1940, ei fiind din Galați dar, ca și acum, Capitala atrage, și și-au căutat un nou domiciliu în București.
Bunicul a fost funcționar la bancă și după aceea s-a implicat foarte mult în viața comercială a Galațiului. Fratele lui avea o fabrică, s-au zbătut foarte mult pentru dezoltarea portului din Galați. O perioadă, bunicul a fost și președintele Camerei de Comerț, erau oameni implicați în viața Galațiului. Căutau piețe noi și au ales Bucureștiul, atunci, ca și acum, totul se întâmplă în București, din păcate. A venit războiul și toată pacostea asta a comunismului, casa a fost naționalizată.
Foto: Antoaneta Dohotariu.
“Un “mare privilegiu” a fost că bunicii mei și mama mea au avut voie să rămână chiriași în propria lor casă”
Michael Orleanu: Au locuit în două camere, restul imobilului fiind ocupat de 4-5 familii, am trăit cu chiriașii până când am reușit să plecăm în Germania, în 1981.
După așa numită “revoluție” am făcut toate demersurile posibile și imposibile să reintrăm în posesia proprietății. Procesele au durat foarte mult, pentru că în pofida notificărilor noastre, procedurile legale erau făcute de formă, cel puțin pe timpul lui Iliescu erau gândite numai să te omoare birocratic.
Foto: Antoaneta Dohotariu.
“După 1989, am fost puși în situația în care a trebuit să-i demonstrăm hoțului că ne-a furat casa”
Michael Orleanu:Ne-am zbătut foarte mult prin arhive până când am reușit să obținem documentele casei tot de la așa numitul hoț, de la statul român. În acest timp, tot statul a vândut chiriașilor părți din imobil.
De exemplu, au vândut două camere plus un sfert de hol, jumătate de baie, o pătrime de vestiar. Noi am fost repuși în posesia părții care nu a fost vândută, dar în rest am fost nevoiți să facem alte procese prin care să anulăm contractele de vânzare-cumpărare ilegale întocmite între chiriași și stat.
În interiorul casei s-au păstrat pictura murală și câteva sobe de valoare, celelalte fiind dărâmate de foștii chiriași
B365: În ce stare ați găsit casa bunicilor după redobândirea proprietății?
Michael Orleanu: Interiorul casei se afla într-o stare absolut deplorabilă, imobilul fiind administrat de “minunatul” ICRAL. Situația era catastrofală, am scos de acolo zeci de camioane de gunoi și mizerie.
S-au păstrat totuși câteva elemente valoroase, picturi murale, de exemplu, pe care le-am conservat, dar nimic senzațional. Au rămas și câteva sobe superbe. Unele au fost dărâmate de foștii chiriași, dar mai există unele foarte frumoase, ele sunt elemente principale în casă. Mai există și un luminator către pod, care poate fi oricând deschis și asta vrem să facem pentru că avem vechea structură cu sticlă pictată.
“Ce a rămas și va rămâne de făcut este fațada care, în cazul nostru, o să mai dureze pentru că este un efort enorm, nu numai financiar”
Michael Orleanu: Este vorba până la urmă și de know-how care încetișor dispare, s-au pierdut cunoștințele realizării acestor case.
Avem exemplul casei surori, a fost renovată și fațada, dar foarte des stucatura se desprinde, cade, se vede că nu este de aceeași calitate cum a fost cea veche. Există lacune când este vorba de meseriași, una este să refaci stucatura din ipsos, cum se face acum, care se lipește și după câteva ploi cade. Înainte existau alte tehnici, alte materiale.
Foto: Cristina Tenea.
“Pentru restaurarea unei astfel de fațadă, mică, ce face totuși parte din spațiul public, al nostru, al tuturor, nu am găsit sprijin până acum”
B365: Ce vă doriți pentru casă?
Michael Orleanu: Am lucrat și cu Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu”, un student și-a scris proiectul de diplomă având subiect fațada. Avem viziuni concrete, pentru partea de restaurare a casei am făcut câteva încercări, dar nu există nicio politică publică pentru restaurarea unor astfel de fațade, un program de finanțare.
Casa nu se află pe Lista Monumentelor Istorice și chiar dacă ar fi, prioritățile administrației și ale INP se axează pe imobile mari de clasa A, cu o importanță mai mare.
Vorbesc de un ajutor reciproc, întreținerea spațiului public este și datoria administrației și a proprietarului. Alții au dat jos toată stucatura, au pus termoizolație ca să reducă cheltuielile de încălzire, au vopsit casa în roz sau au demolat-o pentru că era mai valoros terenul de sub ea. Din păcate, există multe exemple negative în București.
“Ne-am dori foarte mult să avem din partea Primăriei programe de co-finanțare, așa cum există pentru tineret, sport, mediu, pentru tot felul de domenii”
Michael Orleanu: Ar trebui să există finanțări din fonduri nerambursabile, cel puțin parțiale, ca să poți să faci ceva, să se bucure toți de spațiul public, nu numai să critice. Imaginea casei este un bun comun până la urmă.
Dacă ar exista programe de finanțare la nivelul fiecărei primarii, ar putea fi restaurate multe, multe case valoroase. Există o parte de birocrație care ar trebui să fie redusă.
De exemplu, vrem să punem o schelă pe trotuar, să ajung la fațadă, să fac mici restaurări sau să dau jos o bucățică de stucatură care stă să cadă și este un pericol pentru trecători. Am făcut mai multe adrese, dar mi se cer după aceea nu știu câte hârtii, numai ca să pot să pun o schelă pe trotuar. Se pare că reglementările nu sunt gândite pentru aceste situații și ar trebui să fie îmbunătățite.
Foto: Antoaneta Dohotariu.
În oglindă, sora Casei Borvizeanu a fost reabilitată, dar fațada și-a pierdut din elementele decorative originale în timp, iar acum crapă tencuiala
Cristina Tenea: Deși imobilul de la numărul 18 arată mult mai bine decât cel vecin, fațada a pierdut detalii din arhitectură originală. Dacă privim ferestrele laterale, observăm că la numărul 20 ele sunt separate de o fâșie de zid cu pilastru care se termină cu un basorelief reprezentând un înger cu aripile deschise, pe când la casa de la numărul 18 aceste elemente decorative au dispărut, fiind înlocuite cu o mare și unică fereastră.
De asemenea, la extremitatea din spate, pe fațada stradală vedem o fereastră încadrată de doi stâlpi, cu marginea superioară rotunjita și decorată cu un model de coadă de păun, care nu apare la casa de la numărul 18.
Foto: Cristina Tenea.
Deși clădirile și-au schimbat proprietarii, au rezistat până în zilele noastre și ne povestesc despre o altă lume a Bucureștilor, o lume a bunăstării, a educației, eleganței și artei
Primul proprietar a fost Isidor Finkelstein, care la 1906 vinde imobilul avocatului Constantin Panaitescu. Acesta o lasă moștenire fiicei sale Maria Margareta căsătorită Luca, care va locui în imobil până la naționalizare. În baza Decretului 92/1950, casa trece în proprietatea statului, aidoma surorii sale de numărul 20, figurând în anexa decretului la nr. 3602 cu mențiunea: “Luca Maria Margareta, 3 apartamente, str. Robert de Flers (sic!) 18”.
În 1997, în baza legii retrocedării caselor trecute abuziv în proprietatea statului, moștenitorii familiei Luca intră în posesia casei printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. În anul 2008, casa era sediul Artmark, iar acum este închiriată unei firme.
Foto: Antoaneta Dohotariu.
„Destinul Caselor surori de pe fosta stradă a Surorilor” este un episod din seria „Make Bucharest Great Again”, care vă spune povestea neștiută a clădirilor de patrimoniu din București sau vă prezintă proiecte de arhitectură inovatoare.
Schimbarea unor steaguri în fața Primăria Municipiului București ar fi trebuit să fie un gest banal, aproape invizibil, o chestiune de întreținere firească a spațiului public. În schimb,
Vineri, 9 decembrie 2022, la ora 17.00, consultantul de comunicare și scriitorul Iulian Comănescu lansează volumul „Medina infinită. Călătorii la întâmplare și întâmplări de