În București vara începe ceva mai devreme, pentru că în metrou începi să auzi discuţii şi să vezi TikTok-uri cu destinaţii încă de prin martie.
Dar acum, că s-a terminat cu alegerile şi cu tensiunea, gata, lumea e relaxată (sau nu) şi discută planuri concrete. Ştii că e vară când apar dilemele “Zakyntos sau Lefkada”, “la noi sau la greci”, “la bulgari sau la turci”, “iei şi părinţii să aibă grijă de copii”, dar şi când izul de creme cu SPF 50 devine mirosul predominant.
Două colege discută în picioare, între două laptopuri și o cafea de 19 lei:
– „Tu unde pleci anul ăsta?”
– „La mare. La noi. Adică… în România.”
– (pauză) „Am înțeles. E cu familia.”
– „Da. Și cu nervii. Dacă îi iau pe ai mei, o să comenteze tot timpul că de ce să îi dăm cu spf, că noi am crescut fără, că de ce să nu le dăm porumb de pe plajă, că e scump acolo, ieftin dincolo şi tot aşa. Dacă nu îi luăm, mi-e groază să fac în vacanţă ce fac şi acasă, cu plus de tantrumuri că băiatul până se acomodează e nasol rău”
Un domn cu aer de middle-management superior, cu brățară de festival și look business-casual, își anunță soția la telefon, tare, fără rușine:
– „Am luat biletele! Grecia! Plecăm pe 20, dar vreau să plecăm dimineaţă la 4, nu la 6, să nu prindem omor la Giurgiu. ”
După o pauză:
– „Nu, n-am anulat ședința de board. I-am zis lui Doru să zică că mi-e rău.”
În alt colț, un grup de colegi dezbat tabăra copiilor:
– „Ai găsit ceva cu aer condiționat?”
– „Da, dar e 6000 lei pentru 6 zile.”
– „Adică un city break în Viena.”
– „Sau două rafturi de lapte și niște Lego.”
Metroul troncăne, lumea se clatină ușor și fiecare om cu flip-flop la rucsac mai visează la o evadare.
La o mare care nu costă cât chiria, la un sat care nu are aplicație de rideshare, la un weekend fără mailuri cu „urgent în subiect”.
E adevărat, sunt unii care chiar nu pleacă deloc în vacanţă, dar care rămân cu ce e mai preţios: verile bucureștene, adică o combinație de saună nordică, trafic indian și peisaj urban post-industrial. Ce poţi face în situaţia asta1Alege-ți un loc răcoros de refugiu spiritual. Nu, nu mallul. E deja plin de alți supraviețuitori.
Sursa foto metroul din București: Dreamstime