ȘTIRI

Despre oraş şi locuitorii lui, cu Adrian Majuru, noul director al Muzeului Municipiului Bucureşti

Multe dintre cărţile dumneavoastră sunt legate de Bucureşti. Când şi cum de aţi devenit atât de pasionat de oraş?

Oare pofta vine mâncând? Te întreb. Şi oare cum se nasc „poftele”? Făcând frondă alături de generaţia ta şi în momentul în care descoperi că cineva, în trecut, a făcut o frondă asemănătoare când societatea era mai sudată pe lucruri care trebuiau să fie păstrate şi nu schimbate, atunci devii mai atent şi începi să cartografiezi, să faci săpături mai adânci. Aşa l-am descoperit eu pe Nicolae Minovici.

Pentru că el a fost singurul din istoria noastră modernă care a reuşit să asaneze oraşul de vagabonzi, de cerşetori, de oameni fără căpătâi. El fiind medic legist. Şi aşa a creat câteva instituţii, dar tot pe bani privaţi. Societatea Salvarea, pentru primul ajutor, Ambulanţa Bucureşti-lfov de astăzi. Şi apoi primul spital de urgenţă la Bucureşti, fiind al doilea în Europa, după cel din Moscova.

Înainte îl aşteptai pe doctor să vină a doua zi. Dar el a creat Salvarea tocmai pentru a fi medicină de urgenţă la locul accidentului. Până atunci mergea doar un asistent şi un brancardier. Apoi Şcoala Samariteană, pentru fetele care cădeau în mijlocul unei vieţi pe care nu o puteau controlau şi de care profitau alţii, ca să spunem aşa. O triere a societăţii de margine care m-a cucerit şi pe mine şi s-au născut cărţile.

 
Apoi am ajuns să văd în oglindă diurn şi nocturn. Şi viaţa de noapte pe care o derulăm… întotdeauna noaptea, nu neapărat întunericul, ecranează vederea de detaliul, nu mai vezi detaliu şi atunci detaliul îl vezi în interior.

Singura invenţie care adună toate prototipurile este oraşul. Şi asta o face foarte bine încă din Antichitate. Chiar dacă au fost constrângeri. Oraşul este fabrica a ceea ce va fi în viitor. Prognoza se construieşte aici.

Sunt mai multe astfel de „fabrici” în Bucureşti decât în alte oraşe mari din România?

Sunt similare. Noi nu diferim foarte mult de cei de la Tokyo sau de cei din Peru. Aceste modificări sunt determinate de un areal climateric şi alimentar pe termen foarte lung, de mii de ani; şi de izolare, bineînţeles. Geografică şi culturală. Această izolare este eliminată de două generaţii, de informaţia care circulă şi accesul la călătorie. Şi, desigur, libertatea de a iubi pe cine doreşti. Oraşul a oferit asta încă din Antichitate. Alegerea partenerului era o chestie de libertate a cetăţeanului.

Oraşele noastre, Bucureştiul, au nişte particularităţi, sunt diferite. Populaţiile sunt tinere, nu s-au grăbit să le creeze. Dar sunt alţii care le pot aduce. În Ardeal au fost ungurii, e adevărat, că „oraş” la noi e venit pe filieră maghiară, un cuvânt unguresc. Oraşele care nu ajung să decadă şi pot evolua sunt cele care acceptă elemente din toate culturile, oameni din toate culturile. Iar Bucureştiul s-a născut datorită unor drumuri comerciale care existau înainte de a apărea oraşul. 

Dacă v-aţi fi născut în alt oraş, Timişoara sau Cluj, credeţi că aţi fi avut aceeaşi sursa de inspiraţie?

Cred că sursa de inspiraţie vine din altă direcţie. Din viaţa pe care o trăieşti. La Cluj, am fost o singură dată şi am fost pentru lucrări foarte interesante. Însă mi-am pus această întrebare fiind la Viena şi i-am privit cu atenţie pe cei din generaţia mea, care au dat la facultate, la liceu, încercam să ma văd în alte ipostaze. Un ochi vedea prezentul, cu celălalt mă vedeam în ei. Însă, ştiţi cum e, până la urmă destinul este locul şi momentul în care te naşti.

Aţi spus la un moment dat că bucureştenii erau mai veseli odată. Acum nu mai sunt?

Veselia este un barometru foarte important pentru sănătatea umană. Veselia a dispărut astăzi de aici. Este însă circumscrisă  unor relaţionări care impun distanţă. Dacă devii un captiv al destanţelor, atunci când îţi poţi întâlni partenerul potrivit, nu îl mai vezi.

Oraşul poate fi partener?

Întotdeauna e un partener. Dar trebuie să te adaptezi acestui partener, pentru că se schimbă mai repede decât te schimbi tu. Îl înţelegi în momentul în care reuşeşti să înţelegi ce se întâmplă cu tine, în viaţa personală, care e determinată de cadrul social, în continuă schimbare. Locul te ţine, tu cauţi să înţelegi când ajung pragurile în faţa ta.

Aţi ajuns şi acum la un prag, ca nou director al Muzeului Municipiului Bucureşti?

Este un loc… n-am alergat pentru el, nu este un motiv de sărbătoare. Concursul nu a fost o problemă pentru mine, nu e falsă modestie, am făcut un proiect, în care cred, am zis un speech, fără să am 800 de studenţi în faţă.

Problema mea principală este să aduc, de pe minus, la nivelul de plutire, instituţia. Se spune că totul e legat de bani, dar eu cred că nu-i adevărat. Lucrurile sunt legate de resursa umană. Trebuie să gestionezi un baleiaj între finanţator şi tine.

Referitor la problema câinilor maidanezi, aţi spus că s-a născut odată cu Bucureştiul. Puteţi dezvolta puţin?

Credeţi asta?

Nu ştiu. Vreau să văd dacă cred.

Asocierea dintre om şi animal e prezentă în toată lumea urbană. La noi, a fost mereu prezentă. Spre deosebire de astăzi, în trecutul foarte apropiat, fauna era mai bogată. Erau porcii de Mangaliţa, care acum sunt scumpi şi care trăiau liberi pe străzi în secolul al XIX-lea. Găsim asta în multe gravuri din secolul XIX. Ca să nu-i piardă, să fugă de nebuni, aveau pe după gât un căpăstru din lemn, ca să îi poată urmări uşor. Mai erau păsări domestice… ăsta e un oraş culinar. Cu multe păsări naturale, nu întâmplător avem ce se întâmplă în Văcăreşti. În zona oraşului vechi şi modern, ce înconjoară Piaţa Unirii, Dâmboviţa avea câteva ostravuri. În zona Piaţa Operei unde erau herghelii domneşti, erau lăsaţi caii reşedinţei domneşti. De aceea şelarii erau în apropiere. Pe la Timpuri Noi era zonă de vânătoare „Ciutăria Domnească”, pentru păsări a fost Balta Cişmigiului. Aşa că oraşul a fost mereu în vecinătatea sălbăticiei, ceea ce e interesat. Oraşul se află în mijlocul unei naturi capabile de regenerare. Dacă îi dai timp.

Cum vedeţi Bucureştiul peste 100 şi ceva de ani?

Depinde cum va fi cuplată zona care nu se dezvoltă la civilizaţie. Şansa oraşului este că se află într-o zonă articulată în politic, e o construcţie care se luptă să reziste.  Va fi mereu un oraş de tranzit şi va fi în acelaşi timp un oraş al contrastelor.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button