CONTRIBUTORS

Despre abundență

Pe 11 aprilie 0032, Iisus Cristos s-a trezit, așa, cu o stare de “nu știu, am o senzație de parcă vreau să nu îmi convină ceva”. Deși știa foarte bine că starea asta vine exclusiv din mintea Lui, El o lăsă să se perpetueze. Într-o primă instanță, își dădu ochii încă lipiți peste cap la vederea așternutului în care dormise, neschimbat din 0030 și prin care ieșeau semețe câteva paie din fânul ce alcătuia precar salteaua. Colțurile cearșafului, adică locurile în care acesta se plia pe saltea căpătaseră, exclusiv în timp, un luciu de jeg foarte zeflemitor la adresa oricărui adormit care și-ar fi poposit somnul acolo. Fiecare pai care țâșnea jignitor prin cearșaful de cânepă rânjea spre El, aducându-i aminte de statutul social care nu Îi aducea nicio susținere în ochii lumii.

Iisus a înghițit în sec, gest pe care l-a regretat instant din cauza resturilor de brânză de burduf care i se odihniseră pe gingii în timpul somnului. S-a ridicat în fund și și-a pus picioarele pe pământul gol care umplea camera de opt metri pătrați în care dormise, iar lipsa unui covor îi produse o minoră cădere nervoasă pe care și-o controlă de frică Tatălui care avea prea multă încredere în El ca să Îl vadă în halul ăsta de nervos. Pământul era puțin jilav de la niște aluviuni care intraseră pe sub pereții casei, iar asta L-a făcut pe Iisus să uite preț de o nanosecundă de importanța căldurii sufletului și să își dorească încălzire prin podea. Și-a șters picioarele de noroi de marginea cearșafului și și-a amintit că mult din jegul de pe acesta fusese adus chiar de El. L-a enervat puțin faptul că El era singurul care putea să aducă mizerii în propria lui viață, dar această realizare excepțională nu a făcut decât să îi accentueze tentația de a se simți de rahat.

Apoi, a mijit puțin ochii, iar fix când crăpătura dintre pleopele lui ajunse la dimensiunea lățimii unei lame de bărbierit, o rază de Soare pătrunse printr-o gaură din cârpa care acoperea ferestruica. Asta deja a fost prea mult. Isus a întins mâna ca să își protejeze privirea și a gândit cu voce tare către Soare: “Pleacă, mă, de aici!”. Pac eclipsă! Deși s-a făcut brusc întuneric, starea lui Isus nu s-a schimbat cu nimic, moment în care El a realizat pentru a nu știu câta oară că nu întunericul extern îți modifică starea de spirit. Această minoră realizare l-a determinat să se pună în genunchi și să se roage, dupe cum urmează:

“Bună dimineața, Tată! Te iubesc. Ajută-mă să mă iert că nu țin cont tot timpul de Iubirea mea pentru Tine și de Iubirea Ta pentru mine! Ajută-mă să mă iert că uneori îmi imaginez că noroiul din casă poate afecta Lumina pe care Tu ai pus-o în egală măsură, în noi toți! Ajută-mă să îmi văd fiecare clipă ca pe o notă muzicală închinată ție și să îmi văd toți frații ca pe un cântec într-un slava Ta, indiferent de cât de trist sau sfâșietor pare să fie cântecul repectiv. Ajută-mă să nu mai uit că viața asta a noastră, pe pământul ăsta, e Cântarea Cântărilor, Imnul Imnurilor și că, oricât de mult sau puțin știm asta, noi îl cântăm Împreună. Ajută-mă să nu uit niciodată că Inima mea e palma Ta peste pieptul meu și tot ce trebuie să fac ca să te țin de Mână e să-mi pun și eu palma la piept! Ajută-mă să nu mai uit niciodată că Iadul mi-e în minte și Raiul mi-e în inimă și că e decizia mea de a-mi deschide ochii prin minte sau prin inimă și că Tu mi-ai dat liberul arbitru ca să aleg prin care să văd. Îți mulțumesc că atunci când văd cu Inima am Totul, iar Totul ăsta îl pot împărți dor cu toți frații mei. Îți mulțumesc, Tată, că ai făcut lucurile atât simple și ajută-ne pe toți să găsim simplitatea asta. Ajută-mă să nu uit niciodată că nu am nevoie de așternuturi de la White Company ca să mă simt plin de Iubirea Ta și că mi-ajunge un măgar să ajung unde mi-aș imagina că pot ajunge doar cu Lamborghini Urus.  Ajută-mă să îmi doresc doar ce am nevoie și nu ce mai cred eu că vreau. Ajută-mă să nu uit niciodată că Noi Toți suntem Fiul Tău. Te iubesc, Tată, și Îți mulțumesc pentru muzica asta pe care ai pus-o în noi și pentru privilegiul de a ne fi creat ca pe un stol de cântece și, în continuare, acestea fiind spuse, aș vrea să îți cânt un mic cântecel într-o limbă de largă circulație în viitor. 

Yellow diamonds in the light

Now we’re standing side by side

As your shadow crosses mine

What it takes to come alive

It’s the way I’m feeling I just can’t deny

But I’ve gotta let it go

We found love in a hopeless place

We found love in a hopeless place

We found love in a hopeless place

We found love in a hopeless place!”

Cântatul I-a dat o stare excepțională lui Iisus, care a realizat, pentru a nu știu câta oară, că sufletul se umple foarte ușor cu muzică și că Iubirea Însăși are nevoie de muzică, pentru că îi place foarte mult să danseze cu noi. Realizând același lucru, câteva sute de ani mai târziu, fratele geamăn al lui Isus, Buddha și-a donat averea uriașă, dupe care a conchis: “Totul este suferință!”.

Păi, cine te-a pus, boss, să îți dai toți banii? Lol. Sau, ba nu, scuze eu, întâi a realizat că totul este suferință și apoi și-a donat banii, ca, ulterior să își dea seama că, dincolo de suferința asta, este Iubirea absolută care, într-o răbdare absolută, abia așteaptă să îi cânte cineva ceva, orice, chiar și manele. Atât. Buddha ajută! Mersi. Addy. 

Nota B365.ro: Mersi și noi, Addy. Pentru toate cele de mai sus, plus cele de mai jos:


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button