ARHIVA B365

Deşi Guvernul a aprobat proiectul mega-moscheii din Bucureşti,BOR încă nu a primit teren la Istanbul

BOR încă mai aşteaptă ca autorităţile turce să aloce un teren pentru ridicarea unei biserici ortodoxe la Istanbul, deşi autorităţile de la Bucureşti au aprobat deja proiectul mega-moscheii care urmează să se construiască în zona de nord a Capitalei. Se invocă reciprocitatea, câtă vreme în Bucureşti a fost pusă la dispoziţia oficialilor turci o suprafaţă de peste un hectar pentru construcţia unei mari moschei. Până acum, Ministerul Român de Externe nu a explicat în ce fel au loc aceste negocieri, informează tvr.ro.

În nota de fundamentare pe baza căreia guvernul a acordat recent 11.000 metri pătraţi Muftiatului Cultului Musulman din România pentru ridicarea unei mari moschei în Bucureşti se vorbeste despre reciprocitate.

„Ministerul Afacerilor Externe a solicitat Primăriei Municipiului București, prin adresa nr.b1-1/13343 din 1 octombrie 2012, alocarea unui teren care să servească construirii unei moschei, proiectul urmând a se realiza pe bază de reciprocitate cu partea turcă, ca urmare a dialogului purtat cu partea turcă încă din anul 2004”.

Statul român a acordat terenul pentru moschee. Patriarhia nu a primit, la schimb, cel puţin până acum, în Istanbul, un teren similar pe care să ridice o biserică ortodoxă.

Cea mai mare moschee din UE, construită lângă noul sediu al masonilor din București

Surse diplomatice turce spun că s-au facut demersuri să se ofere terenul pentru o biserică ortodoxă, dar susţin că procedura s-a suspendat din cauza blocajului părţii române.

Cât priveşte marea moschee din Bucureşti, Muftiul Cultului Musulman spune că va avea o capacitate pentru 2.000 de persoane şi va fi finanţată de statul turc. În acelaşi complex vor mai fi o librărie, o şcoală de studiu al Coranului şi spaţii de recreere.

Fostul şef al statului, Traian Băsescu, a criticat aspru proiectul, precizând că în acest caz ar putea apărea riscuri la adresa securităţii naţionale, odată cu construcţia moscheii.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button