Descoperirea anchetei accidentului din Muntenegru: Firma de transport nu avea licență

de:
30 iun. 2013
0 afișări
Descoperirea anchetei accidentului din Muntenegru: Firma de transport nu avea licență

Cele două firme deţinute de Ştefan Grigore aveau probleme. Astfel, Gregory Tour, firma care avea autocarele, are licenţă de transport pe judeţul Ilfov, deşi sediul social se află în Bucureşti.

„Firma de transport are o licenţă valabilă atât pentru firmă, cât şi pentru autocare. Licenţa a fost obţinuţă în judeţul lfov, iar sediul firmei este în Bucureşti. Este adevărat că am omis să anunţăm Autoritatea Rutieră Română”, a declarat Ştefan Grigore, citat de RTV.

Cea de-a doua firmă, Gregory Holiday, care a efectuat transportul în Muntenegru, nu are deloc licenţă de la ARR. Cu toate acestea, proprietarul se scuză şi spune că poate folosi autorizaţia de la cealaltă firmă. Potrivit legislaţiei aflate în vigoare, acest lucru este ilegal.

Cu toate că nu a avut toate actele în regulă, societatea de transport a fost evitată de inspectorii ARR, care nu au efectuat niciun control în ultmii ani la firmele deţinute de Ştefan Grigore. „În ultimii ani nu am avut controale de la ARR, dar coordonatorul de transport ştia aceste lucruri”, a spus Ştefan Grigore.

Ancheta din Muntenegru se va termina luni, când vor fi publicate concluziile autorităţilor din această ţară, dar şi cine era la volan în momentul accidentului.

În urma tragediei din Muntenegru, 18 români au murit şi alţi 29 au fost grav răniţi.

Cookies