Descoperire șocantă la raionul de „calde”, la un Mega Image din București

M-a ajutat mult horoscopul cu stima de sine pe început de an, că mi-a zis că nu din ianuarie mă voi apuca de detoxifiere, ci din februarie. Așa că nu m-am jenat să-mi fiu nociv toată luna trecută și m-am bucurat constant de beneficiile negative ale consumului de zahăr și alcool din motivul foarte argumentat că așa vor astrele. Pot io să mă pun cu Uranus sau Pluto? Nu pot, deși sunt convins că orice conflict dintre mine și aceste planete s-ar rezolva mai ușor decât cele pe care le am cu femeile din viața mea. 

Acum, na, știm cu toți că influențele astrelor nu se termină subit la finalul vreunei luni, prin urmare mi-am ars-o cât de cât vicios alimentar și pe începutul acestei luni, dar măcar m-am lăsat de alcool. Și așa, lăsat fiind, ieri mi s-a nimerit o situație să beau puțin și am profitat de ea, deși eu clar nu sunt genul de om care apucă oportunitatea când o vede, mai ales dacă oportunitatea e bună. Deci, ieri mi-am călcat din nou în picioare drumul spre versiunea mea mai bună.

Nu m-am făcut terci-terci, dar m-am amețit bine, suficient de bine cât să mi se pară o idee fenomenală să consum ceva de tip fast food. Aș putea să mă rog să mi se facă poftă de niște lăptuci atunci când beau, dar tare mi-e teamă ca nu cumva Domnul să nu-mi asculte nici această rugăciune și nu o să mă bag în acest proiect spre a evita încă o dezamăgire cu caracter divin.

Apoi, m-am dus la Mega Image

La noi în cartier, pe Nicolae Caramfil colț cu Burileanu, s-a renovat un Mega și acum au acolo și hrană caldă pentru animale amețite ca mine. Aripioare și strips ca la KFC, cașcaval pane, hot dog, pizza, genul ăsta. Cum îmi doresc să slăbesc, mi s-a părut o ideea mai mult decât strălucită să mă duc să-mi iau aripioare, moartea mea, și niște pâine din aia proaspătă de la congelator. Am acasă și sos barbecue, și din ăla dulce acrișor, despre care am auzit niște speculații cum că ar avea niște calorii, dar nu mai văd ca lumea la apropiere și eu nu cred în speculații.

Am optat pentru două chifle pătrate, ca orice personaj discret care-și pune, cu ajutorul alcoolului, mintea în colțuri. Am vrut să-mi iau de la același raft și o spirală din aia cu ciocolată, dar, când am văzut cât costă, m-a luat brusc responsabilitatea financiară, așa că procesul cognitiv m-a dus direct la o napolitană Dare cu ciocolată neagră, moartea mea și ea. 

Apoi m-am pus la coadă pentru a cere opt aripioare. Inițial mă gândisem la șapte, număr divin, dar, pe măsură ce coada nu înainta, că era o doamnă care își luase două coșuri de produse, clar pensie specială, numărul șapte a început să mi se pară din ce în ce mai mic și singur singurel am mărit miza la opt. Vai, ce mulțumit am fost de această decizie!

La coadă la alimentară e ca pe WC, trebuie să faci ceva cât aștepți să-ți vină rândul. Am calculat că mi-era lene să scot telefonul pe care apoi ar fi trebuit apoi să-l bag înapoi în buzunar ca să scot cash-ul, așa că m-am pus să analizez vitrina cu produsele calde pe care le-am enumerat mai devreme, luându-mă acum și panica că o să cumpere cineva toate aripioarele înaintea mea, deși era improbabil, că le numărasem și erau 23 cu aproximație și, știi ceva, dacă ăștia care au făcut limba română chiar ar fi vrut să evite cacofoniile, n-ar fi trebuit să facă cuvinte care se termina în ca. Punct.

Și cum luam eu toate produsele la rând, la un moment dat mi se opresc ochii pe niște forme foarte necunoscute. Ce-or fi, Doamne, alea m-am întrebat, iar din construcția asta gramaticală rezultă clar că și eu sunt Doamne. Ce Mi-ai mai scos în fața ochilor la Mega Image, ca să dau bani pe care nu-i am? Am zis că nu văd prea bine, așa că m-am dus mai aproape. Da, forma nu-mi spunea nimic, noroc cu eticheta cu prețul care mi-a dezvăluit ceva ce nu doar că nu văzusem niciodată, dar nici nu-mi imaginasem că poate exista. 

Aș putea acum să mai povestesc ceva ștrengărisme din copilăria mea ca să mai cresc un pic tensiunea în text, gen ce bătaie ne-am luat văru-meo și cu mine când am pus o plapumă de lână, grea de vreo 10 kile, într-o albie din aia de plastic în care ne spăla bunică-mea și ne-am dus să ne dăm cu ea pe pârâu și ne-am răsturnat și a durat o săptămână să se usuce pilota aceea de țărani, dar nu o să o fac și o să spun direct despre ce era vorba: coaste de pui.

Mi s-a înnodat și mai tare alcoolul în minte când am citit despre ce era vorba, atât de tare că nici n-am realizat pe loc ce subiect extraordinar erau coastele alea pentru articolul de astăzi din simplul motiv că formidabilul e formidabil. Am ajuns acasă, am mâncat aripioarele, am băut apă ca lumea și după trei ore m-a lovit această revelație pentru care aș vrea să-i mulțumesc bunului Dumnezeu, că altfel nu știu ce subiect găseam ca să bat câmpii. Mda, câmpii mei cred că sunt plini de vânătăi la cât de mult i-am bătut. Desfigurați îi am, nici nu-i mai recunosc. Când dau în ei e ca și cum aș da într-un străin.

Îmi pare rău că nu le-am făcut o poză și și mai rău îmi pare că nu mi-am cumpărat, îmi puneam și eu o dorință că mâncam așa ceva pentru prima dată, dar mă mai duc și azi la Mega și sper să le mai găsesc și să le fac un portret cu celularul. Cam atât pentru astăzi, ne doresc tuturor resurse pentru a ne cumpăra alimente, fie că ne îngrașă sau că ne duc spre versiunea noastră mai bună. Doamne ajută și Doamne ferește, coastele și din pui crește.

Adișorul Aripioarelul.

PS: S-a realizat și poza