Descoperă efervescența scenei de artă din București și din toată țara. Mâine se deschide sezonul de primăvară- 2023 la MNAC din București

24 mai 2023
87 Afișari
Descoperă efervescența scenei de artă din București și din toată țara. Mâine se deschide sezonul de primăvară- 2023 la MNAC din București
Descoperă efervescența scenei de artă din București și din toată țara. Mâine se deschide sezonul de primăvară- 2023 la MNAC din București

Joi, 25 mai, ora 19:00 – Muzeul Național de Artă Contemporană deschide noul sezon expozițional. Cu o retrospectivă Ecaterina Vrana și cu o puternică prezență internațională (în trei dintre cele șapte spații expoziționale, precum și în cadrul noului program de mediere culturală, MNAC International Academy), inaugurând totodată cooperarea strategică cu Timișoara Art Encounters, evenimentul demonstrează, încă o dată, efervescența scenei de artă din România și oportunitatea dialogului internațional, anunță MNAC.

Instalația Black Cloud este semnată de artistul mexican Carlos Amorales. Foto credit: MNAC.
Making of Carlos Amorales. Foto credit: Mădălina Tichie, MNAC.

Începând cu ora 17:00, MNAC dă startul unei noi dezbateri publice MNAC International Academy, ce îi are ca invitați speciali pe Mara Rațiu (RO) și pe artiștii Decebal Scriba (FR/RO) și János Sugár (HU).

Klaas Kloosterboer, unul dintre artiștii de renume activi în Olanda, construiește un spațiu-instalație, Rephrase, Revise, Replace

În spațiul de intrare de la parterul Muzeului, Klaas Kloosterboer, unul dintre artiștii de renume activi în Olanda, construiește un spațiu-instalație, Rephrase, Revise, Replace, pornind de la reflecția pe marginea mediului picturii și a limbajului. Expoziția este curatoriată de Maria Rus Bojan și beneficiază de sprijinul generos al Fondului Mondriaan pentru Artă Vizuală și Patrimoniu Cultural, MB Art Agency și Ellen de Bruijne Projects, Olanda.

Making of KLass Kloosterboer. Foto credit: Mădălina Tichie.

Instalația Black Cloud este semnată de artistul mexican Carlos Amorales

În emblematica Sală de Marmură inaugurăm, ca parte din Bienala Art Encounters 2023, My Black Rhino is Not a Myth: art science fictions (curator Adrian Notz) instalația Black Cloud semnată de către artistul mexican Carlos Amorales – o nouă propunere de confruntare prin intermediul instrumentelor artistice cu acest spațiu marcat de o puternică încărcătură istorică”, anunță MNAC.

La primul etaj al MNAC continuă recent inaugurata expoziție a Achizițiilor de Artă 2022, PULS 22

În spațiul principal al Muzeului, aflat la primul etaj, continuă recent inaugurata expoziție a Achizițiilor de Artă 2022, PULS 22. Un decont vizual al procesului de selecție extrem de complex, derulat de echipa MNAC cu sprijinul și implicarea inestimabilă a unui juriu internațional, PULS 22 se construiește printr-o serie de vectori (strategic, teoretic, vizual) care contribuie la (re)definirea colecției muzeului, fiind, de asemenea, o vedere în secțiune asupra culturii vizuale din România postbelică”, se arată în prezentarea MNAC.

Making of Carlos Amorales. Foto credit: Mădălina Tichie, MNAC.
La etajul al doilea, expoziția Leviathan,un proiect multi-disciplinar unic în România, conceput de Călin Dan (Director MNAC)

Și în acest sezon rămân vizitabile depozitele colecției de artă ale muzeului, în expoziția Leviathan, de la etajul al doilea, un proiect multi-disciplinar unic în România, conceput de Călin Dan (Director MNAC) și curatoriat de Irina Radu (Șef Secție Colecții de Artă). 

La etajul al doilea, expoziția Leviathan,un proiect multi-disciplinar unic în România, conceput de Călin Dan (Director MNAC). Foto credit: Mădălina Tichie.

Etajul trei găzduiește expoziția retrospectivă Ecaterina Vrana, curatoriată de Simona Vilău, o prezentare inedită, construită pe principiul spațiului protector și susținută de un bogat material din arhivele artistei.

Autoportret Ecaterina Vrana. Foto credit: MNAC.
La etaj patru, artistul cipriot Theodoulos Gregoriou prezintă expoziția Geografie Mentală – Constelații

La etaj patru, artistul cipriot Theodoulos Gregoriou prezintă în expoziția Geografie Mentală – Constelații – organizată în colaborare cu Ministerul Culturii din Republica Cipru și curatoriată de Alexandru Oberländer-Târnoveanu și Catherine Louis Nikita – o selecție de lucrări emblematice și reprezentative din cariera sa artistică, începând cu perioada studiilor la București, în anii ’80, precum și o instalație site-specific concepută pentru spațiul de la MNAC.

Making of Theodoulos Gregoriou. Foto credit: Mădălina Tichie, MNAC.
Spaţiul expoziţional din Auditorium găzduieşte expoziţia Pixels From a Future Past, un discurs despre intersecţiile dintre artă şi tehnologie / new media

MNAC continuă colaborarea cu noua generație de artiști tineri, prin performance-ul Muscle, Nerves, Tendons and Teeth conceput de Alexandra Boaru și interpretat alături de Eva Chapkin, precum și prin recent inaugurata expoziție colectivă a studenților și absolvenților Universității Naționale de Arte din București din spaţiu Dialog – unde muzeul oferă cadrul pentru un format educațional complementar și pentru coagularea comunitară. De asemenea, spaţiul expoziţional din Auditorium găzduieşte expoziţia Pixels From a Future Past, un discurs despre intersecţiile dintre artă şi tehnologie / new media, organizată de CINETIc (Centrul Internațional de Cercetare și Educație în Tehnologii Inovativ Creative al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti).

Cookies