Derby-ul Rapid-Dinamo, meci cu risc maxim

de:
10 mart. 2011
0 Afișari
Derby-ul Rapid-Dinamo, meci cu risc maxim

Meciul se va desfăşura sâmbătă începând cu ora 20.00, pe stadionul „Valentin Stănescu”. Accesul publicului în stadion va fi permis de la ora 18.00, iar începând cu ora 16.00 se va interzice vânzarea şi consumul de băuturi alcoolice în apropierea arenei sportive.

Oamenii legii au anunţat că vor asigura condiţiile de siguranţă pentru toţi participanţii la această manifestare sportivă şi vor acţiona pentru prevenirea fenomenului infracţional, intervenind în cazul tulburării ordinii publice, în imediata apropiere a stadionului cât şi pe traseele de deplasare.

Jandarmeria Capitalei recomandă totodată suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.

Derby-ul din Giuleşti de sâmbătă seara se va disputa cu tribunele pline, la meci anunţându-şi prezenţa peste 10.000 de rapidişti.

Programul complet al etapei:

Vineri, 11.03.2011

Pandurii Târgu Jiu – Gloria Bistriţa, ora 15.00, GSP TV

Victoria Brăneşti – Steaua, ora 20:30, ANTENA 1

Sâmbătă, 12.03.2011

„U” Cluj – Unirea Urziceni, ora 14.00, GSP TV

FCM Târgu Mureş – Oţelul Galaţi, ora 15:45, DIGI SPORT

Rapid – Dinamo, ora 20.00, DIGI SPORT

Duminică, 13.03.2011

Sportul Studenţesc – Gaz Metan Mediaş, ora 15.00, GSP TV

Poli Timişoara – Universitatea Craiova, ora 18.00, DIGI SPORT

Luni, 14.03.2011

Astra – CFR Cluj, ora 17.00, GSP TV

FC Braşov – FC Vaslui, ora 20:30, DIGI SPORT

Cookies