ARHIVA B365

Der Spiegel: Un fost şef SIE recunoaşte închisorile CIA din România

În România a existat cel puţin o închisoare CIA, care apare în raportul despre tortura aplicată deţinuţilor, prezentat recent în faţa Congresului SUA. După ani în care politicienii locali au negat acest lucru, un fost şef al Serviciului de Informaţii Externe vorbeşte despre un lagăr de tranzit al serviciilor secrete americane pe teritoriul României, scrie publicaţia germană Der Spiegel, citată de stiripesurse.ro.

Ioan Talpeş, fostul şef SIE din perioada 1992-1997, le-a declarat jurnaliştilor germani că România a găzduit, între 2003 şi 2006, una sau două închisori CIA, în care deţinuţii erau trataţi inuman. Ulterior, închisorile ar fi fost mutate în alte ţări.

Taleş susţine că a purtat discuţii cu oficiali CIA şi ai armatei americane despre cooperarea în domeniu, iar reprezentanţii SUA au primit acceptul de a desfăşura activităţi în anumite locuri. Fostul şef SIE afirmă că nu ştie ce făceau americanii în locurile respective, iar autorităţile nu au manifestat un interes pentru a afla astfel de lucru, tocmai pentru a-şi demonstra dispobilitatea de cooperate din postura de nou membru NATO.

De-a lungul timpului, atât preşedintele Iliescu, cât şi preşedintele Băsescu au negat că CIA ar fi avut închisori pe teritoriul României. O comisie a Parlamentului a confirmat, în 2006, în urma unei anchete, că România nu a găzduit activităţi CIA. Chiar şi după apariţia raportului despre torturile CIA, în care România era menţionată, politicienii au continuat să nege implicarea ţării noastre.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button