Radu Mazăre, noi acuzații aduse de DNA. Deputatul PSD Radu Babuș, urmărit penal

de:
26 iun. 2014
2 Afișari
Radu Mazăre, noi acuzații aduse de DNA. Deputatul PSD Radu Babuș, urmărit penal

Redăm integral comunicatul DNA:

În completarea comunicatului nr. 91 din 5 februarie 2014, privind efectuarea de acte de urmărire penală faţă de suspectul MAZĂRE RADU ȘTEFAN, primar al mun. Constanţa, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiuni de
abuz în serviciu, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să transmită următoarele:
În cauza respectivă, în afara celor deja reţinute în sarcina suspectului Mazăre Radu Ştefan, s-a dispus extinderea cercetărilor şi pentru infracţiunea de stabilire, cu intenţie, a unei valori diminuate, faţă de valoarea comercială reală, a bunurilor aparţinând autorităţii publice în cadrul unei acţiuni de vânzare a acestora, prevăzută de art.10 lit.a din Legea nr.78/2000
De asemenea, s-a dispus efectuarea urmăririi penale faţă de următoarele persoane fizice şi juridice:

BABUŞ RADU, la data faptelor director general al Regia Autonomă de Exploatare a Domeniului Public şi Privat (RAEDPP) Constanţa, în prezent deputat în Parlamentul României, pentru săvârşirea infracţiunii de stabilire, cu intenţie, a unei valori diminuate, faţă de valoarea comercială reală, a bunurilor aparţinând autorităţii publice în cadrul unei acţiuni de vânzare a acestora, prevăzută de art.10 lit.a din Legea nr.78/2000
HORTOLOMEI MOSCU SORINA GINA, la data faptelor reprezentant al societăţilor comerciale SC MEHMETOGLU SRL, SC BULEVARD SA şi SC MILLENIUM GLOBAL DEVELOPMENT SA, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor
SC MEHMETOGLU SRL, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor
SC BULEVARD SA, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor
SC MILLENIUM GLOBAL DEVELOPMENT SA, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor

În ordonanţa de extindere a urmăririi penale se arată că există indicii care conturează suspiciunea rezonabilă potrivit căreia, la data de 28.02.2007, în calitate de primar al mun.Constanţa, suspectul Mazăre Radu Ştefan a stabilit cu intenţie o valoare diminuată, faţă de valoarea comercială reală, pentru o suprafaţă de 11.890 m.p. teren situată în intravilanul municipiului Constanţa, staţiunea Mamaia, aparţinând domeniului privat al mun. Constanţa, în cadrul unei acţiuni de vânzare a acestuia. Terenul respectiv a fost cumpărat de SC MEHMETOGLU SRL, reprezentată legal de suspecta Hortolomei Moscu Sorina Gina.
În aceeaşi ordonanţă se arată că suspectul Babuş Radu, în calitate de director general al RAEDPP Constanţa, la data de 31.05.2007, a stabilit cu intenţie o valoare diminuată, faţă de valoarea comercială reală, pentru o suprafaţă totală de teren de 502,81 m.p., situată în intravilanul mun.Constanţa, staţiunea Mamaia, aparţinând domeniului privat al mun Constanţa, în cadrul unei acţiuni de vânzare a mai multor parcele de teren. Terenurile respective au fost cumpărate de SC MEHMETOGLU SRL, reprezentată legal de suspecta Hortolomei Moscu Sorina Gina, iar ulterior au dobândite, succesiv, de societăţile comerciale SC BULEVARD SA ( la data de 31.10.2007) și de SC MILLENIUM GLOBAL DEVELOPMENT SA (la data de 16.12.2010), reprezentante de aceeaşi suspectă. Tranzacțiile terenurilor totalizând 502,81 m.p s-au făcut prin creşterea succesivă a preţului, astfel încât SC MILLENIUM GLOBAL DEVELOPMENT SA a dobândit terenurile respective la o valoare aproximativ egală cu cea de piaţă, fiind disimulată provenienţa ilicită a acestor terenuri.

Persoanelor li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală de suspect și acuzațiile, în conformitate cu art. 307 din Codul de procedură penală.

Cookies