ȘTIRI

Deputatul Liliana Ciobanu a fost în incompatibilitate timp de un an şi şase luni, transmite ANI

Potrivit Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Liliana Ciobanu a încălcat dispoziţiile articolului 82, alineatul 1, litera a) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora calitatea de deputat este incompatibilă cu funcţia de administrator la societăţile comerciale, situaţie în care s-a aflat deputatul în perioada 20 decembrie 2012 – 24 iunie 2014.

Liliana Ciobanu a fost informată despre procedura de evaluare, elementele identificate şi drepturile de care beneficiază, însă aceasta nu a depus un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare, a precizat ANI.

Potrivit prevederilor legale, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat încălcarea obligaţiilor legale privind starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective. Persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de trei ani de la încetarea mandatului.

Liliana Ciobanu este deputat din decembrie 2012, anterior ea fiind, din iunie 2012, consilier judeţean în Giurgiu. Tot din 2012, Liliana Ciobanu este preşedintele Organizaţiei Judeţene a PPDD Giurgiu. Ciobanu a fost, din 2000 până în 2008, consilier judeţean în Giurgiu, iar din 2008 până în iunie 2012 a fost consilier municipal în Consiliul Local Giurgiu.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button