ARHIVA B365

Deputatul Diniţă scapă din nou de arest

După ce au votat secret cu bile, cu 223 de voturi „pentru” şi 30 „împotrivă”, ca Marian Neacşu să ocupe funcţia de vicepreşedinte al acestui for legislativ, Camera Deputaţilor nu a avut cvorum pentru continuarea şedinţei, în care urma să fie votată, tot secret cu bile, cererea privindu-l pe Diniţă.

„Sunt 152 de persoane în sală, nu este cvorum, pe cale de consecinţă declar închisă şedinţa, nu este cvorum, ne vedem săptămâna viitoare, marţi, 4 noiembrie, la ora 15,00″, a precizat Valeriu Zgonea, citat de Mediafax.

Numărul total al deputaţilor este de 401.

Potrivit reprezentanţilor ACL, cei mai mulţi deputaţi care au fost absenţi la şedinţa în care trebuia decisă încuviinţarea pentru arestarea lui Ioan Diniţă sunt cei de la PSD. Din partea PSD au fost prezenţi doar 33 deputaţi. Procurorii DNA au cerut încuviinţarea pentru arestarea preventivă a lui Ioan Diniţă.

Deputatii urmau sa se pronunte, luni dupa-amiaza, in cazul colegului lor Ioan Dinita, pentru care DNA a cerut aviz pentru ridicarea imunitatii. Aleşii au votat pentru Hrebenciuc, dar au plecat din sală când urmau să se pronunţe privind arestarea lui Diniţă.

Decizia in cazul deputatului PC a fost amanata si saptamana trecuta, din cauza ca deputatii au chiulit in masa de la sedinta de plen in care trebuia sa se pronunte prin vot asupra cererii DNA. Nici luni, 27 octombrie, aleşii nu au fost prezenţi în sală pentru a vota ridicarea imunităţii lui Diniţă.

La scurt timp de la inceperea sedintei, Valeriu Zgonea a anuntat ca in sala sunt prezenti doar 116 deputati, mai putin de jumatate plus unu – cvorumul necesar pentru a lua o decizie in cazul ridicarii imunitatii parlamentare. Prin urmare lucrarile sedintei au fost suspendate.

Ioan Dinita este cercetat pentru dare de mita si complicitate la abuz in serviciu, in dosarul presedintelui Consiliului Judetean Brasov, Aristotel Cancescu.

Procurorii anticoruptie spun ca firma deputatului PC Ion Dinita ar fi obtinut contracte preferentiale de la CJ Brasov, de peste 7,6 milioane de euro.

Comisia Juridică a Camerei Deputaților a respins, pe 14 octombrie, cererea DNA de arestare preventivă a deputatului Ion Diniță.

Presedintelui Consiliului Judetean Brasov, Aristotel Cancescu, se afla in prezent in arest preventiv. Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis vineri noaptea arestarea preventiva pentru 30 de zile a acestuia. Presedintele CJ Brasov s-a prezentat la sediul Inspectoratului de Politie Judetean Brasov in aceeasi noapte, in jurul orei 01.00.

Aristotel Cancescu este acuzat de luare de mita, trafic de influenta, cinci infractiuni de abuz in serviciu, daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, instigare la tentativa la abuz in serviciu.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button