Depozitele Farmexim din Pipera, transformate în turnuri de birouri

de:
20 iun. 2014
20 Afișari
Depozitele Farmexim din Pipera, transformate în turnuri de birouri

Terenurile, care au în total o suprafaţă de circa 30.000 mp, sunt amplasat lângă complexul UpGround, aflat în portofoliul companiei lui Papalekas, la intersecţia Blvd-ului Dimitrie Pompeiu cu strada George Constantinescu.Loturile vor fi utilizate pentru dezvoltarea unor proiecte de birouri sau de retail, conform anunţului Globalworth, citat de Capital. 

La această adresă se aflau până de curând depozitele distribuitorului de medicamente Farmexim, controlat de omul de afaceri Ovidiu Buluc. În primăvara acestui an, Farmexim şi-a mutat sediul într-un centru logistic din Baloteşti, în care Buluc a investit 15 mil. euro şi a anunţat că este în negocieri pentru vânzarea terenului de 26.000 mp.

Ovidiu Buluc ocupă poziţia 34 în ultima ediţia a Top 300 Capital, cu o avere estimată la 133-135 mil. euro. Ioannis Papaleks a mai achiziţionat în 2012 un teren cu o poziţionare similară, de la Porsche Inter Auto, dar lângă staţia de metrou Aurel Vlaicu. Pe acest teren, se află în construcţie un turn de birouri cu 23 de etaje, care necesită o investiţie de 60 mil. euro. Construcţia ar trebui încheiată spre sfârşitul anului viitor.

Globalworth a iniţiat la sfârşitul lunii martie o acţiune de majorare de capital în valoare de 200 mil. euro. Din suma vizată, 112 mil. euro sunt alocaţi pentru investiţii viitoare, din care 94 mil. euro privesc proiecte imobiliare deja contractate sau a căror achiziţie se află într-un stadiu avansat de negociere.

Cookies