Demoni și zacuscă – rețeta toamnei pe trasee STB

Rapsodiile de toamnă de pe traseele STB includ patimi școlărești, dileme adolescentin-existențiale și preparate savante de sezon.

🚌 În drum spre casă, pe linia 484B, tatăl își chestionează fetița despre ziua de școală.
– Ce-ai învățat azi la școală?
– Am învățat… figurile… alea… figurile geometrice!
– Precis?
– Da!
– Și v-a dat și test?
– Da.
– Și ce-ai făcut?
– Bine.
Bărbatul zâmbește:
– Bine-bine, bine-foarte bine sau bine-binișor?
Cea mică se gândește un pic și răspunde:
– Așa și-așa.

🚌 Oră STB de vârf. Doi puști de 13-14 ani stau unul lângă altul, pe scaunele din spatele autobuzului. Unul are aer de „șmecherul cartierului”, celălalt – de „tocilarul clasei”. Primul îi povestește celui de-al doilea ceva despre „zona de confort, care se duce-n mă-sa când e vorba de backflip”. Până să ne dezmeticim, interlocutorul lui și cu mine, băiatul decretează: „Eu clar cred că aș putea să fac backflip! Fără probleme! Dar sunt șanse să-mi rup și gâtu’!”.
Liniște. N-apucă „tocilarul” să-și revină după mărturisire, că prietenul lui atacă din nou:
„Ce ai alege, să mori mâine sau să trăiești toată viața posedat? Bine, nu posedat grav, nasol, așa… să te mai trezești la 3 dimineața, să faci ca demonu’!”.
Băiatul celălalt continuă să tacă. Dar asta nu pare să-l deranjeze pe vorbăreț. Acum se uită pe fereastră și vede firma unui restaurant. „Ia uite, Pisica sălbatică! Și eu sunt sălbatic, mă!”.
– Așa e, apucă să spună prietenul două cuvinte.
Dar intervenția lui nu-l bucură pe destinatar, care să grăbește să-i reproșeze:
– Nu trebuia să menționezi chestia asta.

🚌 Cele două controloare au verificat legitimațiile călătorilor. Și, fiindcă s-au urcat în autobuz la capăt, mai au cale lungă de-acum înainte. Așa că se așază pe două scaune alăturate și tac. De nicăieri, una dintre ele îi face colegei o mărturisire:
– De toate mi s-a luat!
Verdictul scurt și criptic lasă loc pentru numeroase scenarii. Doar că femeia nu-și ține mult în tensiune partenera de drum:
– Nu mai am chef să gătesc nimic! Și nici să mănânc! Este că nu mai vrei nici salată?
Luată pe nepregătite, colega opune un pic de rezistență:
– Parcă aș face o ciorbică de roșii, da’ din aia mai groasă… mătușile mele făceau, da’ la ele era zeamă mai subțire, dată prin mașina de separat semințe…
– Orez nu pui?
– Poți să pui și o mâniță de orez.
„Plictisita” pare să-și mai fi revenit. Își amintește și ea de o rețetă de care încă nu i s-a urât:
– Vinete călite, roșii opărite, usturoi și pătrunjel… Roșiile imediat le dai pe răzătoare… Iei vinete micuțe, să le faci felii… Așa, mai modern! Iese ceva între tocăniță și zacuscă, e vis!
Colega participă entuziast la discuție:
– Dacă pui ardelul ăla roșu, cum făcea mamaie… Mamă-mamă! Mi-a zis o băbuță în piață: „Nici nu-i dai seama că nu e carne!”. Legumele au ele gustul lor și aroma lor, n-are de ce să nu-ți placă! Mă, rog, are de ce, dacă ești căpos! Că am făcut acasă și s-a uitat urât ăla micu’: „Aoleu, ce e asta?”. „Ia, mă, și mănâncă, nu mai băga numa’ carne-n tine!”.

Mai multe Cronici STB, mai jos:

• Divina comedie din STB, cu fetița pe tocuri imaginare și băiețelul care nu mai suportă atâtea comenzi “pe fashion”
• „Ej’ nebun, cum să expire bordurile?!?” Unul dintre marile mistere din București, elucidat într-un autobuz STB
• Tunete și fulgere într-un autobuz STB, unde o doamnă în cămașă vesel înflorată face o teribilă criză de nervi