Demolarea magazinelor de la metrou continuă în forță! 63 de spaţii comerciale amplasate ilegal în 10 stații de metrou au fost desființate

17 apr. 2021
180 Afișari
Demolarea magazinelor de la metrou continuă în forță! 63 de spaţii comerciale amplasate ilegal în 10 stații de metrou au fost desființate

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a transmis, într-o postare pe Facebook, că seara trecută, 63 de spaţii comerciale amplasate ilegal pe domeniul public al statului au fost desfiinţate, în 10 staţii de metrou din București.

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunţat că 63 de spaţii comerciale amplasate ilegal pe domeniul public al statului au fost desfiinţate în 10 staţii de metrou, în seara anterioară. El a menţionat că Metrorex a făcut solicitări în acest sens şi către primăriile sectoarelor 3 şi 5, declarându-se convins că „şi acolo se va restabili legalitatea cât de curând”.

Anunțul făcut de Cătălin Drulă privind situația de la metrou

Drulă a afirmat, sâmbătă, pe Facebook, că acţiunea de desfiinţare a spaţiilor ilegale de la metrou continuă.

„Seara trecută, 63 de spaţii comerciale amplasate ilegal pe domeniul public al statului au fost desfiinţate în 10 staţii de metrou. Mulţumesc primarului general al Capitalei, Nicuşor Dan, primarilor sectoarelor 1, Clotilde Armand, 2, Radu Mihaiu, şi 6, Ciprian Ciucu, care au desfăşurat în ultimele 2 săptămâni activităţi de desfiinţare a construcţiilor ilegale. Ieri seară, într-o acţiune amplă, primăria sectorului 4 a desfiinţat spaţii ilegale din 7 staţii de metrou (Piaţa Unirii 1, Constantin Brâncoveanu, Piaţa Sudului, Eroii Revoluţiei, Apărătorii Patriei, Tineretului, Timpuri Noi). Mulţumesc d-lui. primar Băluţă pentru mobilizarea excelentă”, a transmis Cătălin Drulă.

El a precizat că Metrorex a depus solicitări şi către primăriile sectoarelor 3 şi 5, declarându-se convins că „şi acolo se va restabili legalitatea cât de curând”.

Metrorex continuă demolarea începută acum două săptămâni

Metrorex a început, în urmă cu două săptămâni, evacuarea spaţiilor comerciale de la metrou, deţinute de firma sindicatului.

Au fost deja desfiinţate magazinele de la staţia de metrou Ştefan cel Mare, unde comercianţii au avut discuţii aprinse cu primarul sectorului 2, Radu Mihaiu, iar şeful Metrorex a intervenit cu o rangă pentru a forţa intrarea într-un magazin.

De asemenea, au fost demolate cele de la staţia de metrou Pipera şi de la staţia Basarab.

Cookies