ȘTIRI

„E pădure!”, „E fantastică!”, „E cu şerpi!”- ce cred copiii despre Delta din București GALERIE FOTO

Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta a invitat elevi ai şcolilor 96, 113 şi 190 din Sectorul 4 la o lecţie deschisă în natură, pentru ca aceştia să afle mai multe despre păsările şi animalele care trăiesc la doi paşi de ei.

Conform lui Cristian Mihai, birdwatcher, unul dintre cei care le-a vorbit copiilor în cadrul evenimentului, putem găsi aici atât raţe roşii, specie protejată la nivel european, cât şi pescăruşi, corcodei şi găinuşe de baltă. În total, 90 de specii de păsări, dintre care 40 protejate.

Cei mici s-au arătat încântaţi de Delta Bucureştiului, pe care au catalogat-o ba pădure, ba „loc fantastic” şi s-au înghesuit să fotografieze până şi iarba de la picioarele lor. Senzaţie a făcut şi un brotăcel, care s-a nimerit în mijlocul copiilor ce au strigat de încântare în momentul în care l-au reperat.

Ana Maria însă, elevă a Şcolii Generale numărul 96, nu a fost atât de impresionată de broscuţă, însă despre zonă spune că e una fantastică şi că, deşi îi e frică de şerpi şi păianjeni, despre care crede că mişună pe-aici, o să mai treacă prin Deltă: „Dar n-aş vrea să se schimbe cu nimic. Mai bine să rămână aşa cum e”, spune fetiţa care era amărâtă pentru că nimeni nu-i lua şi ei interviu.

Ana Maria

Conform organizatorilor, vor mai fi organizate vizite în zonă şi cu elevi de la alte şcoli.

Dan Bărbulescu, director executiv al Asociaţiei, a declarat, pentru B365.ro că: „Noi lucrăm cu trei şcoli din cartier şi, încercăm, prin campania Omul reînverzeşte locul, să implicam şi alte şcoli în aceste lecţii deschise. Locul are o valoare educativă certă, acesta va fi rolul său şi pe mai departe. Trebuie să integram activ Delta în viaţa comunităţii, pentru că este un muzeu viu în centrul Bucureştiului.”

Delta Văcăreşti a primit, anul acesta, avizul Comisiei de Monumente al Academiei Române pentru a deveni arie naturală protejată. Totodată, în luna mai, un fotograf a reuşit să surprindă pe camera foto, aici, şi o vidră.

Evenimentele zilei de vineri vor fi continuate sâmbătă, 21 septembrie, cu o acțiune de igienizare a zonei la care vor participa voluntari Let’s Do it Romania!, Poliția Comunitară Sector 4, elevi și membri ai comunității locale.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button