Copiii-problemă din Sectorul 6 al Capitalei, trataţi cu roluri în piese de teatru

de:
02 feb. 2011
0 afișări
Copiii-problemă din Sectorul 6 al Capitalei, trataţi cu roluri în piese de teatru

Potrivit  hotărârii, aproximativ 150 de copii care au fost identificaţi ca având probleme de comportament ar urma să fie integraţi la cursuri de teatru, iar la mijlocul acestui an să evolueze pe scenă în cadrul festivalului programat să se desfăşoare în luna iunie. Cei care nu se vor supune regulilor vor fi „pedepsiţi” prin excluderea din grup.

„Am elaborat o alternativă de ocupare a timpului liber care să implice activitaţi desfaşurate în grup, ocazie cu care tinerii să işi exercite atât capacitatea de-a comunica şi negocia, cât şi aceea de-a se pune în locul altei persoane şi de-a găsi soluţii pornind de la analiza fiecărei situaţii si a posibilelor implicaţii”, a explicat Marius Lăcătuş, directoruil general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti.

Proiectul „La teatrale cu matale” se desfăşoară în Sectorul 6 de patru ani, în urma implementării lui cinci copii luând decizia să se înscrie la licee cu specializare artistică, iar aproximativ 20 de copii au înregistrat îmbunătăţiri în relaţiile cu familia. De asemenea, din aproximativ 25 de copii care aveau probleme în ceea ce priveşte lectura unui text, zece au înregistrat îmbunătăţirea rezultatelor şcolare.

Proiectul a fost aprobat de consilierii locali din Sectorul 6 în cadrul şedinţei de Consiliu Local pe data de 27 Ianuarie 2011, tot atunci urmând să fie locată şi suma de 10.000 lei din bugetul administraţiei.

Cookies