BAZAR

Manager britanic: Traficul din Bucureşti e mult mai rău decât acum câţiva ani

În 2002, pe când lucra în Viena, a ajuns pe plaiurile mioritice, în vacanţă, la recomandarea unor prieteni austrieci, care vizitaseră de mai multe ori ţara. După această vizită, România i-a lăsat o impresie plăcută, iar în ultimul an de facultate, s-a hotărât să plece în străinătate fiindcă se simţea foarte bine în altă ţară. Ea şi-a dorit să rămână în Europa, dar să locuiască în altă parte fiindcă în Vest i se părea totul foarte aseamănător.

Anterior, actualul country manager CVO Recruitment a mai locuit şi în Austria, Germania şi Franţa. Aceasta şi-a găsit un job la nivel local prin programul Socrates – Comenius. Ea a fost singura persoană care a aplicat, în 2003, pentru un loc de muncă în România, prin acest proiect educaţional. În primii doi ani a locuit în Buzău, dar venea destul de des în Bucureşti, iar în Capitală locuieşte de şapte ani.

CVO Recruitment este o companie de consultanţă specializată în căutarea şi selecţia de personal, care oferă servicii de recrutare atât angajatorilor, cât şi candidaţilor.

” Fusesem în Cehia, Ungaria, Croaţia şi Slovenia, dar nu mai departe, iar motivul pentru care voiam să vin în România cred că a fost important pentru că voiam altceva mai necunoscut. Prietenii mei austrieci mi-au spus că ţara era destul de sălbatică şi din punct de vedere pozitiv, dar şi negativ. Din punct de vedere pozitiv, natura era sălbatică, neatinsă, avea regiuni foarte frumoase, după un stil mai vechi, dar avea şi alte probleme sălbatice, puţin necunoscute, şi un alt tip de comportament faţă de Vest”, a precizat Delia Burnham.

Country managerul CVO Recruitment spune că Bucureştiul, a rămas, din 2002 şi până acum, un oraş ”cam trist”. Atunci când a venit în Capitală arhitectura i s-a părut foarte interesantă, ”un amestec nebun de foarte multe stiluri”. Îi place mult partea de nord a oraşului, acolo unde au rămas vilele şi casele vechi. ”Arhitectura comunistă, care mie, din punct de vedere vizual, mi se pare foarte urâtă, cred că e cea mai tristă parte a oraşului”, mai spune Delia Burnham.

Delia Burnham mai spune că bucureştenii arată foarte trişti, stresaţi, gri, au multe griji, merg cu capul aplecat în jos. Ea merge foarte mult pe jos şi încearcă să testeze uneori comportamentul locuitorilor Capitalei, ridicând privirea şi zâmbind. Cei care văd această atitudine pozitivă ”se holbează foarte mult şi încruntă fruntea, nu înţeleg de ce râzi, de ce zâmbeşti”.

Traficul, marea problemă a Capitalei

O problemă majoră, care în loc să fie rezolvată s-a agravat, în timp, este, în opinia Deliei Burnham, circulaţia. ”Traficul este îngrozitor, mult mai rău decât la început, chiar dacă sunt diverse construcţii menite să întâmpine problemele, nu cred că acestea au ajutat foarte mult. Bucureştiul n-a fost, pur şi simplu, construit pentru maşini şi va fi nevoie de mult mai mult faţă de ceea ce s-a făcut până acum.”, susţine country managerul CVO Recruitment.

Deliei Burnham îi plac pieţele de fructe şi legume de la noi şi faptul că produsele tradiţionale au preţuri accesibile. Cel mai mult îi place Piaţa Obor, care i s-a părut ”fantastică” pentru că este mare şi amestecată. De asemenea, apreciază faptul că parcurile sunt acum altfel. ”Amenajarea parcurilor a dus la o schimbare mare în bine, chiar şi colegii mei români au spus că se simt foarte bine fiindcă parcurile sunt mai verzi”, susţine Delia Burnham.

Reprezentanta companiei de recrutare susţine că, în unele cazuri, noile construcţii schimbă oraşul în bine fiindcă sunt foarte multe stiluri, dar uneori sunt şi anumite decizii care o pun pe gânduri. ”Ceea ce mi se pare foarte rău este felul în care se dau sau nu se dau şi cum primesc oamenii aprobări să construiască imobile complet nepotrivite pentru locaţie. Nu mă refer aici la o clădire de birouri lângă o biserică catolică, asta nu mi se pare o problemă, în orice capitală din lume, sunt tot felul de amestecuri, dar uneori merge, alteori nu”, susţine Burnham.

Stând într-o zonă de case din centru, reprezentanta CVO Recruitment este nemulţumită de faptul că în faţa locuinţei sale, pe un teren foarte mic, se construieşte o clădire cu două etaje şi mansardă, în condiţiile în care celelalte case nu au mai mult de un etaj, stricând astfel priveliştea. ”E deranjant şi trist pentru că multe clădiri se demolează şi se înlocuiesc cu altele oribile. Sunt atât de multe clădiri vechi şi frumoase care sunt lăsate în paragină pentru că este mult mai uşor şi mai ieftin să le demolezi apoi. E drept că anumite clădiri sunt monumente istorice, dar nu destule. Stilul vostru arhitectural, din jurul anului 1880 şi până în perioada stilului modernist, anii ’20 – ’30, e foarte unic brâncovenesc – modern, cu aer semioriental, dar nu complet ca în Turcia sau Grecia, e cumva între otomani şi habsburgi”, menţionează oficialul companiei de HR.

Dacă ar fi primarul Bucureştiului, englezoaica ar mai face o serie de schimbări pentru ca oraşul să fie ”mai senin”. Printre modificările majore de care are nevoie Capitala, în opinia cetăţeanului străin, se numără investiţiile în fluidizarea traficului şi în infrastructură. Dacă ar fi edilul-şef al Bucureştiului, aceasta ar construi masiv parcări, subterane, supraetajate, aşa cum sunt făcute în foarte multe oraşe, şi ar scoate toate maşinile de pe trotuare fiindcă vehiculele îi incomodează pe pietoni. ”Am foarte mulţi prieteni cărora le place mult să se plimbe pe jos, dar care nu vor să fie pietoni prin Bucureşti pentru că este foarte stresant. În străinătate ei circulă mult pe jos pentru că acolo nu sunt gropi, nu sunt maşini printre care trebuie să facă slalom, sunt sisteme de circulaţie mult mai eficiente, locuri de parcare adevărate pentru locuitori, plătite real şi nu fraudulos”, subliniază englezoaica.

În schimb, îi place faptul că bucureştenii merg tot mai mult cu bicicletele pentru că sunt mai eficiente decât maşinile care merg bară la bară, dar este nemulţumită de faptul că în Bucureşti încă nu sunt suficiente piste şi nu este interzisă parcarea pe trotuarele pe care ar trebui să circule doar biciliştii şi pietonii. Ea şi-ar dori să fie mai multe străzi cu sens unic şi rute destinate exclusiv mijloacelor de transport în comun, care şi aşa sunt, după părerea ei, foarte puţine pentru această capitală europeană, iar reţeaua de transport în comun nu este interconectată, potrivit Deliei Burnham.

Managerul companiei de recrutare nu înţelege şi nici nu agreează comportamentul românilor, care, în majoritatea cazurilor, îi tratează pe străini mult mai bine decât pe proprii lor conaţionali. În opinia sa, dacă românii vor să le demonstreze altora că depăşesc imaginea creată în străinătate, trebuie să fie mult mai buni cu ceilalţi conaţionali. ”Voi românii sunteţi foarte confuzi cu identitatea voastră şi înţeleg de ce, dar până când nu se rezolvă ceva în interior şi nu vă simţiţi bine aşa cum sunteţi voi pentru că, pur şi simplu, sunteţi buni, nu veţi reuşi să schimbaţi părerea altora şi nici nu veţi putea schimba problemele pe care le aveţi în societatea voastră. În loc să vă pierdeţi energia plângându-vă de problemele voastre, de imaginea voastră în străinătate, de politicienii tâmpiţi, folosiţi-vă energia asta să lucraţi mai mult cu voi şi vă veţi simţi mai bine şi veţi reuşi să schimbaţi ceea ce vă deranjează”, explică reprezentantul CVO Recruitment.

Capitala restaurantelor puţine şi slab dezvoltate

Potrivit managerului companiei de HR, numărul de baruri şi restaurante este mult mai mic faţă de cel al locuitorilor şi multe dintre acestea sunt încă la stadiul de început şi nu creează senzaţia că sunt locaţii în care oamenii se pot simţi bine. Printre unităţile preferate de Burnham se numără Cărtureşti – pentru că poate savura un ceai, poate citi ceva – , Grădina Verona, ceainăria Bernschutz, cafeneaua Van Gogh şi Green Hours.

În Bucureşti îi place să meargă prin parcurile Cişmigiu, Herăstrău sau Carol, pe Lipscani, în Piaţa Lahovari sau la Grădina Icoanei.

Delia Burnham spune că în România sunt foarte multe oportunităţi, care nu se regăsesc în Vest, în toate sectoarele, datorită fexibilităţii. Aceasta susţine că experienţa dintr-o altă ţară este ideală pentru că schimbă total orizontul.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button