ARHIVA B365

Declaraţiile lui Ponta privind ancheta de la Liceul Bolintineanu, verificate de Inspecţia Judiciară

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Oana Schmidt-Hăineală, a dispus transmiterea către Inspecţia Judiciară a scrisorii semnate de Monica Macovei, Teodor Baconschi, Adrian Papahagi, Ionuţ Popescu, Cristian Preda şi Sever Voinescu, referitoare la declaraţiile premierului Victor Ponta privind ancheta în cazul de la Liceul „Dimitrie Bolintineanu”.

Semnatarii scrisorii i-au solicitat preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii să sesizeze Inspecţia Judiciară şi să exprime o poziţie publică a CSM cu privire la declaraţiile premierului Victor Ponta făcute în cursul anchetei din dosarul privind posibile cazuri de corupţie şi fraudă la bacalaureat de la Liceul „Bolintineanu”, precum şi să analizeze „impactul asupra independenţei justiţiei al acestor declaraţii, care par a fi determinat oprirea audierii unor persoane şi modificări ale strategiei în ancheta penală”, scrie  mediafax.ro.

Europarlamenatrul PDL Monica Macovei a prezentat pe blogul său conţinutul acestei scrisori, în care arată că, potrivit raportului Comisiei Europene (CE) de monitorizare pe justiţie şi anticorupţie în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), publicat în ianuarie 2013, independenţa justiţiei în România a devenit o temă de îngrijorare profundă la nivelul Comisiei începând cu vara lui 2012.

„Comisia atrage atenţia în mod explicit că «una dintre preocupările majore a fost dovada clară a exercitării de presiuni asupra instituţiilor judiciare şi a lipsei de respect pentru independenţa sistemului judiciar» şi că, în ciuda recomandărilor din raportul din vara lui 2012 al Comisiei, «atacurile cu motivaţie politică la adresa sistemului judiciar nu au încetat»”, se precizează în scrisoare.

Semnatarii consideră că sesizarea Inspecţiei Judiciare şi asumarea unei poziţii publice a Consiliului Superior al Magistraturii în legătură cu afirmaţiile şi acţiunile premierului „sunt necesare pentru a apăra separaţia puterilor în stat şi a consolida independenţa şi eficienţa justiţiei”.

„Credem că declaraţiile Primului ministru au urmărit încălcarea independenţei magistraţilor şi discreditarea unei intervenţii legitime a statului în ceea ce pare a fi un caz grav de corupţie în învătământ”, au arătat Macovei, Baconschi, Papahagi, Popescu, Preda şi Voinescu în scrisoare.

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, când o sută de elevi de la Bolintineanu trebuiau să fie ridicați pentru a fi duși la audieri, că o să vorbească cu ministrul Justiției, care să-i spună cu procurorului general să lase copii să plece, conform hotnews.ro. „Procurorul de caz care a emis mandate a decis că acei copii vor fi citați și vor fi chemați la începutul săptămânii viitoare pentru a fi audiați. În următoarele minute copiii vor fi lăsați să plece”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei.

„Înțeleg că nu există mandat de aducere semnate de procurori pentru elevi. Trebuia să le facă citație. Nu putem lua copii de pe stradă. Nu trăim în vremurile comuniștilor să luăm oamenii de pe stradă”, a mai declarat premierul.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button