„Miracol”, un thriller psihologic regizat de Bogdan George Apetri (vezi „Periferic”, „Neidentificat”), va putea fi urmărit în ziua de24 ianuarie, în avanpremieră absolută, în 21 de cinematografe din marile orașe din România. Chiar de ziua Micii Uniri, un film mare într-o țară mică, dar unită în cuget, simțire și cinema.
Producția a fost premiată la numeroase festivaluri internaționale de prestigiu și poate fi văzută, cu 10 zile înainte de lansare, pe ecranele a 21 de săli de cinema din toată țara. B365.ro este partener la “Miracol”, așa că vă dorim unire cu vizionare plăcută.
După „Neidentificat”, câștigătorul trofeului ANONIMUL 2021, „Miracol” este a doua parte a unei trilogii a cărei acțiune se petrece în Piatra Neamț, orașul în care s-a născut regizorul Bogdan George Apetri, profesor de regie la Universitatea Columbia din New York.
LINK TRAILER PENTRU „MIRACOL”: https://www.youtube.com/watch?v=lQlxi3051fU
„Miracol”, distribuit de către Bold Films Studio, îmbină intensitatea unei drame și tensiunea unui thriller psihologic cu suspansul și intriga atent construită a unui film polițist și îi are în rolurile principale pe Ioana Bugarin și Emanuel Pârvu. Din distribuție mai fac parte: Cezar Antal, Ovidiu Crișan, Valeriu Andriuța, Ana Ularu, Valentin Popescu, Marian Ralea, Nora Covali, Natalia Călin, Cătălina Moga, Olimpia Mălai, Vasile Muraru și Mircea Postelnicu.
Împărțit în două capitole, „Miracol” o urmărește pe tânăra călugăriță Cristina Tofan (Ioana Bugarin) în timp ce se strecoară afară dintr-o mănăstire izolată, pentru a merge la spitalul din orașul vecin. Nereușind să-și rezolve problemele și să-l găsească pe bărbatul pe care îl căuta, pe drumul de întoarcere își află o soartă neașteptată. A doua parte a filmului îl are în prim plan pe Marius Preda (Emanuel Pârvu), inspectorul de poliție plecat pe urmele ei, care-i reface drumul pas cu pas. Investigația aduce la lumina indicii și confesiuni care conduc nu numai înspre adevărul greu de înțeles din spatele acțiunilor Cristinei, ci și spre un posibil miracol.
Imaginea filmului este semnată de Oleg Mutu, scenografia a fost realizată de Mihaela Poenaru, costumele sunt semnate de Liene Dobrājâ, iar de machiaj s-a ocupat Bianca Boeroiu. Filmul este produs de Oana Iancu și Bogdan George Apetri prin nouă lor casă de producție THE EAST COMPANY PRODUCTIONS. Minodora Șerban este producător executiv, iar co-producători sunt Viktor Schwarcz și Aija Bērziņa.
Parteneri media: B365.ro, All About Romanian Cinema, Cinemagia, Cinemap, Cărturești, Elle, Europa FM, filme-cărți.ro, Films In Frame, IQads, life.ro, Liternet, MovieNews, Metropotam, Observator Cultural, Psychologies, Spotmedia, Urban.ro, Ziarul Metropolis, Zile și Nopți.