Cartierele din București din ziua de astăzi sunt rezultatul a peste cinci secole de istorie de pe aceste meleaguri, perioadă în care zonele orașului au crescut, au înflorit, au decăzut, și, cel mai important, au strâns o mulțime de povești și evenimente istorice, unele dintre ele devenind chiar numele acestor cartiere. În următoarele rânduri vă vom prezenta proveniența numelor cartierelor din Capitală.
Cartierele Bucureștiului au apărut documentate prima oară în urmă cu peste 300 de ani, pe când aveau forma unor comune separate de centrul Capitalei de astăzi, însă totuși conectate prin drumuri. Pe atunci se numeau „enorii”, și purtau denumirea preotului din parohia respectivă, potrivit Scena9.
În secolul al XVII-lea, enoriile își schimbă numele în „mahalale”, în urma influenței otomane. Firește, la acea vreme termenul de „mahala” nu avea înțelesul din ziua de astăzi – zonă rău famată, aflată la periferia unui oraș. Un secol mai târziu însă, „mahalalele” Bucureștiului contribuie la transformarea acestui termen într-unul jignitor, astfel că oamenii au preferat în detrimentul acestui termen pe cel de „quartier”, pe gustul francofililor, demn de un Mic Paris în devenire.
Cunoscut drept unul dintre cartierele cele mai înstărite și mai dezvoltate, însă lucrurile nu au stat mereu așa. Dorobanțiul este o zonă încărcată de istorie, dovadă că bucureștenii locuiau aici încă de la 1800. Pe atunci însă Dorobanți era o simplă mahala, fără cafenele, restaurante, locuințe cochete și mașini de lux.
La început se numea Ulița Herăstrăului deoarece lega zona Herăstrău de restul Bucureștiului. Denumirea de Dorobanți a fost atribuită datorită trupelor de soldați care executau instrucția în zonă, și a intrat în vigoare din 1878, de la finalul Războiului de Independență.
Un alt cartier vechi și cu însemnătate pentru istoria Capitalei este Cotroceniul, al cărui nume provine, potrivit istoricilor, de la verbul „a cotroci”, care înseamnă „a adăposti” sau „a scotoci”. Până ca această zonă să devină moșia lui Șerban Cantacuzino, care a construit aici mănăstirea Cotroceni, deasa pădure a Cotrocenilor a reprezentat locul perfect de ascunziș pentru tâlhari și haiduci. Aici se află și Palatul Cotroceni, reședința Președintelui României, care a fost ridicat la finalul secolului XIX pentru Regele Ferdinand.
Primele atestări ale cartierului Balta Albă provin de la începutul secolului al XIX-lea, perioadă în care Bucureștiul fusese devastat de o epidemie de ciumă bubonică. Cadavrele contagioase ale celor răpuși de boală erau aruncate și arse în groapa cu var a cartierului. Când ploua, varul din gropile comune ieșea la suprafață și forma bălți mari albe.
Numele cartierului Aviatorilor are o origine simplă și mult mai veselă decât cea a cartierului Balta Albă. Denumirea provine de la impunătoarea statuie construită în timpul domniei lui Carol al II-lea pentru a omagia sacrificiile făcute de „eroii aerului”. Una dintre cele mai frecventate zone din cartier este Piața Charles de Gaulle, un rond aflat la intersecția a trei cartiere – Aviatorilor, Floreasca și Dorobanți.
Mare parte din locuințele din acest cartier au fost ridicate în anii ’80, din inițiativa lui Nicolae Ceaușeșcu, care dorea realizarea unui cartier pentru militari, polițiști și aviatori.
Deși cândva doar un cartier mărginaș, Titanul găzduiește în prezent o parte însemnată a locuitorilor Capitalei, fiind o zonă cu multe blocuri și spații verzi. Numele acestui cartier provine de la o fabrică de ciment ridicată în zonă la începutul secolului XX, care la rândul ei fusese numită cu puțină inspirație din mitologia greacă – titanii erau fiii lui Uranus și ai Gaiei.
Cu una dintre cele mai lesne de deslușit denumiri – Crângași provine de la crâng, deoarece această zonă era o pădurice, o prelungire a Codrilor Vlăsiei. Deși acum aproape 200 de ani s-au găsiti aici monede romane, precum și un cuptor antic, la acea vreme aici erau doar 5 gospodării. Fluxul mare de locuitori a venit odată cu includerea Crângașiului în Capitală, în anii ’20, când zona a fost populată de familii nevoiașe.
Înainte de sistematizare, cartierul purta numele de Cărămidarii-de-Jos, din cauză că în secolul XVII aici se găsea pe jos un amestec de lut și nisip din care se făceau cărămizi.
Denumirea de Tineretului a fost introdusă în 1985-1986, odată cu sistematizarea zonei, construirea Palatului Copiilor, și amenajarea Parcului Tineretului, amenajat în anii 1970 de tinerii din școlile și fabricile din zonă.
Caracterizat astăzi de piața care-i poartă numele, cartierul Obor se numea „Târgul de Afară” sau „Oborul de vite”. Din zonă comercială, istoria l-a transformat în locul unde erau spânzurați cei condamnați la moarte. Aceste practici au ținut până în 1870, când domnitorul Grigore Ghica a interzis această practică. La șapte ani distanță, țăranii care veneau la Obor să-și vândă produsele au ridicat „Crucea Negustorilor” pentru a sfinți acest loc. Această cruce a fost mutată în sectorul 2 în anul 2009 de primarul de la acea vreme și a fost redenumită în „Crucea Independenței”.
Deși în ziua de azi Giuleștiul nu este un cartier care oferă extrem de multe puncte de atracție, istoria acestuia este aparte, deoarece aici au locuit oameni în urmă cu mii și mii de ani. Format prin unirea a două sate: Giulești-Sârbi și Giulești-Țigănia, acesta a crescut exponențial în perioada comunistă, odată cu construirea blocurilor. Arheologii au descoperit însă aici rămășițe ale culturii Giulești-Boian, care a locuit pe aceste meleaguri în mileniul 4 î.Hr.! Această cultură aparține neoliticului, iar primele dovezi ale existenței sale au apărut în 1867, pe teritoriul Brașovului de azi. În anii ’40 zona se numea Comuna Urbană Marele Voievod Mihai, iar până în 1952 a purtat numele de 16 Februarie.