Vine frigul, cui îi pasă? Fie că e cald sau rece, orice zi este înseninată atunci când îți amintești de gustul copilăriei.
Iar dacă ești în căutarea celei mai bune înghețate artizanale, noi îți propunem cinci locuri în București din care nu ai cum să pleci dezamăgit.
Delicii Gelato este una dintre cele mai apreciate gelaterii din București pentru că săptămânal aceștia vin cu o aromă nouă. Folosesc ingrediente naturale și de sezon, au sortimente vegane iar conurile sunt absolut fragede. Dacă n-ai mâncat până acum înghețată de portocale cu busuioc, mascarpone cu sirop de cafea sau înghețată de parmesan sau înghețată de susan negru, acesta e locul ideal. În București există două, care se află pe str. Constantin Aricescu nr. 65 sau pe str. General H. M. Berthelot nr. 5.
Dacă nu ai fost până acum, trebuie să încerci neapărat cel puțin una dintre cele mai mult de 250 de specialități de înghețată pe care le au cei de la Cioccogelateria Venchi, care a luat naștere în 1878 în Torino. O găsești pe Calea Victoriei nr. 214.
Sweetology este o altă variantă foarte bună dacă îți place înghețata artizanală și ești adeptul gusturilor noi. Aici vei putea încerca de la sorbet cu grepfruit cu aperol, până la înghețata de ricotta. Sortimentele vegane sunt variate iar conul este vegan și el. Toate produsele lor sunt făcute din ingrediente 100% naturale, în laboratorul lor din Calea Victoriei nr. 122.
Cu toate acestea, cei de la Sweetology îți aduc înghețata la tine acasă, dacă comanzi pe adresa livrari.sweetology.ro. Așa că trebuie doar să aştepți curierul pentru a încerca unul dintre sortimentele delicioase.
Aici vei găsi înghețată libaneză din lapte de capră și este o gelaterie cu foarte multe sortimente de înghețată și sorbeturi. Câteva dintre cele mai interesante de încercat la Delicii libaneze sunt: trandafir picant, guava, caramel cu unt sărat sau nuci negre. De asemenea, au și ei sortimente vegane. Unde? Pe strada Mendeleev nr. 8.
Nu în ultimul rând, Puro&Bio este o altă gelaterie din Capitală care nu trebuie ratată. Aici, sortimentele sunt foarte interesante, printre ele numărându-se înghețata cu gălbenuș. Cu toate acestea, gusturile clasice sunt la fel de gustoase și merită încercate. Dacă preferi sortimentele vegane, vei avea de unde alege la Puro&Bio, aflat pe strada Câmpineanu nr. 20.