De unde iei antiderapant gratuit pentru acest nou episod de iarnă severă, cu ninsoare și viscol, anunțat în București. PS1 anunță lista centrelor de distribuire

17 feb. 2026
503 afișări
De unde iei antiderapant gratuit pentru acest nou episod de iarnă severă, cu ninsoare și viscol, anunțat în București. PS1 anunță lista centrelor de distribuire
De unde iei antiderapant gratuit pentru acest nou episod de iarnă severă, cu ninsoare și viscol, anunțat în București. PS1 anunță lista centrelor de distribuire | Sursa foto colaj: PS1, Agerpres

E cod portocaliu de ninsoare și viscol, emis de ANM pentru București, Ilfov și alte 11 județe din Muntenia și sudul Moldovei, iar bucureștenii pot lua material antiderapant gratuit de la mai multe centru de distribuire ale primăriilor.

Viscol și ninsoare în București. De unde iei antiderapant gratuit în S1

Meteorologii au emis, cu puțin timp în urmă, o avertizare cod portocaliu de ninsori abundente și viscol, valabilă pentru București, Ilfov și alte 11 județe, adică:

  1. Vrancea;
  2. Galați
  3. Buzău;
  4. Brăila;
  5. Prahova
  6. Ialomița;
  7. Călărași;
  8. Giurgiu;
  9. Dâmbovița
  10. Argeș;
  11. Teleorman
De unde iei antiderapant gratuit pentru acest nou episod de iarnă severă, cu ninsoare și viscol, anunțat în București. PS1 anunță lista centrelor de distribuire
Sursa foto: ANM

Potrivit ANM, în Muntenia și în sudul Moldovei va ninge abundent și se va depune strat consistent de zăpadă, cu grosimi de 20…50 cm (echivalent în apă de 20…50 l/mp).

Vântul va avea intensificări puternice cu rafale de 60….85 km/h (cu vitezele cele mai mari în județele Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Ialomița și Călărași).

Va fi viscol puternic, zăpada va fi troienită și vizibilitatea va scădea sub 50 m.

În aceste condiții, Primăria Sectorului 1 anunță că reprezentanții  asociațiilor de proprietari sunt așteptați chiar de astăzi să ridice sacii cu material antiderapant, pe care Primăria îi distribuie în mod gratuit.

Cele 5 puncte de distribuire: sunt la următoarele adrese

  • Str. Prometeu nr. 26,
  • Calea Griviței nr. 210,
  • Str. Mureș nr. 18,
  • Str. Banu Manta nr. 9
  • Str. Piața Amzei nr. 13

PS1 reamintește că deszăpezirea se face într-o anumită ordine stabilită de specialiști și de lege: poduri, pasaje, rampe și pante, arterele principale, în jurul unităților sanitare, al celor de învățământ, instituțiilor publice, în stațiile și refugiile STB, astfel încât circulația să se poată desfășura în condiții de siguranță.

Intervențiile pe străzile secundare se fac într-o fază ulterioară. după ce toate cele de mai sus vor fi fost deszăpezite.

Contacte utile:

021.9540 – dispeceratul Poliției Locale Sector 1 (disponibil 24/7);

021.319.10.13, interior 151 – Serviciul Relații cu Cetățenii (interval orar 8.30-16.30)

021.9460 – operatorul de deszăpezire (Romprest);

 

Cookies