Urmează un articol din categoria reclamă gratis (la mărțișoare & derivate), să ştiţi, deci puteţi să luaţi recomandările de bune. Nu știu de ce am simţit nevoia să fac această precizare, dar am simţit, aia e.
Sunt multe târguri în perioada asta, eu recunosc că nu mai am neapărat foarte multă răbdare pentru ele, așa că merg la ce am mai fost deja sau știu expozanții. Da, greșit, rămân în bulă, dar asta e. De fapt, ca să fiu cinstită, anul ăsta nu am fost nicăieri, poate mă repliez pentru 8 Martie, așa că vă povestesc din căutări de pe net și din amintiri. Ce e important, cred, e să găsim mărțișoare cu sens, cu suflet, să ocolim uriașa ofertă a celor făcute în China și să dăm și punem valoare pe munca oamenilor.
Așadar, să purcedem (n. a a purcede, purcéd, vb. III. Intranz. (Pop.) A pleca, a porni la drum. ♦ Intranz. și refl. (Despre lucruri și despre fenomene văzute în mișcare, în evoluție) A începe, a (se) porni, a (se) dezlănțui. sursa: dexonline)
1. La AlbAlb shop găsiți mărțișoare făcute de Carla Szabo. Niște ghiocei mici, delicați, din porțelan, broșe mici de fapt, sunt impecabili, aproape perfecți. Și niște brățări tot cu ghiocei din porțelan, eu mi am luat una, deși sunt în perioada în care îmi scot brățări, nu îmi pun, după aproape un deceniu de purtat multe, diverse și colorate). Are și niște șnururi roșii cu ciucuri mari, oricum mi se par foarte potrivite de mărțișor toate, și în tradiție, și decente la preț și extraordinar de frumoase. La ea pe site găsiți și mai mult
2. Tot la AlbAlb găsiți mărțișoare multe multe făcute de Ioana Petre. Umbreluțe, pisici, inimi, de toate și de diverse mărimi, mie îmi plac mult desenele Ioanei, sunt foarte colorate și prietenoase, nu sunt strident colorate, are un ceva al culorii acolo care te umple de bucurie. Unele sunt 30 de lei, unele mai mult. Mai sunt și alte mărțișoare la Albalb, probabil va fi ceva și în week-end, oricum e cred cel mai bine curatoriat magazin de lucruri românești pe care îl știu eu.
3. Am văzut pe internet niște albinuțe extraordinar de drăguțe la Miorlauu Dacă aveți de luat unor fetițe, mai ales, cred că ar fi niște mărțișoare foarte potrivite.
4. Pentru mărțișoare cu sens, banii de pe ele se duc pentru acțiuni de caritate, de obicei ale La Taica Lazăr. Acolo și donez cel mai adesea, în special lucruri pentru oamenii în nevoie. Au și anul acesta mărțișoare, le puteți duce și voi pe ale voastre cele vechi sau care nu mai sunt de folos, ei le reintroduc în circuitul economiei.
5. Am văzut multe recomandări interesante pe pagina de Facebook Katun. Numai uitați-vă la babele astea ce adorabile sunt.
Sau la aceste felicitări, tot de la Katun!
6. Desigur celebrele insigne cu păsări de la Societatea Ornitologică Română.
Mai sunt niște idei pentru 8 Martie, poate ar fi bine să le las tot aici.
Sigur am uitat ceva, că așa pățesc întotdeauna. Enjoy 1 Martie și 8 Martie, că așa e bine și frumos. Să ne fie de primăvară frumoasă.
Nota B365.ro – Tot Maria și mai jos: