Muzeul Naţional de Istorie inaugurează seratele muzeale, iar azi e deschis până la miezul nopţii

de:
24 iun. 2011
0 Afișari
Muzeul Naţional de Istorie inaugurează seratele muzeale, iar azi e deschis până la miezul nopţii

„Începând cu ora 16.00 până spre miezul nopţii, vă întâmpinăm cu ghidaje în expoziţiile permanente şi temporare, cu concerte de chitară clasică şi muzică medievală, reprezentaţii de dans şi animatori în costume de epocă”, spun reprezentanţii muzeului.


Accesul este gratuit pentru copii şi studenţi iar pentru adulţi, cu numai 2 lei costul biletului general de acces se pot vizita următoarele expoziţii permanente si temporare:

• Tezaurul Istoric, expoziţie permanentă
În sala Tezaurului Istoric sunt expuse peste 3000 de piese deosebite (unele unicat), realizate din metale şi pietre preţioase aparţinând unor civilizaţii care au existat de-a lungul timpului pe teritoriul actual al ţării noastre sau ilustrând evenimente şi activitatea unor personalităţi istorice din vremurile trecute.

• Lapidarium – Copia Columnei lui Traian, expoziţie permanentă
Expoziţia permanentă din Lapidarium este amenajată într-o clădire special construită la sfârşitul anilor ’60 ai secolului trecut, astfel încât să poată fi expuse aici copia la scară naturală a bazei Columnei lui Traian şi copii după scenele reprezentate pe acest monument excepţional al antichităţii, cât şi monumente epigrafice şi arhitectonice datând din epoca antică şi din evul mediu, toate plasate într-o expunere cronologică. Astfel, sunt prezentate monumente civile (acte, decrete, monumente onorifice), religioase (monumente funerare şi votive), sculptură şi elemente decorative şi de arhitectură.



• Exponatul lunii iunie – micro-expoziţie temporară (15 iunie – 5 iulie)

Micro-expoziţia prezintă o serie de piese arheologice de primă importanţă recuperate în luna mai 2011 de autorităţile statului român în Germania. Este vorba de cea de-a treisprezecea brăţară de aur dacică din zona Sarmizegethusei Regia, două umbo-uri de scut de paradă din fier şi 229 monede de argint dacice de tip Koson şi stateri de tip Lysimachos, emişi la Tomis şi Callatis.

• România – Spania. 130 de ani de relaţii diplomatice, expoziţie temporară (23 iunie – 31 iulie)
În cadrul expoziţiei se regăsesc numeroase mărturii (documente, imagini, obiecte) privind relaţiile diplomatice româno-spaniole, dar şi palierul legăturilor culturale, economice şi sociale dintre cele două state. Sunt prezentate de asemenea, o serie de reprezentări ale Ţărilor Române pe hărţi catalane din secolele XIV–XV, dar şi tipărituri şi gravuri din secolele XVII–XVIII, opere de artă decorativă precum si o serie de documente şi obiecte, care atestă dinamica relaţiilor româno-spaniole pe multiple planuri.

• Lutul, pânza, culoarea (Neolitic şi Artă Contemporană), expoziţie temporară (23 iunie – 23 august). Expoziţia cuprinde lucrări de artă decorativă realizate de grupa de studenţi din anul I, a Departamentului de Arte Textile, grupă coordonată de prof. Daniela Frumuşeanu din cadrul Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti. Lucrările expuse sunt panouri decorative imprimate în tehnici tradiţonale sau moderne, reprezentând în esenţă explorarea şi reinventarea unui areal artistic complex şi generos, cum este cel al perioadei neolitice. Expun artiştii: Delia Dobrescu, Antonia Dimitriu, Daniela Frumuşeanu, Cristian Mengheşi, Mihaela Mihăilă, Carmen Emanuela Popa, Andreea Stăncălie, Cristina Tufă. O parte din lucrările de artă decorativă sunt inspirate şi de piesele arheologice neolitice din bogatul patrimoniu al Muzeului Naţional de Istorie a României, câteva dintre ele fiind prezente în expoziţie.


• Aeromfila – expoziţie temporară (23 – 26 iunie)
Expoziţia filatelică marchează trei aniversări – 125 de ani de la naşterea savantului Henri Coandă, 85 de ani de la inaugurarea primelor linii naţionale Bucureşti – Galaţi – Iaşi şi Bucureşti – Galaţi – Chişinău şi 75 de ani de la primul zbor poştal. Sunt prezentate aerofilatelice şi astrofilatelice cu tematică de aviaţie, brevetul de pilot al lui Aurel Vlaicu, macheta avionului lui Henri Coandă, casca de paraşutist a Smarandei Brăescu, documente şi fotografii legate de personalităţile marcante ale aviaţiei româneşti.

• Pe urmele Dianei – micro-expoziţie temporară (23 iunie – 5 iulie)
Special pentru seara de vineri, 24 iunie se vor expune două piese de patrimoniu precum o statuetă a Zeiţei Diana şi un relief votiv înfăţişând aceeaşi zeitate romană, ambele piese datând din secolele II – III d.Hr., provenind din Dacia Romană.

În cadrul expoziţiei Lutul, pânza, culoarea, se va desfăşura la ora 17.00 o activitate metaexpoziţională – “Spirala” susţinută de domnul Dragomir Nicolae Popovici, arheolog care va consta într-o prezentare ştiinţifică având ca subiect structura decorurilor pe ceramică şi plastică antropomorfă din mileniile VII – IV î.e.n. din spaţiul carpato-dunărean.

Divertisment:
• Recital duo de chitară clasică – Olivia Iancu şi Claudiu Lobonţ – ora 19.00 (Lapidarium)
Duo-ul format din Olivia Iancu şi Claudiu Lobonţ a luat fiinţă în anul 2007, an în care cei doi au absolvit cursurile clasei de chitară a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti. De atunci au susţinut în această formulă recitaluri în: Bucureşti (Ateneul Român – „Confluenţa artelor”, Palatul Şuţu – stagiunea „Iosif Sava”, Biblioteca Naţională – „Estivalul de Chitară”, Muzeul Naţional de Artă – „Noaptea Muzeelor”), Târgu Jiu – concert cu orchestra „Lyra Gorjului”, Deva – Festivalul „Toamna Muzicală Hunedoreană”, Sighişoara – „Festivalul Medieval”, Miercurea Ciuc – „Festivalul de Muzică Veche”.
• Spectacol de dansuri tradiţionale româneşti, susţinut de Ansamblul Folcloric Doina al Casei de Cultură a Stdenţilor din Bucureşti, instructor-coregraf Mihai Dobre, coordonator Iuliana Dobre, ora 20.00 (terasa muzeului)
Ansamblul Doina al Casei de Cultură a Studenţilor Bucureşti este grupul resursă în care fiecare generaţie de studenţi din capitală învaţă specificul folcloric naţional, pe care îl prezintă apoi în spectacole de succes. Astfel, dansatorii Ansamblului Doina (studenţi şi absolvenţi) realizează o activitate de edutainment – activitate recreativă (relaxare prin mişcare) cu scop educativ. Repertoriul de dansuri populare, interpretat în costume zonale autentice, cuprinde suite de jocuri din principalele regiuni etnofolclorice ale României (Muntenia, Oltenia, Dobrogea, Moldova, Banat, Transilvania). Ansamblul tradiţional Doina este membru afiliat la Romanian Convention Bureau. www.ansambluldoina.blogspot.com
• Concert de muzică medievală „Melodii desculţe”, susţinut de trupa No’Mads – ora 21.00 (Lapidarium);
• Spectacol păgân de dans cu focul – „Firebirds by No’Mads” – ora 22.00 (terasa muzeului)

Nu întâmplător a fost aleasă ca dată de debut a acestor serate muzeale, data de 24 iunie când este sărbătorită ziua naşterii Sfântului Ioan Botezătorul. Tot în această zi sfântă sunt amintite datini străvechi autohtone care poartă numele roman Sânziana de la Sancta Diana şi cel slav Drăgaica. Diana era adorată ca divinitate a naturii, stăpână a munţilor şi pădurilor, a apelor. Ea era zeiţa romană a vegetaţiei şi a vieţuitoarelor acestor spaţii, fiind protectoarea, dar şi vânătoarea de temut care colinda în afara cetăţii. Pe această filieră, se perpetuează trăsăturile principale ale Dianei în tradiţiile populare ale Sânzienelor.

În prezent Muzeul Naţional de Istorie a României deţine un bogat patrimoniu (incluzând peste 650.000 piese, un număr care sporeşte anual şi între care se numără obiecte remarcabile), organizat în următoarele colecţii: ceramică, lapidarium – tegularium, numismatică, filatelie, medalistică-sigilografie, tezaur, manuscrise, tipărituri, artă plastică, artă decorativă, fototecă istorică, stampe, hărţi, obiecte şi ustensile din metal, armament şi echipament militar, textile şi mobilier.

Prin colecţiile sale, Muzeul Naţional de Istorie a României deţine un fond foarte valoros de bunuri de patrimoniu mobil care ilustrează toate perioadele semnificative din trecutul poporului român, cât şi din vremea unor civilizaţii care au existat în vechime pe actualul teritoriu al ţării noastre. Instituţie de prim rang în peisajul cultural românesc, muzeul speră să-şi redeschidă cât de curând porţile publicului larg, cu o expoziţie modernă şi atractivă.

Cookies