De luni, se fac lucrări la copertina accesului C din stația de metrou Basarab 2. Metrorex: Călătorii vor fi îndrumați spre accesul alăturat al stației

26 iul. 2024
1802 afișări
De luni, se fac lucrări la copertina accesului C din stația de metrou Basarab 2. Metrorex: Călătorii vor fi îndrumați spre accesul alăturat al stației
De luni, se fac lucrări la copertina accesului C din stația de metrou Basarab 2. Metrorex: Călătorii vor fi îndrumați spre accesul alăturat al stației | Sursă foto: Metrorex-Facebook

Metrorex a anunțat că de săptămâna viitoare urmează să fie începute o serie de lucrări la intrarea C a stației de metrou Basarab 2. Din acest motiv, călătorii nu vor putea coborî în subteran folosind acest acces.

Luni încep lucrările la copertina accesului C din stația Basarab 2

Vineri, 26 iulie 2024, Metrorex a transmis următorul mesaj:

Se vor efectua lucrări de refacere/înlocuire la copertina accesului C din stația de metrou Basarab 2 (situat pe Bd. Dinicu Golescu, ieșire spre liniile CFR).

Lucrările urmează să fie executate în intervalul 29 iulie 2024 (luni), ora 08:00 – 14 august 2024 (miercuri), ora 15:00. Astfel că, această cale de acces nu va putea fi utilizată de către călători.

Cu toate astea, oamenii pot să folosească în continuare liftul de la nivelul suprateran:

🛗Liftul de la nivelul suprateran, alăturat accesului C este disponibil utilizării publicului călător.

Pe perioada șantierului deschis la această stație de metrou, zona urmează să fie semnalizată corespunzător, astfel încât să nu existe posibilitatea ca cineva să se rănească. De asemenea, călătorii vor fi îndrumați spre accesul alăturat al stației.

Metrorex și-a cerut scuze pentru eventualele neplăceri ce vor fi cauzate persoanelor care circula cu trenul subteran:

🙏🏻Vă mulțumim pentru înțelegere și vă prezentăm scuze pentru disconfortul creat!

Stația Basarab a fost adăugată după ce s-a finalizat linia de metrou M1. Scopul acesteia a fost de a facilita corespondența între M1 și M4. Construcția efectivă a acesteia a fost începută în anul 1990, fiind terminată după cum urmează:

  • În anul 1992 pentru secția M1,
  • În anul 2000 pentru secția M4.

În timp, aceasta a suferit mici modificări, precum înlocuirea ușilor de acces originale, schimbarea cititoarelor de cartelă electromagnetică și instalarea terminalelor POS pentru plata călătoriilor cu cardul.

Ultimele îmbunătățiri au fost aduse în anul 2022, când Metrorex a instalat în această stație și pe căile ei de acces pavajul tactil. Acesta are scopul de a veni în ajutorul persoanele care au deficiențe de vedere.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies