Un român a fost prins în Italia încercând să fure brânzeturi dintr-un supermarket din orașul Milano. Bărbatul nu se află la prima căutare de „cașcaval”, fiind prins în trecut furând dintr-un apartament din Sectorul 1, în București. De supărare că nu a reușit să își ducă fapta la capăt, hoțul a sărit să îl bată pe paznicul magazinului, însă în cele din urmă a ajuns pe mâna polițiștilor, astfel că acum riscă ani grei în spatele gratiilor.
De la spart de apartamente la furat de brânzeturi e drum lung… cam cât e de la București la Milano. Un bărbat din România a fost prins în timp ce voia să fure brânzeturi în valoare de 133 de euro dintr-un supermarket din orașul italian Milano. Dacă asta nu era de ajuns, bărbatul a sărit să îl bată pe paznicul magazinului.
Tot episodul a avut loc în cartierul Certosa din Milano, în ziua de vineri, 1 septembrie, potrivit Adevărul. Presa locală a relatat că bărbatul a mers direct la raionul de brânzeturi fine și a început să aibă un comportament „suspect” conform agenților de pază. După ce a fost prins în timp ce fura, unul dintre paznici a decis că e cazul să îl imobilizeze pe făptaș. De aici totul a degenerat și s-a ajuns la o bătaie în toată regula, iar într-un moment românul a spart o vitrină, a apucat un ciob mai mare și l-a tăiat pe picior pe paznic.
Din fericire, bătaia a fost oprită la scurt timp după acest incident, când polițiștii l-au imobilizat pe infractor. Când l-au dus la secție și i-au verificat identitatea, carabinierii au descoperit că bărbatul era redcidivist. În acest moment, suspectul riscă mai mulți ani de închisoare ca urmare a acuzațiilor de furt, distrugere și vătămare corporală.
În urma altercației, paznicul a fost dus de urgență la Spitalul Galeazzi, pentru a primi îngrijiri medicale.
Bărbatul a comis infracțiuni și în România în acest an, intrând într-un apartament din Sectorul 1 pentru a fura bunuri în valoare de 5.000 de euro. Acesta a profitat de faptul că proprietara nu era acasă și a întrat într-un mod ingenios în locuință.
Din cercetări a reieşit faptul că un bărbat, după ce ar fi escaladat o schelă metalică ce era montată pe peretele imobilului, ar fi forţat fereastra apartamentului unde locuieşte femeia, iar din interior ar fi sustras mai multe bijuterii, stilouri şi obiecte de valoare, prejudiciul fiind estimat la 5.000 de euro.
”La data de 16 august 2023, în urma investigaţiilor specifice, poliţişti din cadrul Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Secţiei 26 l-au identificat şi depistat pe bărbatul bănuit de săvârşirea faptei. Hoţul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat în faţa instanţei, cu propuneri legale”, potrivit Poliției Capitalei.
CITEȘTE ȘI