Revoluția industrială era în toi în Europa. Mecanizarea și apariția motoarelor și a diverselor utilaje în toate domeniile îi fascina pe oameni și îi făcea să născocească idei care mai de care mai fanteziste și mai îndrăznețe. Până la urmă, viața din jur se schimba sub ochii lor într-un ritm nemaiîntâlnit. În această notă visătoare, bucureștenii din perioada interbelică se întrebau oare cum va arăta Capitala anului 1964, când, potrivit acestora, în fiecare casă vor fi calorifere și crematorii mici pentru gunoaie, iar în București se va circula cu avioane mici, pentru care nu vor fi destule locuri de parcare (măcar acest lucru l-au nimerit).
Perioada interbelică a adus în România schimbări și modernizări într-o mulțime de domenii. Apariția unei sumedenii de mașinării și de tehnologii care au schimbat felul cum decurge viața oamenilor în doar câțiva ani i-a făcut pe bucureșteni să se gândească la faptul că în urmă cu poate două decenii ei nici nu își puteau închipui așa lucruri. Total firesc, oamenii au început să se întrebe cum oare va arăta Bucureștiul de la mijlocul anilor 1960, lucru transpus de Dem I. Dobrescu în lucrarea sa „Cum vor fi Bucureștii în viitor”. Dobrescu fusese primar al Capitalei între 1929 și 1934, poate ultimii ani de dinainte ca peste București să nu atârne umbra grea a războiului ce avea să vină, potrivit Via București.
De la „sgârie-nori” la prea puține locuri de parcare pentru… avioane. Cum vedeau bucureștenii din interbelic Capitala viitorului
Schimbarea la față a Bucureștiului dintr-un oraș balcanic, cu influențe orientale, într-o capitală europeană, inspirată de marile orașele occidentale, a fost surprinsă de Dem I. Dobrescu în cartea sa. Astfel, fostul primar al Capitalei a prezentat care au fost unele dintre marile schimbări care au făcut ca în București să mai existe „colțuri urâte” dar să dispară „colțurile oribile”.
„…a trebuit să declarăm răsboiu crâncen aspectului balcanic al oraşului nostru, să combatem obiceiurile orientale ale locuitorilor săi, să combatem murdăria şi meschinăria. Am căutat să dăm un aspect mai impozant străzilor şi pieţelor; am scăpat de murdărie; am liberat strada şi trotuarul de bărăcile de saci şi rogojini; am scăpat oraşul de bragă, de limonadă şi de grătare. În Bucureşti mai sunt colţuri urâte, dar am scăpat de colţurile oribile. Am început pavarea întregei Capitale cu asfalt la centru şi cu piatră la periferie, care va ridica enorm aspectul ei civilizat. Am început asanarea lacurilor, care va scăpa pe locuitori de friguri şi de oftică şi ne va da apă pentru spălarea canalelor. Este nevoe de a se organiza un târg de vite la Abator, iar transportul cărnii să se facă în camioane automobile higienice speciale. Deocamdată am scăpat de hodoroagele murdare, care cărau seara băligar şi dimineaţa carnea pe care o mâncam.”.
Totodată, edilul de la acea vreme susținea că Bucureștiul poate și trebuie să devină o „metropolă” care să devină un adevărat pol de putere al Balcanilor.
„Trebue să tindem să formăm din Bucureşti o adevărată metropolă din punct de vedere edilitar şi artistic. O capitală reprezintă geniul naţional al unei ţări, în civilizaţie, în ştiinţă şi în artă. O asemenea capitală cu pretenţii de metropolă, trebue să ia caracterul oraşelor mari. Ea trebue să fie higienică, estetică şi monumentală.”
Interbelicii aveau să prezică apariția lacului Herăstrău și a rețelei de metrou din oraș
Desigur, pe lângă a deveni un „leagăn” al celor mai noi și mai importante tehnologii și invenții, Bucureștiul trebuia să fie unul dintre cele mai frumoase orașe europene, care să respecte întocmai regulile unei așezări urbane. Prin urmare, conducerea Capitalei viitorului trebuia să profite din plin de lacurile și pădurile ce înconjoară orașul. De la scopuri de agrement și recreere, până la aspectul estetic și cel ce ține de poluare și sănătate, deoarece Dobrescu susținea că este în interesul orașului ca Primăria să cumpere în viitor terenurile împădurite din jurul orașului pentru a opri defrișările.
„Lacurile din jurul Capitalei, pot forma întinse colţuri de distracţie şi de desfătare pentru bucureştean. Am planuri făcute pentru legarea lacului Snagov cu lacul Căldăruşani. Cu o cheltuială de vreo şase milioane, se va putea pluti pe Snagov până la Baloteşti şi 18 kilometri de Bucureşti. Aceste lacuri pot fi legate cu lacurile Colentinei. Prin asanarea lacului Colentina se poate face la Herăstrău un lac de trei sute pogoane.”
Astfel, Dobrescu a prevestit realizarea lacului Herăstrău, dar și amenajarea „metropolitanului”, care s-a materializat, însă după un alt plan, deoarece edilul își închipuise două linii care pornesc din nordul orașului, respectiv două linii care pornesc din sud. Scopul acestora în viziunea vremii era în egală măsură pentru transportul locuitorilor și a mărfurilor pe axa nord-sud și invers.
De asemenea, în perioada interbelică bucureștenii credeau că în viitor oamenii se vor deplasa prin oraș cu avioane de mici dimensiuni, și nu cu mașinile, și că orașul va duce o lipsă cruntă de locuri de parcare pentru… avioane. Măcar partea cu parcările au nimerit-o. Totodată, în București, „sgârie-norii” nu vor „sgâria” norii prea mult: clădirile vor avea cel mult 14 etaje, motivul fiind unul simplu: locuitorilor nu le plac clădirile înalte.
O altă dorință a fostului primar al Capitalei, Dem I. Dobrescu a fost acoperirea Dâmboviței în întregime cu un planșeu de beton, cum a fost realizată între Piața Națiunilor Unite și Piața Unirii. Suprafața urma să fie transformată în spațiu unde urmau să fie amenajate linii de tramvai și benzi de circulație, dar și vegetație.
Visele îndrăznețe legate de parcuri și verdeață ale interbelicilor bucureșteni
Întrebarea cu care am putea începe când vine vorba de parcuri și verdeață în București este – unde s-a greșit? De ce acum aproape un secol lumea îndrăgea atât de mult pădurea și vegetația și în prezent avem un oraș plin de betoane? Potrivit predicțiilor interbelice, Bucureștiul avea să se bucure de reînvierea pădurilor care fuseseră defrișate masiv începând cu secolul al XVIII-lea, fiind vorba despre o centură care avea să înconjoare orașul și să aibă o suprafață totală de treizeci de mii de hectare de pădure. Mai mult, în viziunea interbelică, între Piața Victoriei și Arcul de Triumf ar fi trebuit să fie amenajat un parc, ceea ce ar fi dus la desființarea șoselei Kiseleff.
„În afară de asta văd pajişti radiante, drumuri fermecătoare, prin care trece tramwayul electric, ducând pe bucureşteni. in maximum 30 minute, în cea mai depărtată pădurice unde sunt atâtea și atâtea localuri de distracţii pentru public, şi unde sutele de mii de lucrători, funcţionari, soldaţi, şcolari, vin cel puţin o dată pe săptămână să respire aer curat.”
Vise la fel de îndrăznețe când vine vorba de drumuri și șosele netede „ca în palmă”
Predicțiile bucureștenilor din perioada interbelică făceau referire și la drumuri, spunând că orașul urma să fie înconjurat de o „șosea circulară” ce avea să fie „netedă ca în palmă”, fiind vorba despre ceea ce noi numim astăzi șosea de centură. La acea vreme orașul era considerabil mai mic, astfel că dorința era ca șoseaua să înconjoare orașul pe dealul Cotrocenilor și pe cel al Văcăreștilor, urmând ca de acolo să poți vedea întregul oraș. Până la urmă, în Capitală erau șapte mari dealuri: Văcărești, Sfântu Gheorghe, Radu Vodă, Spirii, Cotroceni, al Mitropoliei și dealul Mihai Vodă.
„Sus pe muchea dealurilor s-a construit o şosea circulara pentru maşini netedă ca în palmă. Streinilor, cari vizitează România, le place foarte mult această preumblare, pe culmea dealurilor, cari înconjoară Bucureştiul şi de unde au o fermecătoare perspectivă.”