De la Paris la București – povestea „Galeries Lafayette” de pe Calea Victoriei

Anul e 1928. Înainte să apară mall-urile, în București a fost „Lafayette”, primul magazin universal din Capitală, un concept total nou pentru acele vremuri. Situat la intersecția dintre strada Lipscani și Calea Victoriei, superbul „Galeries Lafayette” era descris în reclame ca fiind „unicul magazin occidental din țară”. Cu o istorie tumultoasă în spate, vă prezentăm în următoarele rânduri povestea acestui colț special din centrul Bucureștiului.

Primul mall din București a apărut în toamna anului 1999, însă conceptul a apărut în Capitală cu mult timp în urmă, mai exact în perioada interbelică. În 1928, Andrei Șaraga, un tânăr afacerist din Iași și Samoil Schwartz au cumpărat vechiul sediu al librăriei Socec, ridicată la intersecția dintre strada Lipscani și Calea Victoriei de frații Emil și Jean Socec în 1907. Noii proprietari au apelat la arhitectul Herman Clejan (1886-1955), școlit la Politehnica din München, specializat în lucrări funcționaliste și design de mobilier, pentru a ridica clădirea impunătoare cu 6 etaje, realizată în stil Art Deco, conform Agerpres.

De la Paris la București – povestea „Galeries Lafayette” de pe Calea Victoriei

Denumirea de Galeriile Lafayette nu a venit întâmplător totuși, și nici nu a fost luată „pe neve”. Cei doi proprietari ai clădirii din București voiau să introducă aici primul magazin universal din România, după modelul celor din marile capitale europene, un loc cu fel de fel de magazine și prăvălii, care să îi ajute pe bucureșteni să economisească timp, fără să fie nevoie să mai ia orașul la pas pentru a completa lista de cumpărături. Astfel, cei doi au intrat in legătură cu celebra rețea pariziană „Aux Galeries Lafayette” pentru a pune bazele unei colaborări comerciale, tehnice și financiare. Pe lângă faptul că au primit dreptul de a folosi prestigiosul nume, Șaraga și Schwartz au primit și împrumuturi generoase pentru a ridica clădirea din centrul Bucureștiului, potrivit Andreei Apostu / Via București.

Ce a ieșit? Un adevărat „palat” cu trei subsoluri și șase etaje, cu o suprafață totală de 1.800 metri pătrați, unde bucureștenii aveau parte de o experiență de cumpărături cu iz occidental, după cum a descris-o Ioan Massoff:

„Astăzi, Galeriile Lafayette se înfățișează ca o vastă întreprindere occidentală, cu 80 de raioane, cu imense vitrine ce-și schimbă ispitele în fiecare săptămână, cu mii de cumpărători ce se perindă zilnic ca un neîncetat șuvoi prin largile galerii, pe scările monumentale ce duc de la un etaj la altul și în cele patru ascensoare în continuă mișcare.”

Unde-i Lafayette nu-i tocmeală…

Marele avantaj pe care îl oferea bucureștenilor un astfel de magazin era eliminarea tocmelii și negocierilor cu negustori pe la prăvălii, care nu de puține ori puneau prețul în funcție de „fața” clientului.

„Noua alcătuire comercială, organizată după pilda occidentală, reprezintă pentru cumpărătorul băștinaș în primul rând putința de a găsi în cuprinsul unui singur magazin mai tot ce-i face trebuință: deci economie de timp. Apoi, siguranța de a-și procura mărfuri trainice, moderne și de gust, la prețuri fixe, deci modeste. Introducerea prețurilor cu adevărat fixe era de mult un deziderat atât al comerțului românesc cât și al clientelei. Vestigiul de orientalism pe care-l constitue nesfârșitele tocmeli – acel război de uzură dintre negustor și client și din care învins iese fără doar și poate clientul – Galeriile Lafayette l-au desființat în cuprinsul activității lor.”, mai relata Ioan Massoff.

Aici se găseau produse de la cei mai buni producători din țară dar și de peste hotare, unele magazine din Galeriile Lafayette din Paris deschizând și aici locații de desfacere, spre bucuria celor care nu erau dispuși să călătorească pentru haine și parfumuri fine. De la produse de frumusețe, la lenjerie, îmbrăcăminte pentru femei și bărbați, blănuri, costume de calitate dar și obiecte pentru casă sau jucării – aici puteai să găsești aproape orice.

Totuși, ciudat era contrastul între modul în care reclamele prezentau magazinul și modul în care acesta voia să fie perceput, și anume unul cu produse de calitate înaltă și prestigios. Astfel, reclamele îl prezentau drept „Magazin de încredere unde găsiți tot ce trebuie”, „unicul magazin occidental din țară” sau magazin cu „mărfuri de primă calitate cu prețuri eftine și fixe”.

La Galeriile Lafayette din București lucrau 1.250 de angajați, și, la ocazii, artiști și actori

Pentru a asigura buna funcționare a fiecărui magazin în parte, Galeriile Lafayette au angajat și pregătit nu mai puțin de 1.250 de angajați, dintre care 750 ocupau posturi de inspectori, șefi de raioane și vânzători. Acestora li se adăugau alți 500 de angajați care aveau ca misiune aprovizionarea și asigurarea mentenanței. Angajații beneficiau de un serviciu medical care acorda gratuit consultații acestora și familiilor lor, dar și de împrumuturi cu dobânzi mici, prin intermediul unei bănci afiliate Centralei Cooperativelor.

Un eveniment special a avut loc în anul 1932, când mai mulți artiști și actori celebri ai vremii au înlocuit vânzătorii de la diverse prăvălii din cadrul Galeriilor Lafayette:

„Un grup mare într-un loc. E rayonul strassurilor și podoabelor. Aci Vracca, mereu iubitul amorez, vinde perle la fel cu cele ce-i ies din gură în fiecare seară la teatrul Ventura. Elegantul Hoț de bijuterii, unde voiați să fie, decât printre ele? A, dar iat-o pe mândra Ana Karenina. În cochetă rochie de stradă, prezidenta Sindicatului, frumoasa Maria Filotti vinde portrete de-ale camarazilor în folosul Căminului. În apropiere, suavă ca un nufăr, Marietta Sadova, are mâinile de zăpadă. Îi este putin cam frig; ce vreți, e chiar la intrare. […] În schimb, dna Bulandra, mai distinsă și mai grande dame ca oricând, prezidează rayonul de toalete(…) Tănase, pudic și spiritual, petrece la stockuri de chiloți de mătase pură, ajutat de C. Toneanu și de glumele lui”, se prezintă în revista Realitatea Ilustrată.

Naționalizarea și încremenirea în timp…

După instaurarea regimului comunist, Galeriile au fost naționalizate și redenumite în magazinul „Victoria”, cunoscut prin sloganul „50 de magazine într-unul singur”. Aici continuau să se găsească bunuri de toate felurile, desigur, pe cât era posibil în acea perioadă.

În prezent, magazinul și-a păstrat denumirea de „Victoria” și a rămas încremenit în timp, în sensul rău mai degrabă, deoarece acest loc se află departe de luxul și prosperitatea de odinioară, nefiind capabil să atragă cu magazinele sale clienți precum o fac, spre exemplu, alte centre comerciale sau mall-uri din Capitală.

CITEȘTE ȘI

Povestea cafenelei Fialkowski – magnet de lume bună și poate prima cafenea-cofetărie cu „drive-thru”

„Ia-urt, căi-mă-ceeel!” – Povestea lăptarilor, ciobanilor și iaurgiilor din vechiul București

Povestea blocului „Scala” din București. Cum au fost condamnați la moarte locatarii săi la cutremurul din 1977