ARHIVA B365

De la Bucureşti la Constanţa, cu trenul, în două ore şi 30 de minute, de vineri

„Odată cu finalizarea lucrărilor de reabilitare pe 174,4 km de linie de cale ferată şi a celor 102 poduri şi podeţe, durata călătoriei, în acest sezon estival, va fi de 2 ore şi 30 de minute pentru patru trenuri Rapide, care vor circula fără oprire în staţiile de cale ferată din parcurs. De asemenea, durata călătoriei pentru celelalte trenuri estivale, care vor avea 4 sau 5 opriri, va fi în medie de 2h şi 50 minute”, se precizează în comunicatul CFR, difuzat de Mediafax.

În luna iunie CFR SA a anunţat că durata călătoriei a fost redusă la 2 ore şi 50 min. În vara anului trecut trenurile parcurgeau distanţa în aproximativ patru ore.

În prezent, lucrările de modernizare continuă pe anumite linii din staţiile Săruleşti, Lehliu, Dor Mărunt, Dragoş Vodă, şi Ciulniţa, între staţiile Săruleşti şi Lehliu (pentru racordarea firului doi la traseul noului pod), Lehliu – Dor Mărunt (pe firul doi), şi pe porţiunea Dragoş Vodă – Ciulniţa (pe firul unu).

După finalizarea întregului program de modernizare, CFR estimează că durata călătoriei pe tronsonul Bucureşti – Constanţa va fi de aproximativ 2 ore şi 15 minute pentru trenurile care circulă fără oprire.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button