De ce sunt pline de gunoaie staţiile de metrou din Bucureşti. GALERIE FOTO

de:
23 mai 2014
1 Afișari
De ce sunt pline de gunoaie staţiile de metrou din Bucureşti. GALERIE FOTO

Nemulţumiţi de faptul că, luna trecută, a expirat contractul pentru asigurarea serviciilor de curăţenie din subteranul bucureştean, sindicaliştii de la metrou au ieşit în stradă, motivând că, odată cu încetarea contractului încheiat de Romprest cu Metrorex, sunt disponibilizaţi peste 300 de oameni, dintre care 51 de foşti salariaţi Metrorex externalizaţi în anul 2003, oameni care au o activitate la metrou de peste 30 de ani. În cadrul unei conferinţe de presă, Ion Rădoi, preşedinte la sindicatul Metrorex şi Federaţia ATU România, a declarat că firma care se ocupă acum de curăţenie, Libro Events, este o firmă de catering şi nu poate asigura, cu 50 de angajaţi, curăţenia pe care o asigurau cei de la Romprest. Rădoi a prezentat şi o serie de imagini (vezi galeria foto) cu mizeria abundentă din staţiile de metrou din Bucureşti.

Se anulează contracte comerciale ca să fie preluate de oameni cu adresă clară. Aşa s-a întâmplat şi cu această secţie care se ocupa cu curăţenia în metrou. De o săptămână nici nu există acoperire ca număr de personal pentru toate staţiile şi depourile. Contractul este în curs de derulare cu o firmă de catering pentru 3 luni şi nu ştim ce se întâmplă după aceste trei luni. Când ai administrator de firmă un fost director de cantină cui să-i dai?„, a declarat Rădoi, la conferinţa organizată de Unitatea Sindicatelor Libere Metrou la finele lunii trecute.

În replică, directorul general al Metrorex, Aurel Radu, a explicat că, pe 17 aprilie, a expirat contractul pentru asigurarea serviciilor de curăţenie, iar licitaţia, demarată în decembrie 2013, a fost contestată de Romprest, firma care a asigurat curăţenia la metrou în ultimii patru ani. Din acest motiv, până la soluţionarea contestaţiilor şi stabilirea câştigătorului licitaţiei, Metrorex a apelat la serviciile altei firme pentru asigurarea curăţeniei la metrou, pentru trei luni, a precizat Aurel Radu. 

Metrorex a remis şi un comunicat de presă, în care a anuntat ca la finele lui 2013 s-a demarat o licitaţie deschisă pentru asigurarea serviciilor de salubrizare a spatiilor publice din metrou, care a fost contestată. „Având în vedere solicitările de clarificare, precum şi contestaţiile formulate, care au condus la nefinalizarea procedurii până la această dată şi pentru asigurarea serviciilor de salubrizare strict necesare în staţiile de metrou, S.C. METROREX S.A. a procedat la iniţierea in Sistemul Electronic al Achiziţiilor Publice (S.E.A.P.) a unui anunţ pentru achiziţionarea serviciilor menţionate, prin cumpărare directă, cu respectarea prevederilor legale aplicabile in domeniul achizitiilor publice, in urma caruia a atribuit un contract cu durata de 3 luni, durata apreciata ca fiind necesara finalizarii procedurii de licitatie pentru un nou acord cadru cu durata de 4 ani.

Apreciem ca fiind nefondate manifestarile de pichetare anuntate, S.C. METROREX S.A. neputand interveni in deciziile unei societati comerciale cu care are relatii contractuale, respectiv ROMPREST SERVICII INTEGRATE S.R.L.”, a anunţat Metrorex, în comunicatul citat. Mai multe detalii aici.

Cât costă acum curăţenia la metrou

Potrivit informaţiilor disponibile în Sistemul Electronic al Achiziţiilor Publice (S.E.A.P.), Metrorex a atribuit firmei Libro Events, prin cumpărare directă, două contracte, unul pentru servicii de colectare şi evacuare deşeuri şi igienizare grupuri sanitare, în valoare de 96.900 lei, şi unul pentru servicii de curăţenie spaţii publice, pe magistralele de metrou, în valoare de 108.000 lei. Cele două contracte au fost atribuite pe 8 aprilie 2014 şi au fost încheiate pentru o perioadă de trei luni.

Ne-am propus să scădem costurile cu serviciile de curăţenie şi dezinsecţie cu 30% şi părerea mea e că aşa se va întâmpla. Eu lupt pentru ca societatea să aibă cheltuieli cât mai mici în toate domeniile de activitate. Preţurile pe care le plătim acum firmei care se ocupă acum de curăţenie sunt de 12 ori mai mici decât cele practicate de Romprest. Se face strictul necesar de curăţenie până se finalizează procedura de acord cadru pe curăţenie. Romprest tot contestă licitaţia de 6 luni. Sunt nemulţumiţi de suprafeţele pe care vrem să facem curăţenie, de condiţiile de participare, de eligibilitate. Bănuiesc că ei vor ca, dacă se poate, să eliminăm toţi competitorii şi să rămână ei singuri. Puteau să lase procedura să decurgă normal, dacă s-au înscris la licitaţie, şi, dacă erau cei mai buni, câştigau„, a declarat anterior, pentru B365.ro, Aurel Radu.

Citește și: Salubrizarea de la metrou, asigurată de o firmă implicată în numeroase scandaluri publice

Câţi bani vrea să dea Metrorex pentru curăţenie şi dezinsecţie, în staţiile de metrou

Pe 12 decembrie 2013, Metrorex a publicat două anunţuri de participare în SEAP, pentru servicii de curăţenie şi dezinsecţie, pentru patru ani. Potrivit documentaţiei de participare, valoarea estimată a acordului-cadru pentru serviciile de dezinsecţie, deratizare, igienizare este de 14,58 milioane lei fără TVA, iar pentru servicii de salubrizare spatii publice, spatii tehnice din statiile de metrou, trenuri electrice de metrou, locuri de remizare material rulant pe magistralele de metrou, colectare, evacuare gunoi din statii si depouri, spatii (birouri), valoarea estimată a acordului-cadru este de 53,5 milioane lei, fără TVA.

Ambele licitaţii sunt în analiză. Încă nu au fost atribuite contractele pentru curăţenie şi dezinsecţie pentru următorii patru ani. Ofertele s-au deschis, dar documentaţia este foarte voluminoasă şi trebuie să analizăm, atât din de vedere tehnic, cât şi din punct de vedere economic. Se pare că, din punct de vedere tehnic, s-ar califica toate firmele participante la licitaţii, iar ăsta ar fi un lucru bun pentru că intră în licitaţia electronică mai mulţi şi astfel va scădea preţul. Sunt sigur că vor fi reduse costurile cel puţin cu 30% faţă de cele de până acum şi m-aş bucura tare mult pentru că şi aşa o parte din aceste cheltuieli apăsau pe buget. Sperăm ca în 10-15 zile să finalizăm totul pentru ambele contracte„, a declarat şeful Metrorex, pentru B365.ro. 

Anterior, Radu a precizat că şi-ar dori ca serviciile de curăţenie să fie asigurate de angajaţi ai Metrorex şi a criticat decizia de acum 11 ani, când s-a hotărât ca aceste servicii să fie externalizate. „Eu îmi doresc să avem angajaţi pentru curăţenie şi să nu mai apelăm la serviciile altor firme. Nu ştiu cine a luat decizia de a externaliza serviciile de curăţenie în 2003, iar sindicatul a fost de acord atunci. Chiar i-am cerut directorului de infrastructură să investigheze şi să analizeze ce costuri presupune asigurarea curăţeniei cu proprii angajaţi, pentru că nu ştiu dacă avem oameni suficienţi, trebuie să facem angajări de personal. Facem un studiu să vedem dacă ne costă mai puţin, dar momentan este o procedură în derulare„, a mai spus Aurel Radu.

Cookies