CONTRIBUTORSLIBERTATEANICE TO MEET YOU

De ce se bat oamenii ca chiorii “să intre în sistem”. Seducția matrapazlâcului în politică

Mereu m-am întrebat de unde dracu’ e bătaia asta pe viață și pe moarte pe poziții administrativ-guvernamentale. Că lefurile grăsuţe sunt o descoperire recentă, știu oameni disperați să ajungă în anturajul puterii încă de pe vremea când 500 de amărâți de euro pe ditamai poziția prin ministere era un salariu rezonabil. 

La întrebarea asta, oportunitățile de corupție ar fi cel mai facil răspuns. Bineînțeles că îi atrăgea că becul pe muscă, dar nu e doar atât. Pentru mulți asta e doar o iluzie, e riscant, îți trebuie stomac tare. Plus că nu-mparte nimeni cu tine, tre să-ți faci loc că să pui labuţa și nu e chiar easy. Cred că mai degrabă a fost mereu atracția neostoită de angrenare în sistemul feudal de vasalități și influențe. 

E cam că la mine, care-s un cleptoman aproape psihotic și dacă fur o roșie din mega sau un mär de pe-o tarabă am sentimentul împlinirii. Nu m-ajută cu nimic, dar mă simt un fucking survivor pregătit să se descurce golanește într-o potențială apocalipsă zombie. Așa și ei. Integrarea în sistem le conferă apartenență, identitate. Ăștia cu ambiții puternice rânesc spre avansări, majoritatea zac în linia de mijloc, dar beneficiile, fie ele și pur formale, cred ei că fac toți banii. 

„A fost șocul tinereții mele”

În pleistocen, pe când lucrăm în TVR, un apăsător de buton de play pe casetoscop a explodat literalmente pentru că la sfârșitul jurnalului de știri cineva a omis să-i treacă numele pe burtieră. Da, pe chestia aia care trece așa de repede că n-apuci să apeși pe telecomanda că să schimbi canalul. A fost șocul tinereții mele. Acest model de recompensă frivolă și total iluzorie era apogeul împlinirii lui personale. Apăream și io uneori, al doilea șoc a fost că mama știa exact de câte ori și unde. Habar n-avea ce făcusem, eram mândria ei încrustată-n leduri… 

De fapt, sistemul instituțional de vasaliăți interdependente arată că o tablă de șah unde s-a declarat remiză. Poți să greșești fatal sau să sclipești de geniu, piesele rămân nemișcate. Dacă nu debordezi de lăcomie sau de agitație nevrotică, ai toate șansele să încremenești confortabil. Odată cu ține, bineînțeles, și instituția  Și abia acesta este terenul pe care se instalează metastaza … Adică politicul. 

O masă înghețată și dispusă să înghită orice în schimbul unei iluzii de apartenență va face nu doar posibilă corupția, o va face practic necesară. Ce partid își aranjează propriul prădător în fruntea turmei de mioare preocupată doar de mică să recunoaștere, e puțin important. La ungerea grofului temporar, o parte dintre underlingi încep instantaneu să-i zgârie ușa capitonată în speranța grației. La prăbușirea lui, o altă gașcă se remarcă cu intenții identice. Așa arată firescul. 

„Politicianul trebuie să-și identifice doar propria schemă Ponzi”

Sistemul este sută la sută medieval fără nicio exagerare, avansările sau degradările sunt direct influențate de raporturile complexe de vasalitate dintr-un ciclu electoral sau din altul, politicianul trebuie doar să-și identifice propria schemă Ponzi de căpușare a instituției, restul vine de la sine. 

N-are nevoie să-și implanteze acoliți, ei sunt deja acolo. Îl așteaptă. Întocmai ca celebrii Kappo, gardienii evrei din lagăre, de departe mai ai dracu decât nemții, e suficient să înmânezi biciul unuia dintre iobagi și totul va decurge uns. 

Interdependența piramidală este o trăsătură esențială a societății românești. Este sursă reală de putere concretă. Nu de manageri are nevoie politicul, ci de arnăuți capabili să mențină metastaza și să administreze feudalismul, dar rolul principal nu-l joacă ei. Ci grosul pentru care apogeul existențial este numele de pe burtieră .


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button