Descoperă care sunt avantajele și provocările unui job remote și află dacă ți se potrivește.
Să lucrezi de acasă, cu pisica sau câinele lângă tine pe canapea, în haine comode și fără să pierzi timp în trafic? Suna ca un vis, nu-i așa? Din fericire, nu este, este realitatea pe care mulți angajați o trăiesc și dacă și tu îți dorești să lucrezi în acest mod, găsește un loc de muncă cu Jooble și bucură-te de timpul economisit.
Totuși, din nefericire, există și provocări sau aspecte negative atunci când vine vorba despre munca de acasă. Așa că, hai să povestim un pic despre avantajele și provocările unui job remote – că, până la urmă, trebuie să vedem și părțile mai puțin roz, nu?
Să fim serioși, cel mai mare avantaj al unui job remote este flexibilitatea. Poți lucra de oriunde, oricând. Nu mai ești legat de un birou și nici de un program fix de la 9 la 6. Timpul devine mai ușor de gestionat. Și, mai ales, nu mai există stresul ăla de a fi prins în trafic dimineața, cu nervii la pământ.
Imaginează-ți câți bani economisești când nu mai trebuie să faci naveta. Fără abonamente la transport, fără benzină, fără prânzuri scumpe la restaurant. Toate micile cheltuieli de zi cu zi pe care le făceai la birou dispar. Plus, timpul economisit e de neprețuit.
În loc să pierzi două ore pe drum, le poți folosi pentru tine, să faci sport, să citești sau chiar să mai dormi un pic în plus.
Aici nu e de discutat. Cine nu vrea să lucreze în pijamale, cu muzica preferată pe fundal și cu pisică torcând lângă tine? Să ai biroul tău personalizat cum vrei, fără să te deranjeze colegii zgomotoși sau discuțiile interminabile din open space.
Plus, ai control total asupra mediului tău. Vrei să fie liniște? Nicio problemă. Sau poate îți place să lucrezi de pe balcon, la aer curat? Totul este posibil.
Știu că poate părea ciudat, dar să lucrezi de acasă chiar poate fi mai productiv. Nu mai ai colegi care să vină la birou să te întrebe ceva la fiecare 5 minute, nu mai ai întâlniri neplanificate și nici zgomote de fundal care să te scoată din ritm.
Dacă asta este ceea ce ai nevoie, găsești numeroase locuri de muncă la companii pe https://ro.jooble.org/company și poți lucra de acasă, în liniște.
Acum vine partea mai puțin plăcută. Să lucrezi remote poate fi destul de solitar. Nu mai ai colegi lângă tine să stai la o cafea și să povestiți de seriale sau planuri de weekend. Chiar dacă la început pare relaxant să fii doar tu și laptopul tău, în timp poate deveni puțin izolant.
Nu mai există acele mici momente de socializare spontană. Și, să fim sinceri, uneori e chiar plăcut să ai cu cine să te plângi de volumul mare de muncă sau de un client dificil. Comunicarea pe Slack sau Zoom nu e același lucru că o discuție față în față. Așa că, dacă ești genul de persoană care se hrănește din interacțiuni sociale, asta poate fi o provocare.
O altă problemă cu lucratul de acasă este că, uneori, nu mai știi când să te oprești. Jobul e acolo, la un pas distanță, și parcă nu te poți opri din muncă. Îți spui: „hai că mai răspund la un email și gata. ” Dar emailul acela devine încă două ore de lucru.
E foarte ușor să amesteci viața personală cu cea profesională și să nu mai ai o linie clară între ele. Dacă nu îți impui niște limite clare, te poți trezi muncind mai mult decât ai face-o la birou.
Să lucrăm de acasă sună foarte bine, dar când nimeni nu te supraveghează și nu ai presiunea colegilor sau a șefului, e foarte ușor să amâni lucrurile. „Lasă că fac asta mai târziu, ” îți spui. Și așa trec orele, iar productivitatea scade. Ai nevoie de multă autodisciplină să rămâi focusat și să îți organizezi timpul eficient.