De ce S-AU OPRIT lucrările de reabilitare termică în Sectorul 4

de:
05 aug. 2016
0 Afișari
De ce S-AU OPRIT lucrările de reabilitare termică în Sectorul 4

Nu mai punem schele noi pe blocuri, în această perioadă, pentru că ar trebui să dăm jos aparatele de aer condiţionat, iar oamenii nu şi-au dorit acest lucru. Astfel, am preferat să oprim temporar lucrările, mai ales pe perioada caniculei. De asemenea, tencuiala decorativă nu se poate da decât în anumite condiţii de temperatură pentru că altfel ar crăpa„, a declarat pentru RomaniaTV.net primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă.

Potrivit primarului, lucrările de reabilitare termică se desfăşoară în acest moment doar la 40 de blocuri, ele fiind începute din primăvară.

După cum a precizat edilul, în acest an ar urma să fie reabilitate termic 150 de blocuri din Sectorul 4, finanţarea fiind asigurată parţial şi dintr-un credit de la Banca Europeană de Investiţii (BEI) în sumă de 20 milioane euro.

„Avem programate pentru acest an 150 de blocuri şi sper să reuşim să le facem pe toate. Bani avem, avem şi contractul de finanţare. Suntem într-o uşoară întârziere dar le vom termina în 3-4 luni. Putem să facem în jur de 20.000 de apartamente din banii de la BEI„, a comentat Băluţă.

Cookies