De ce resping ONG-urile seringile distribuite de Ministerul Sănătăţii pentru consumatorii de droguri

de:
01 iul. 2013
0 Afișari
De ce resping ONG-urile seringile distribuite de Ministerul Sănătăţii pentru consumatorii de droguri

Circa 100 de persoane au protestat luni, în Piaţa Victoriei, faţă de desfiinţarea programului de schimb de seringi, la care narcomanii nu mai au acces începând cu data de 1 iulie. Totodată, ONG-urile implicate în program au depus şi o petiţie la Ministerul Sănătăţii, astfel încât instituţia să finanţeze programele de reducere a riscurilor cauzate de consumul de droguri.

„Revendicarea noastră este finanţarea de către Ministerul Sănătăţii a programelor de harm reduction. Cea mai rapidă cale de transmitere a HIV este stoparea programelor de acest gen”, a declarat Maria Georgescu, directorul Asociaţiei Române Anti Sida (ARAS), citată de adevărul.ro.

Potrivit aceleiaşi surse, pe lângă petiţia depusă la Ministerul Sănătăţii, activiştii au mai trimis alte două petiţii la Ministerul Afacerilor Interne (MAI), respectiv la Ministerul Muncii.

În replică, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii spun că, deşi au alocat din timp fondurile necesare pentru achiziţia seringilor destinate persoanelor care se droghează, iar Institutul „Matei Balş” le-a distribuit, unele ONG-uri nemulţumite de acestea le-au returnat. „În scopul îndeplinirii acestui segment din programul de prevenţie HIV/SIDA, unitate de implementare a fost desemnat Institutul de Boli Infecţioase «Prof Dr. Matei Balş», care a asigurat punerea la dispoziţie a ONG-urilor solicitante a seringilor necesare acestei activităţi. Unele ONG-uri sunt nemulţumite de seringile puse la dispoziţie atât de Institutul de Boli Infecţioase «Prof. Dr. Matei Balş», cât şi de Agenţia Naţională Antidrog şi au returnat seringile primite”, se precizează într-un comunicat de presă remis luni de Ministerul Sănătăţii şi citat de Mediafax.

Ministerul Sănătăţii a precizat că nu a avut cunoştinţă de această situaţie şi a cerut Institutului de Boli Infecţioase „Matei Balş” să se consulte cu ONG-urile şi să propună soluţii. „Ministerul Sănătăţii va asigura tot sprijinul său în scopul rezolvării acestui caz”, se mai arată în comunicatul citat.

Totodată, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat, în şedinţa de vineri, un acord de asociere între Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi ARAS pentru decontarea costurilor proiectului „Un pas înainte pentru integrarea socială a persoanelor vulnerabile din București”, care are ca scop evitarea riscului de infectare cu HIV/SIDA şi alte boli cu transmitere sangvină. Directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, Cosmina Simean, a declarat că, în baza acordului cu ARAS, vor fi distribuite 3.265.800 de seringi pentru 5.443 de persoane care se droghează, aflate în evidenţa instituţiei, şi vor fi colectate 2,8 milioane de seringi folosite.

În replică, Liana Velica, manager de proiect în cadrul ARAS, a declarat, pentru B365.ro, că banii pe care îi va asigura Primăria Capitalei vor ajunge doar la ARAS, nu şi la celelalte organizaţii de profil din Bucureşti, iar suma acoperă doar serviciile minime. Totodată, aceasta a mai precizat că protestul de luni a fost organizat împotriva Ministerului Sănătăţii, care nu se ocupă de implementarea unor politici şi programe destinate consumatorilor de droguri sprijiniţi de celelalte ONG-uri din Bucureşti şi din ţară.

În Bucureşti sunt cinci organizaţii care au programe destinate consumatorilor de droguri, dar mai sunt şi alte organizaţii în ţară. De la Primăria Capitalei nu primeşte bani decât ARAS-ul pentru serviciile minime  – schimbul de seringi – nu şi pentru consiliere sau tratament de substituţie. Protestul de azi a fost împotriva Ministerului Sănătăţii pentru că până acum am primit doar promisiuni, dar nu s-a concretizat nimic. Nu s-a făcut nimic nici pentru integrarea profesională a consumatorilor de droguri. Medicii notează în continuare diagnosticul pe orice tip de adeverinţă medicală, pentru şcoală, angajare, scutire de sport, şomaj. Această problemă nu priveşte doar persoanele infectate cu HIV, ci orice persoană care suferă de o maladie stigmatizată social, fie că vorbim de epilepsie, probleme psihiatrice. Aceste lucruri nu au relevanţă la angajare, în foarte multe domenii. Ar fi suficient să scrie pe acea adeverinţă «apt» sau «inapt». Medicii scriu însă «apt» şi trec şi diagnosticul HIV sau epilepsie. Asta nu face decât să provoace discriminare, motiv pentru care Ministerul a fost sancţionat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi, în aceeaşi zi, ca şi astăzi, a dat un comunicat de presă în care a spus că va rezolva situaţia şi că va trimite acea circulară, însă am informaţii verbale de la medici că nu au primit nicio circulară. În momentul în care se tensionează lucrurile spun că s-a făcut. Probabil că prin intermediul Primăriei Capitalei se va rezolva problema ARAS-ului, dar mai departe şi cu alţii şi cu alte oraşe şi cu implicarea ministerului şi nişte politici pentru sprijinirea consumatorilor de droguri e derută„, a explicat Velica, pentru B365.ro.

Potrivit Lianei Velica, ARAS a primit anul trecut 100.000 de seringi de la Agenţia Naţională Antidrog (ANA), iar în acest an, când au fost alocate alte seringi pentru programul derulat de ARAS, ONG-ul le-a transmis reprezentanţilor instituţiei că narcomanii resping aceste seringi fiindcă provoacă leziuni mari. „Ministerul Sănătăţii a alocat, într-adevăr, fondurile. Institutul «Matei Balş» este cel care se ocupă de acest program, însă, în comunicatul Ministerului Sănătăţii se precizează şi că au fost cumpărate seringi, iar ONG-urile nu le vor, dar noi nu avem cunoştinţă că ar fi fost cumpărate seringi, care este suma alocată pe acest program, dacă a primit sau nu cineva aceste seringi. Ministerul Sănătăţii amestecă lucrurile cu nişte seringi pe care le-a achiziţionat Agenţia Antidrog anul trecut, seringi care nu au fost acceptate de consumatori pentru că pistonul acestora merge foarte greu şi îşi distrug rău de tot venele. Acele seringi nu au fost cumpărate în niciun caz de Ministerul Sănătăţii, aşa cum se precizează în comunicat. ANA este în subordinea Ministerului de Interne. Ministerul Sănătăţii a pus, într-adevăr, bani în program, ca urmare a presiunilor făcute la începutul anului, dar mai departe nu s-a întâmplat nimic. Nu e clar nici câţi bani sunt, nici procedura, nu e nimic public. Anul trecut ANA ne-a dat nouă 100.000 seringi, pe care le-am şi distribuit, iar în acest an a cumpărat mai multe seringi, ne-a dat şi nouă, dar le-am trimis scrisoare că nu vor fi primite de consumatori. Însă nu ANA ar trebui să se ocupe de distribuirea de seringi, ci Ministerul Sănătăţii, pentru că programul previne apariţia unor boli„, a mai declarat Liana Velica, pentru B365.ro.

Numărul consumatorilor de droguri a crescut îngrijorător în Bucureşti, ajungând la circa 19.000 de persoane. Din totalul narcomanilor bucureşteni, 90% au hepatită C, în creştere alarmantă fiind şi numărul celor cu HIV, potrivit declaraţiilor făcute în martie de directorul executiv de la RHRN, Valentin Simionov.

„Consumul de droguri a înregistrat o creştere îngrijorătoare în Bucureşti. Între 2007-2010, erau 28 de cazuri de HIV înregistrate oficial şi, în ultimii doi ani, 2011 şi 2012, numărul de cazuri a ajuns în jur de 360. Această creştere a fost cauzată de creşterea consumului de substanţe etnbotanice şi a scăderii generale a accesului la servicii de prevenire HIV pentru consumatorii de droguri. Creşterea numărului de cazuri de HIV nu este constatată doar în societate, este posibil să fie şi în penitenciare. Instituţiile statului şi organizaţiile neguvernamentale trebuie să colaboreze pentru a găsi un răspuns în această situaţie, răspunsul focusându-se pe probleme de sănătate publică şi reintegrare a consumatorilor de droguri”, spunea Simionov.

Cookies