De ce războiul din Israel e înspăimântător

Am putea spune că e departe de noi, mai departe decât Ucraina și că nu ne afectează atât de mult. 

Dar războiul din Fâșia Gaza înseamnă că de fapt nimic nu s-a schimbat. Cât am călătorit liniștiți în zonă, noi în vacanțe minunate în niște locuri fantastice, părinții sau bunicii noștri în pelerinaje la locurile sfinte, copiii noștri la festivaluri, în road-tripuri prin deșert, în weekend-uri la Marea Moartă, în timp ce credeam că totul e în sfârșit mai bine, de fapt se pregătea încă un atac. 

Care a lovit nu în armate, nu în tehnică, ci în oameni obișnuiți. Pentru că ne arată că nu există “dormi liniștit”. Pentru că ne crește nivelul de anxietate. Pentru că, din nou, pentru probabil o lungă perioadă de timp, călătoriile nu vor mai fi ușoare. Pentru că extremiștii și teroriștii de pe oriunde prin lume s-au reactivat și motivat și poate vor încerca și ei. 

Pentru că în Franța au fost deja evacuări la Louvre și la Versailles. Pentru că sunt din nou manifestații. Pentru că ne va fi din nou teamă și teama te macină pe dinăuntru, roade din tine. Pentru că victime sunt din nou copii. Pentru că nici nu contează cine are sau nu are dreptate, atâta vreme cât rezultatul va fi că milioane de oameni vor pleca din nou în pribegie și se vor așeza în locuri nepotrivite lor, unde nu se vor adapta, unde se vor radicaliza poate și vor perpetua violența, pentru că nu vor avea altă soluție. 

Și, pentru că vorbim de cine are și cine nu are dreptate, vă recomand, știu, poate părea scos din context, dar nu e, să mergeți la teatru, la Metropolis, la “O casă de păpuși”, partea a doua. E continuarea Norei, lui Ibsen, 20 de ani mai târziu, după ce ea pleacă de acasă și lasă în urmă un soț și trei copii. Se întoarce acum și aflăm cum i-a fost ei și ce idealuri are, aflăm cum i-a fost lui și cum a reușit să se descurce și aflăm cum toate idealurile Norei sunt de fapt opuse idealurilor fiicei ei, pe care n-a văzut-o crescând și devenind cine este. 

Și, în povestea asta, toate aceste trei personaje au dreptate. Dreptatea lor. Nu reușesc să își pună dreptățile astea într-un scop comun, nu reușesc să caute armonia împreună, nu reușesc să nu se rănească, nu reușesc să își spună lucrurile cu blândețe, nu se conectează unul la celălalt. Fiecare cu povestea sa și tu, spectactor, nu poți decât să fii de acord și să nu fi de acord cu fiecare în parte. 

Așa îmi pare a fi și cu conflictul acesta. Pentru că rezultatul nu afectează doar două părți, să spunem, ci pe toată lumea. Pe mine, care am amintiri frumoase din Israel, dar și din Gaza. Care visez de ceva timp să mă întorc în piața Ierusalimului, unde sunt cele mai bune portocale roșii din lume, în orașul sfânt unde, fără să fiu neapărat o persoană religioasă, ai un sentiment de împăcare pe care nu l-am găsit în altă parte a lumii, în cosmopolitul Tel Aviv, cu plaja sa spectaculoasă, în deșert, cum spuneam, unde nu poate să nu te uimească măreția naturii. Și unde oamenii au povești și istorii și istorie. Se închide momentan asta și e păcat că se întâmplă așa. Se închide din nou o lume și e păcat că e așa. 

Nota B365.ro – Tot Maria, mai jos:

• VIDEO | Beckham nu-i despre fotbal. De ce merită să vezi documentarul de pe Netflix
• Cum îți ferești copilul de droguri în București
• De ce încălzirea globală e, de fapt, o veste bună pentru locuitorii din București