Din anul 1843, de când Charles Dickens a publicat “A Christmas Carol în prose, Being a Ghost Story of Christmas” (Colind de Crăciun în proză, poveste de Crăciun cu fantome), povestea s-a rostogolit în zeci de filme, adaptări pentru televiziune sau scenă de teatru, animații, publicări și republicări, cărți de colorat, numai brand de bomboane și budincă nu au făcut din story. “A Christmas Carol” a devenit afacere-fenomen, industrie, văcuță cu fantome care dă lapte din 1943 și până astăzi, un uriaș succes comercial. Dacă ar mai trăi, avarul ăla de Scrooge ar fi foarte mulțumit de faptul că povestea vieții sale a reușit să producă milioane de lire sterline și milioane de verzișori. Și, rămâne valabilă și azi că mai e loc de remake-uri.
Colindul de Crăciun se întâmplă în Anglia din perioada industrială, unde Scrooge este CEO la “Trustul de investiții Scrooge and Marley”. Este tipul cu guler alb victorian care știe să genereze profit, este un administrator de fonduri, un capitalist veros, avar, calculat. Știe să învârtă banii, să-i socotească și să-i înmulțească. Își conduce afacerea cu o mână de fier în timpul revoluției industriale, atunci când Anglia era prima putere industrială a lumii și avea renumele de “atelierul lumii”.
Munca manuală a fost înlocuită de mașini, apare motorul cu abur, iar în domeniul textil noi invenții lasă lumea cu gura căscată: suveica zburătoare care permitea realizarea de țesături mult mai late, mașina de tors și războiul de țesut, fontă obținută pe baza de cocs și laminarea oțelului. E plin de fabrici și de uzine, apare diviziunea muncii. Apare “exploatarea omului de către om”, cum ar zice activiștii de partid din anii 50 în frunte cu Ceaușescu. Și, reprezentantul tuturor relelor este Scrooge.
Ebenezer Scrooge disprețuiește săracii pentru că, zice el, „sunt leneși”. Îi evita pe sărăntoci pentru că a fost și el sărac, știe cum e, dar a muncit din greu, l-a dus capul la afaceri și acum e CEO, are fondul lui de investiții. Nu are familie, pentru că o familie consumă mult și nu produce nimic. Compasiunea este un lux care costă, deci nu crede în ea. În tinerețe a iubit o fată dar nu s-a căsătorit cu ea pentru că “sentimentele nu sunt profitabile”. Este un om rațional, nu crede în spiritul Crăciunului, nici în magi, sau Ali Baba: “Câte Crăciunuri fericite sunt fericite și câte sunt mincinoase? Ce e chestia asta cu darurile, frumos “împachetate cu multe funde ca să-ți sporească nerăbdarea atunci când le deschizi”? O sărbătoare absurdă, hotărăște Scrooge. Când îl aud nu pot să spun decât: “ce capitalist răutăcios, să ne strice el nouă sărbătoarea, să ne sperie copiii și să alunge colindătorii!”.
Dar, Dickens rămâne Dickens, mare prozator clasic, dar mereu contemporan nouă, că ce mi-e Fondul de investiții de azi, ce mi-e ăla condus de Scrooge pe la 1900. Dickens e în stare să facă din negru alb că numai el e scenarist cu condei vioi. Capabil să transforme un personaj care părea ireversibil rău, un chitros fără sentimente, într-unul infinit de generos și de empatic, gata să-și împartă toată averea săracilor leneși. Ceea ce se și face. Până la urmă, este Crăciun pentru toți și până și în inima unui capitalist feroce “există o fărâmă de bunătate” cum spune Fantoma Crăciunului trecut.
În fapt, Dickens și-a dorit o poveste moralizatoare, cu final fericit, așa că intră în scenă cele trei fantome, Fantoma Crăciunului Trecut, Fantoma Crăciunului de Azi și Fantoma Crăciunului Viitor. Care, după ce-l judecă pe CEO cu drăcuieli și sperieturi pentru trecutul lui reprobabil, pentru prezentul lui jalnic și pentru viitorul care-ar putea să fie fericit, îl scoate om de treabă la sfârșit. Guler alb si plin de marinimie.
Crăciun fericit la toată clasa muncitoare și la toți capitaliștii! Numai atât vă mai zic: nu este chiar deloc o carte pentru copii. Că cine știe ce înțeleg din ea si se apuca de facut bani, mulți bani, fără să-i împartă cu nimeni!