De ce pisica mea devine agitată din senin?

15 mart. 2023
3822 Afișari
De ce pisica mea devine agitată din senin?
De ce pisica mea devine agitată din senin? Imagine simbol: Unsplash

Articol susținut de The Vets

Stăpânii pisicilor o știu prea bine. Felinele au aceste momente când o iau brusc razna, când pare că a aterizat nava mamă și comunică pe frecvențe doar de ele știute cu frații lor extratereștrii. E ca și când o mână nevăzută le apasă un buton. Și…bam!

Au momente când aleargă posedate de spirit războinic, care încep și se termină din senin, fără vreun motiv de înțeles de către orice altă inteligență evoluată decât cea de pisică. Acele momente când ne atacă, când miaună isteric, când aleargă înfoiate maratoane prin casă sau când viața lor pare să depindă de ceva invizibil care zboară prin aer. Cel mai “plăcut” e noaptea, da.

Manifestările enumerate mai sus se numesc zoomies. Dar de ce apar ele? Aflăm în rândurile următoare, într-un articol susținut de The Vets.

Energie în exces

În general, zoomies apar din cauza excesului de energie. Concret, pisica doarme toată ziua și la un moment dat trebuie să-și descarce excesul de energie acumulată prin somn și pliculețe de calitate. Pisicile sunt, prin natura lor, prădători, deci stă în codul lor genetic să vâneze, să pândească și, practic, să facă haos. Prin zoomies, își trezesc mintea și corpul după un lung moment în care au dormit.

Dacă vrem să nu mai fim mereu luați prin surprindere de aceste manifestări, medicii veterinari recomandă să ne jucăm noi cât mai mult cu pisica, să folosim jucării potrivite și să o provocăm să își descarce energia fără să spargă niciun obiect din casă.

Purici sau alți paraziți

Paraziții, fie că vorbim de cei externi sau de cei interni, pot reprezenta un disconfort mare pentru animalul tău de companie. În momentul în care simte mâncărimi pe piele, ori purici, pisica are tendința să alerge pentru a scăpa de această senzație.

Să nu credeți că, dacă Pisi locuiește în casă, nu are paraziți. De fiecare dată când ieșim afară, aducem pe pantofi, dar și pe haine tot felul de paraziți care ne pot infesta pisica, chiar dacă ea n-a văzut vreodată un copac de aproape. De aceea, medicii veterinari recomandă ca deparazitarea internă și externă să fie făcute regulat, atât pentru felinele care stau în casă cât, mai ales, pentru cele care ies afară.

Durere sau alte probleme de sănătate

Dacă ți se pare ceva în neregulă cu manifestările pisicii, mergi urgent la medicul veterinar. Dacă observi un comportament atipic – de exemplu dacă pisica ta de obicei nu are zoomies frecvent și brusc începe să alerge sau să miaune în mod repetat, este posibil să indice o problemă de sănătate. De exemplu, și problemele cu tiroida pot da astfel de manifestări, mai ales la felinele în vârstă.

Totodată, fii atent și observă și alte manifestări – mănâncă normal? Bea apă? Merge la lădiță ca de obicei? Miaună altfel ca de obicei? Orice schimbare de comportament poate indica o problemă de sănătate și, cu cât mergem mai repede la medicul veterinar, cu atât mai bine.

Zoomies după ce merge la lădiță

Pentru multe pisici, defecarea pare să fie marea victoriei a zilei. După ce termin, încep să alearge ca nebunele. Totuși, acest lucru, mai ales atunci când apare brusc și nu e ceva ce se întâmplă dintotdeauna, poate indica probleme precum constipația, diareea sau iritații ale colonului. E nevoie să observăm cu atenție comportamentul pisicilor, dar și orice schimbări în frecvența și consistența fecalelor, pentru a vedea dacă e cazul să mergem la veterinar.

Controale regulate

Oricum ar fi, este recomandat să mergeți cu pisica cel puțin o dată pe an pentru un control de rutină și un set complet de analize. Astfel, pot fi prevenite sau diagnosticate din timp problemele de sănătate și ne asigurăm că momentele când pisica o ia razna nu sunt din cauza durerii sau a unor boli. Rețeaua de clinici veterinare The Vets, din București, este un în care profesionalismul se întâlnește cu pasiunea și cu empatia, totul ca animăluțul tău să fie sănătos și fericit.

Cookies