De ce nu e blasfemie pasca ultramodernă de București, cu ciocolată, fistic, ananas sau mango. Despre prăjitura inovatoare și tradiția interpretată | INTERVIU

03 mai 2024
661 afișări
De ce nu e blasfemie pasca ultramodernă de București, cu ciocolată, fistic, ananas sau mango. Despre prăjitura inovatoare și tradiția interpretată | INTERVIU

Ați auzit de pască umplută cu fructe exotice, portocale, ananas, mango. Sau de cea cu brânză sărată și ceapă verde, usturoi, mărar și șuncă afumată, un fel de plăcintă aperitiv. Pasca se mai face și cu ciocolată, fistic sărat, extract de vanilie, coji de portocală și fulgi de ciocolată. Ba chiar și veganii au pască de Paște, cu umplutură de brânză vegană din caju și glazură verde din fistic, cu ulei de cocos, tofu, caju, stafide, fructoză și sare de Himalaya.

Pasca, străvechea prăjitură ritualică, în care până și cei mai săraci puneau tot ce aveau mai bun (miere, brânză și făină de grâu cât mai fin măcinată), rămâne un produs relevant și astăzi, tocmai pentru că este îmbogățită cu ce are lumea mai de preț.

Dacă la evrei Paștele era primit cu pâine nedospită și miel cu ierburi amare, când a ajuns tradiția la români, lucrurile s-au mai înveselit. La noi, totul este pe bogăție și pe gust.

Mai jos, interviu cu Adriana Sohodoleanu.

Foto credit: Agerpres.

Adriana Sohodoleanu, doctor în sociologia practicilor alimentare, este teoretician al gastronomiei românești, în special din București, cunoscută pentru teza sa de doctorat în care a analizat fenomenul noua bucătărie românească.

Recent a lansat volumul „Ce e nou în Noua Bucătărie Românească”, vezi întreaga poveste mai jos:

La București e-n toi revoluția gastronomiei, iar cea mai instagramabilă imagine pune “România în farfurie”. Cum e să bați restaurantele din oraș ca să-ți iei doctoratul în bucătărie

Adriana Sohodoleanu, doctor în sociologia practicilor alimentare, este teoretician al gastronomiei românești, în special din București. Foto credit:

Pasca, prăjitură religioasă. „Era normal ca zeul să primească ofrandă tot ce aveau oamenii mai bun”

B365.ro: Știm că pasca este un preparat emblematic pentru sărbătorile de Paște, dar, de fapt, ce este? Este cheesecake, cu zmeură și fistic, care nu se face doar de Paște? De ce are mai nou ciocolată, mango și ananas? Care este istoria prăjiturii?

Adriana Sohodoleanu: Pasca vine din familia plăcintelor și a prăjiturilor cu brânză, aceasta ne e clar. Primele forme de prăjituri cu brânză sunt menționate încă din secolul V, înainte de Cristos. Cato cel Bătrân vorbește despre trei feluri de prăjituri religioase. De la el aflăm că una din plăcinte semăna cu cheesecake-ul de astăzi, pentru că avea o crustă pregătită și coaptă separat. Alte tipuri de prăjituri cu brânză apar în prima carte de bucate englezească, la 1390, iar numele de cheesecake pare să fie folosit abia de prin secolul al XV-lea. Oamenii mereu ofereau ofrande zeilor, iar mierea, ca singur și unic îndulcitor în antichitate, era foarte prețioasă. La fel era și făina de grâu. Era normal ca zeul să primească ofrandă tot ce aveau oamenii mai bun.

Foto credit: Agerpres.

„Pasca e pâine îmbogățită, pe care oamenii nu o mâncau în fiecare zi”

Obiceiul s-a păstrat și astăzi. Dacă ne gândim bine și cozonacul și pasca sunt pâini îmbogățite, tocmai pentru că în secolele trecute clasele sociale cu venituri reduse nu mâncau asta în fiecare zi. Și atunci păstrau tot ce era mai bun pentru cea mai importantă zi din an, sărbătoarea creștinismului, Paștele.

„Înainte de apariția morilor cu aburi, cum a fost cea a lui Assan, pasca avea o textură grunjoasă. Doar cei bogați își permiteau prăjitura făcută din „fruntea” făinii”

B365.ro: La noi, în spațiul Țărilor Române, când apare pasca?

Adriana Sohodoleanu: Menționată în scris apare undeva pe la 1900, o găsim la învățătorul Mihai Lupescu, cel care a scris „Din Bucătăria Țăranului Român”. El spune că oricât ar fi de sărac, țăranul se dă pe sub pământ ca să faca pască de Paște. Deci, încă de la 1900, sărbătoarea Paștelui este însoțită de acest desert ritualic, absolut obligatoriu, indiferent de cât erai de sărac sau de bogat. Și cel mai sărac se chinuie să coacă o pască, în timp ce bogații o fac cu făina cea mai fină. Făină, cum o știm noi, este așa de relativ puțină vreme, de la apariția morilor cu abur, cum a fost moara lui Assan. Înainte de asta făină avea o altă textură, era mult mai grunjoasă. Pentru pască și cozonac aveai nevoie de făina cea mai fină, i se spunea „fruntea” și era cernută foarte mult. Cei bogați își permiteau această făină, puteau să “strice” oricât de multe ouă, să cumpere zahăr și să o facă așa cum o știm azi.

Foto credit: Arhiva de imagine a Muzeului Tăranului Român.
„Sunt înregistrate cazuri în care în pască se puneau cartofi și mălai, dacă nu aveau altceva”

Adriana Sohodoleanu: Așadar, pasca se face din făină de grâu fină, grâul este cinstea casei, iar porumbul temelia ei. Sunt înregistrate cazuri în care în pască se punea și mălai, dacă nu aveau altceva. De asemenea, brânza nu era deloc ieftină, prin urmare era înmulțită cu cartofi, care se mai puneau în umplutura de pască și pentru a îndulci o brânză de oaie iute. Am descoperit în timpul cercetării mele că unele gospodine puneau în pască și ceapă prăjită pe lângă cartofi, o variantă pe care noi acum am clasifica-o drept o mâncare sărată.

„Se spune că marginea este cununa și se mănâncă de către familie, iar pasca cu cruce în mijloc se duce la biserică”

B365.ro: Pe de altă parte, pasca este o operă de artă, are acea împletitură care îmi amintește de brâurile sculptate în piatră de la bisericile brâncovenești, dacă nu este prea exagerată comparația.

Adriana Sohodoleanu: Nu este. Este o comparație foarte frumoasă. Acele ornamente cu împletituri au o simbolistică foarte bogată. Găsim funii răsucite, crucea, iar în țara Chioarului apare și frunza de stejar. Se spune că marginea este cununa și se mănâncă de către familie, iar cea cu cruce în mijloc se duce la biserică. În unele zone se făceau atâtea păscuțe câți membri avea familia. Le duceau la biserica unde erau sfințite, le mâncau și erau păstrate firimiturile ca un fel de anafură. Pentru că odată ce a fost binecuvântată la biserică, pasca a devenit sacră și avea funcții apotropaice, era folosită pentru a vindeca oamenii, animalele și a asigura rodul câmpurilor.

Foto credit: Arhiva de imagine a Muzeului Tăranului Român (O-591).
Sursa imagine: Pinterest.
„Funia răsucită este asemuită contrariilor din viața omului: viață-moarte, sus-jos și are semnificații pozitive”

Adriana Sohodoleanu: Simbolistica ornamentală este foarte interesantă, găsim ideea de funie răsucită versus funie împletită. Deși funia împletită este mai aspectuoasă și complexă, cea răsucită are semnificații pozitive. Funia răsucită este asemuită contrariilor din viața omului: viață-moarte, sus-jos. Funia răsucită urcă sau coboară. În schimb, cea împletită este considerată de cercetători ca fiind un simbol al stagnării, al involuției, un obstacol de a ajunge unde dorești. Lucrurile din viață nu se despart, ci rămân împletite. De aceea se spune că trebuie o funie răsucită pe pască.

„Pasca modernă, interpretată, nu este altceva decât un mecanism prin care generațiile tinere preiau această tradiție și o fac relevantă pentru ei”

B365.ro: Generațiile tinere redescoperă această tradiție? Pasca se face acum cu ciocolată și fistic, cu orice vrei, dar s-a păstrat ideea.

Adriana Sohodoleanu: S-a păstrat și dacă ni se pare că lucrurile au luat-o un pic într-o direcție ultramodernă (cu fistic, ciocolată și tot felul de umpluturi, care de care mai exotice), nu este nimic nou aici. Pasca cu cu gris și lapte sau cu ciocolata o avea chiar și Sanda Marin în 1936. Este un mod prin care produsul rămâne relevant. Noi ne gândim la tradiție ca fiind ceva fixat, tăiat în piatră și rămas acolo. Să ne gândim însă că orice tradiție a fost o inovație la timpul ei, era ceva nou care fost asimilat și dus mai departe din generație în generație. Așa că modul în care se exprimă astăzi pasca modernă, interpretată, nu este altceva decât un mecanism prin care generațiile tinere preiau această tradiție și o fac relevantă pentru ei.

Sursa imagine: Pinterest.
„Taina și esența creștinismului au fost înființate de Cristos la o cină”.

B365.ro: Și ouăle roșii de ce le ciocnim? Mulți nu le mai fac roșii acum, le vopsesc în toate culorile pământului.

Adriana Sohodoleanu: De ce le ciocnim este o întrebare foarte bună. Știu doar că se spune că cei care ciocnesc ouă roșii se vor întâlni pe lumea cealaltă. Cred că obiceiul se referă la ținerea familiei aproape. Este interacțiune, un obicei care te pune față în față cu celălalt și creează amintiri. Așa cum, de fapt, masa de Paște face acest lucru, ține familia și comunitatea împreună. Mi-a plăcut foarte mult ce a spus Nicolae Steinhardt despre esența creștinismului. A spus că taina creștinismului a fost înființată de Cristos la o cină, cea de taină. Menirea ei este faptul că Hristos se dă pe sine să fie mâncat, să fie băut, împărtășit și, astfel, ne dă dreptul să intrăm în împărăția Lui.

Icoană pe sticlă cu tema „Cina cea de taină”, datare secolul al XIX-lea, zona Făgăraș, Transilvania. Colecția Muzeului Țăranului Român, categoria Tezaur.
„Se spune că atât timp cât ouăle se vor înscrie, dracul nu va ieși”

De la o masă a început totul. Stăm la masă, frângem pâinea, o împărțim, ciocnim ouăle roșii, mâncăm pasca și ne punem astfel într-o linie cu toți cei care au făcut același lucru inaintea noastra. Și, astfel, ne regenerăm, Paștele despre aceasta este. Despre ouă roșii sunt multe povești simpatice în care se spune că atât timp cât ouăle se vor înscrie, dracul nu va ieși. Dracul nu poate să se nască din embrionul vieții. Mai sunt obiceiurile care spun că nu se aruncă cojile de ouă roșii sau că se dau pe o apă curgătoare ca să ajungă la blajini și astfel să-i informeze că a venit Paștele. Se mai pun la icoane, în staulul vitelor, erau date de pomană.

B365.ro: Deci atât sacrificarea mielului, cât și pasca și ouăle roșii sau mai puțin roșii, au viitor.

Cu siguranță că da. Pentru că există această încărcătură simbolică și înseamnă atât de multe lucruri pentru atât de mulți oameni. Cred că din punct de vedere strict pragmatic, vor avea viitor pentru că sunt gustoase. Pentru că ne fac plăcere și, dacă ne gândim bine, nimic din ceea ce punem pe masă la sărbători religioase nu este lipsit de gust, nu este nepalatabil, nu este neapetisant.

Foto credit: MȚR.
„La noi, la români, totul este pe bogăție și pe gust. Când a ajuns tradiția Paștelui la noi, lucrurile s-au înveselit”

B365.ro: E tot ce avem mai bun de oferit.

Tot, tot ce avem mai bun. Istoria ne spune și de Paștele evreiesc, de plecarea lor din Egipt, de pâine nedospită, miel și ierburi amare, tocmai pentru a le aminti evreilor de perioada grea, de lipsurile pe care le-au avut până când au ajuns la pământul cu lapte și miere promis. La noi, la români, totul este pe bogăție și pe gust. Când a ajuns tradiția Paștelui in sudul Europei, lucrurile s-au schimbat, s-au adaptat la ingrediente locale, putem îndrăzni să spunem ca s-au înveselit.

Cookies