De ce mi-e cel mai frică pe lume

Dacă mi-e frică de ceva pe lume, mi-e frică să nu uit. Să nu se desprindă de mine chipurile oamenilor pe care-i iubesc. Să nu mă îndrept spre ei pentru o îmbrățișare și să uit pe drum de ce-am pornit într-acolo.. Să nu uit cine sunt eu și care-mi sunt locurile dragi. Să nu uit să râd și să nu uit ce înseamnă să râzi.

Toate experiențele noastre de viață se transformă, într-un fel sau altul, în amintiri. Și toate experiențele astea ale noastre ajung să ne definească. Așa devenim ceea ce suntem. Iar când începi să pierzi amintirile, începi să te pierzi. De-asta e atât de cruntă demența, cu toate fețele ei: mai întâi, ne rupe pe noi de noi, de propriile experiențe. De propriile amintiri. De noi înșine. De lucruri mici, simple de tot, esențiale. 

Apoi, îi transformă pe oamenii pe care îi iubim în oameni pe care nu-i mai știm și care nu ne mai știu. Ne pierd câte un pic până când ne pierd de tot și le devenim străini. Devenim niște ființe necunoscute și stranii care se îndreaptă spre ei cu brațele deschise. Dar fiindcă ei nu ne mai știu, se sperie. Sau poate chiar se înfurie.

Alzheimerul și celelalte forme de demență au multe straturi de pierderi dureroase, dar este una anume care mi se pare teribil de tulburătoare: când ai Alzheimer, te lovești și uiți că te-ai lovit. Cazi, îți rupi o coastă și uiți. Două minute mai târziu, ai uitat. 

Durerea nu uită să vină, dar mintea nu mai ține minte să facă legăturile trebuincioase care te ajută să știi de ce nu ți-e bine. Și-atunci, suferi mocnit. Cei din jur vor să te ajute, că văd că nu ți-e bine, dar tu nu știi să le spui, ei nu știu ce să facă.

Bolnavii de Alzheimer ajung să încurce boabele de de mărgele cu boabele de mazăre din ciorbă, frigiderul ori dulăpiorul din bucătărie cu dulapul de pantofi, pilulele cu nasturii. Nu mai pricep la ce folosește un pantalon, o bluză, o basma. 

Noi, la Asociatia ZI de BINE, dedicăm fiecare lună unei cauze pe care o susținem. Luna asta e dedicată oamenilor care au pierdut. De ambele părți. Bolnavi de Alzheimer și aparținători. 

În București, începem, la Centrul Comunitar Zi de Bine, întâlnirile săptămânale ȚINE(mă)MINTE.  Aici, bolnavi și aparținători se vor întâlni cu  psihiatri, neurologi, avocati, terapeuti –  oameni care să îi  ajute să treacă măcar un strop mai ușor printr-un drum extraordinar de greu pe care îl așterne în față un diagnostic de Alzheimer.

(Centrul Comunitar este peste drum pe Piața de Flori, pe strada Uranus la nr. 150, în clădirea mare, roșie, frumoasă)

Tot un luna aceasta vom face, la Cluj,  împreună cu Societatea Romana Alzheimer, filiala Napoca, prima tabără pentru pacienți cu Alzheimer și aparținători.