De ce e Floreasca un cartier atât de atractiv (și scump), deși e plin de blocuri tip cazarmă, cu apartamente minuscule. Microuniversul ridicat în locul hipodromului lui Negropontes

16 apr. 2024
25823 afișări
De ce e Floreasca un cartier atât de atractiv (și scump), deși e plin de blocuri tip cazarmă, cu apartamente minuscule. Microuniversul ridicat în locul hipodromului lui Negropontes
De ce e Floreasca în topul celor mai atractive cartiere din București, deși are blocuri tip cazarmă, cu apartamente minuscule. Ansamblul a fost ridicat pe locul hipodromului lui Negropontes

Cartierul Floreasca, azi unul dintre cele mai scumpe din București, este unic în felul său prin arhitectura de tip cazarmă și rețeaua de spații verzi care-l vitaminizează, criteriu esențial pentru cei care caută să locuiască aici.

Cartierul a fost edificat de regimul comunist în anii ’50, pe o parcelare din anii ’40 și reprezintă primul mare ansamblu de blocuri construit după cel de-al Doilea Război Mondial în București.

Prezentat în termeni hiperbolici drept mărețul cartier destinat clasei muncitoare, în realitate, în Floreasca n-au primit niciodată repartiție muncitorii, ci doar activiști de rang mic și mijlociu ai P.M.R (Partidul Muncitoresc Român, 1954-1964), tovarăși din aparatul de stat, noua elită roșie a României sovietizate, cu Volga neagră la intrarea în bloc. Blocurile au fost așezate pe trama stradală a parcelării interbelice, de unde senzația de monotonie și aliniere ideologică.

De ce e Floreasca un cartier atât de atractiv (și scump), deși e plin de blocuri tip cazarmă, cu apartamente minuscule. Microuniversul ridicat în locul hipodromului lui Negropontes
Foto credit: Agerpres.

O analiză comparată a ansamblurilor de locuințe din București, din perspectivă domestică, întocmită de studenții de la U.A.U.I.M, “îi acordă cartierului Floreasca calificativul de locuire plăcută și deosebit de confortabilă, ba chiar luxoasă”, în pofida faptului că tuturor le este clar că apartamentele sunt minimale. (sursa Răzvan Voinea, istoric, “Parcelarea Floreasca”).

Despre acest paradox și istoria construirii cartierului Floreasca, mai jos, interviu cu arh. Alexandru Panaitescu.

De ce e Floreasca un cartier atât de atractiv (și scump), deși e plin de blocuri tip cazarmă, cu apartamente minuscule. Microuniversul ridicat în locul hipodromului lui Negropontes
Blocurile turn din Floreasca, anii „50. Casele rămase din Parcelarea Floreasca (în stânga imaginii) au fost înlocuite cu blocuri. Sursa: Arhiva arh. Alexandru Panaitescu.

Tribunele hipodromului Floreasca se aflau în dreptul Halei Ford, la intersecția Glinka cu Puccini

Cartierul Floreasca a fost edificat pe locul hipodromului inițiat în anul 1922 de George Ulise Negropontes și Ion Matak. Hipodromul a fost inaugurat în vara anului 1923 și avea construcții remarcabile, realizate în stil neoromânesc după planurile arh. Paul Smărăndescu (conform galop.ro). Complexul era alcătuit din trei clădiri distincte de 1650 mp, conectate prin pasaje de trecere: Pavilionul Regal, Pavilionul Oficial și Pavilionul Public. La parter existau restaurante, garderobe, toalete și alte spații publice. Tribunele hipodromului Floreasca se aflau în dreptul halei Ford, cam pe la intersecția străzilor Mihail Glinka și Giacomo Puccini.

Foto credit: Revista Arhitectura, 1935.
De ce e Floreasca un cartier atât de atractiv (și scump), deși e plin de blocuri tip cazarmă, cu apartamente minuscule. Microuniversul ridicat în locul hipodromului lui Negropontes
Sursa: Arhiva arh. Alexandru Panaitescu.

Pentru pașnicii locuitori din Floreasca, înființarea noului hipodrom e o adevărată binefacere, s-a pogorât atenția edililor și asupra părăginitului cartier”

Inaugurarea hipodromului “rival” cu cel mare de la Băneasa era consemnată de Realitatea Ilustrată, 1923.

Lumea sportivă s-a întrebat cu neliniște dacă, în capitală, mai este loc pentru un alt câmp de curse, pe lângă cel de la Băneasa. Totuși, din primele zile amatorii s-au putut convinge că alergările de la Floreasca au un succes tot atât de mare, ca și cele de la Băneasa. Aceeași lume elegantă, aceeași goană de automobile și trăsuri, aceleași pariuri îndrăznețe, aceleași emoții în căutarea câștigului, aceleași bucurii pentru cei care au pontat bine, aceleași desamăgiri pentru cei pe care misterioasele cronici sportive i-a îndemnat să ponteze greșit. Iar pentru pașnicii locuitori de la Floreasca, înființarea noului hipodrom e o adevărată binefacere, s-a pogorât -măcar în sezonul curselor- atenția edililor și asupra părăginitului cartier.

In prim-plan de la stânga la dreapta: primarul Alexandru Donescu, George Ulise Negropontes si driver-ul Ion Matak, colorizare de herghelie.ro. “Pentru pașnicii locuitori din Floreasca, înființarea noului hipodrom e o adevărată binefacere, s-a pogorât atenția edililor și asupra părăginitului cartier”.
Hipodromul Floreasca avea instalație pentru nocturnă; în anul 1933 a avut loc o premieră senzațională: curse de struți

În anul 1924, chiar Regina Maria a venit să admire cursele de la Floreasca.

Am fost cu Lisabetha la cursele de pe noul hipodrom rival, Floreasca. Trebuie să spun că este foarte bine făcut. La sfârșit au avut niște curse de trăpași, pe care eu și Lisabetha le-am apreciat, Se află aici și o contesă rusă, Benkendorf, care are niște trăpași foarte frumoși, salvați de la bolșevici.

Realitatea Ilustrată, apud galop.ro.
Hipodromul Floreasca, 1924. „Aceeași lume elegantă, aceeași goană de automobile și trăsuri, aceleași pariuri îndrăznețe, aceleași emoții în căutarea câștigului’. Realitatea Ilustrată, apud galop.ro.

 În anul 1937 hipodromul Floreasca a fost închis, iar în perioada 1938-1940 a început parcelarea terenului pentru construirea de vile

Arhitectul Alexandru Panaitescu a fost șef de proiect pentru stațiile de metrou Ing. Costin Georgian (fostă Muncii, 1977-1981), Piața Sudului, Aviatorilor, Anghel Saligny, vestibulul și accesul în Parcul Herăstrău de la stația Aviatorilor. Este autorul volumelor “De la Casa Scânteii la Casa Poporului. Patru decenii de arhitectură în București 1945-1989”, Editura Simetria, 2012 și “Remember Mănăstirea Văcărești”, Editura Simetria, 2008.

Arh. Alexandru Panaitescu este autorul volumului “De la Casa Scânteii la Casa Poporului. Patru decenii de arhitectură în București 1945-1989”. Foto credit: arh. Alexandru Panaitescu.
„Probabil că hipodromul Floreasca nu a rentat, deoarece se afla la concurență cu cel de la Băneasa”

Arh. Alexandru Panaitescu: Zona Floreasca a devenit cunoscută la începutul anilor ’20 printr-un hipodrom care se afla exact pe locul actualului cartier. Construcțiile erau importante (grajduri, tribune, locuri de agrement pentru lumea bună), dar dimensiunea poligonului era determinată de pistele de alergare. Hiprodomul a fost construit în anul 1922 de un adept al stilului neoromânesc, arhitectul Paul Smărăndescu, profesor și (într-o perioadă), rector al Școlii de Arhitectură, autor al Palatului Universului și a altor edificii emblematice pentru București. Construcțiile de la hipodrom și hipodromul nu au durat foarte mult, nici 20 de ani. Probabil că nu a rentat deoarece se afla în concurență cu hipodromul de la Băneasa. Spre sfârșitul anilor ’30 hotărăsc să-l desființeze și să facă în locul lui o parcelare. În zonă era o nebunie mizerabilă, fotografiile de epocă ne arată groapa Floreasca, actualul parc, înainte de salubrizare.

Pe groapa Floreasca se află actualul parc. Fotografie de epocă.
Firma Ford a plecat din România și, în anii ’50-’60, hala a fost transformată în Intreprinderea Automatica”

Arh. Alexandru Panaitescu: În zonă, în anii ’30, se afla și una dintre cele mai reprezentative construcții industriale din București, Atelierele Ford, unde erau întreținute și chiar montate automobile Ford. Hala Ford a fost proiectată de arh. Paul Emil Miclescu și a funcționat până în ’48-’59. Firma Ford a plecat din România și, în anii ’50-’60, hala a fost transformată în Intreprinderea Automatica. Alături se afla un bloc care există și acum, dar este foarte transformat, îmbrăcat în aluminiu, blocul Automatica.

Hala Ford a fost proiectată de arh. Paul Emil Miclescu și a funcționat până în ’48-’59. Fotografie de epocă.
O zonă de mijloc, un fel de splină verde care s-a păstrat, este Barbu Văcărescu. Din păcate, parcelarea Floreasca nu a fost finalizată”

Arh. Alexandru Panaitescu: În 1940, arh. Duiliu Marcu, o altă somitate a arhitecturii românești, propune parcelarea Floreasca și începe vânzarea de loturi. O zonă de mijloc, un fel de spină verde care s-a păstrat, este Barbu Văcărescu. Din păcate, parcelarea Floreasca nu a fost finalizată. Au fost numai câteva parcele care au fost mobilate, dar nu au fost construite toate casele. Cartierul începe să se contureze în anii ’50, întâi în partea de nord. Cartierul are o structură hibridă, deoarece a fost organizat pentru vile, pentru locuințe individuale, nu pentru blocuri. Parcelele oamenilor au fost naționalizate și s-au ridicat blocuri cu regim mic de înălțime, P+2, P+3. La început au fost construite cele dinspre parcul Verdi, acolo s-au făcut case cu arhitectură mai tradițională, cu acoperiș în două ape, un pic mai rustice. Prin ’55-”59 s-a trecut la a doua fază importantă și s-a configurat cartierul, păstrându-se însă vechea tramă stradală a parcelării. De aceea dispunerea blocurilor este liniară, monotonă, iar arhitectura lor este destul de tristă.

Parcelarea Floreasca, arhitect Duiliu Marcu. „Blocurile s-au pus însă după trama stradală și nu invers”.
Foto credit: Agerpres.
Blocurile cu scări cu mozaic sau chiar de marmură nu au ajuns la clasa muncitoare. În Floreasca n-ai să întâlnești muncitori”

Arh. Alexandru Panaitescu: Este important că Floreasca este primul mare cartier făcut după război în București. Până atunci se făcuseră doar mici încercări, cvartale și cam atât. Blocurile s-au pus însă după străzi, și nu invers. În perioada anilor ’50, începutul anilor ’60, mai ales în zone de acest gen, se experimenta construirea blocurilor cu apartamente mici, care erau chiar mai chinuite decât cele făcute în anii ’70. Erau așa zisele apartamente pentru clasa muncitoare, foarte bine finisate, cu parchet, tâmplărie de calitate, scări cu mozaic sau chiar de marmură, dar care nu au ajuns la clasa muncitoare. În Floreasca n-ai să întâlnești muncitori. Apartamentele, ca și cele de la Sala Palatului sau din blocurile din centru, sunt foarte neprietenoase ca suprafață, dar prietenoase ca finisaj. Cei din aparatul de partid și de stat, cei din linia a două, a treia, funcționarii mici se băteau să le obțină.

1959, cartierul Floreasca. Arhiva arh. Alexandru Panaitescu.
Ansamblul Floreasca are o tentă ideologică și, în linii mari, este o dezvoltare pe o tramă care a fost pregătită pentru locuințe individuale și au ieșit blocuri de tip cazarmă”

Arh. Alexandru Panaitescu: În anii ’50-’60, cartierul arăta destul de trist și avea un aspect de cazarmă. În perioada copilăriei mele nu eram încântat de Floreasca, era trist. Arhitectul ansamblului a fost Virgil Nițulescu. Arhitectura ansamblului face o trecere de la realismul socialist la arhitectura modernă realizată ulterior în Balta Alba, Titan, etc. Acum blocurile par agreabile, aspectul fiind îmbunătățit foarte mult de dezvoltarea vegetației, pomii au crescut, natura a îmbrăcat totul. Ansamblul Floreasca are o tentă ideologică și, în linii mari, este o dezvoltare pe o tramă ce a fost pregătită pentru vile și au ieșit blocuri-cazarmă. Lucrul acesta se simte, dar nu se mai înțelege.

Planul cartierului Floreasca realizat de arh. Alexandru Panaitescu.
Sunt mai degrabă apartamente sociale pentru activiștii de rang inferior, dar care dădeau bine într-o perioadă în care lipsa de locuințe era dramatică”

Arh. Alexandru Panaitescu: Acesta este planul a trei apartamente. Unul cu două camere, un dormitor, baie și unul care are o cameră de zi, o bucătărie și o baie cu duș. Am vizitat apartamentele și sunt meschine. Sunt mai degrabă apartamente sociale care dădeau bine într-o perioadă în care lipsa de locuințe era dramatică.

Sursa: Arhiva arh. Alexandru Panaitescu.

Faptul că primeai un apartament în folosință exclusivă, chiar dacă era foarte mic, era locuit de oameni de același calibru social și convenea în anii ’50. Până spre începutul anilor ’70, locuirea la comun era un lucru des întâlnit. Erau două, trei familii care împărțeau un apartament. Erau vilișoare naționalizate în care erau înghesuite mai multe familii cu folosința comună a băii și a bucătăriei. Proprietarul de drept, ori era dat afară, ori era pedepsit să stea pe la subsoluri, demisoluri. Era sistemul sovietic de locuire, rușii îl numeau comunalka, fusese impus după 1918 în Rusia și a fost implementat și la noi.

Foto credit: Agerpres.

B365.ro: In ziua de azi cartierul Floreasca este în top pentru atractivitate și confort, cu toate apartamentele sale minimale. De ce?

Arh. Alexandru Panaitescu: Confortul este dat de faptul că apartamentele au apă caldă, etc. Pe de altă parte, zona de nord este atractivă, Floreasca este aproape de zona parcurilor, de Herăstrău, de piața Dorobanților, este o zonă cu pedigree, nu e Ferentari.

Cinema Floreasca face parte din seria celor câteva cinematografe cu distracție populară, ieftină, pentru care s-au construit săli foarte reușite. Restul aveau intrarea prin holul blocurilor”

B365.ro: Care erau punctele de atracție ale cartierului?

Arh. Alexandru Panaitescu: Blocurile din Floreasca au fost bine gândite. Pe str. Ceaikovski, o parte din blocuri aveau la parter spații comerciale cochete, care funcționează și acum. Ideea din proiectul inițial cu o zonă verde, o traversală verde, s-a păstrat în bună măsură și acolo s-a construit un cinematograf, Floreasca. Nu mai funcționează, dar în anii ’60-’80 era foarte atractiv. Semăna cu cinematograful Modern din piața Regina Maria, care nu se mai vede din cauza blocurilor făcute în ’85-’88. Cinematograful Floreasca face parte din seria celor câteva cinematografe cu distracție populară, ieftină, pentru care s-au construit săli foarte reușite. Majoritatea se aflau însă la parterul unor blocuri. Insulare, individuale, erau doar Modern și Floreasca. Celelalte aveau intrarea prin parterul unui bloc, cum erau cinema Melodia pe Ștefan cel Mare, cinema Excelsior la Piața Chibrit, un cinematograf într-un complex comercial foarte reușit din Balta Albă, cinema Gloria, care acum a fost renovat și transformat în sală de spectacole. Au fost construite școli, un liceu și patinoarul care ține de Parcul Floreasca, partea dinspre Calea Floreasca și Beller. Patinoarul a dispărut printr-o operațiune imobiliară a dezvoltatorului imobiliar The One.

 

Cinematograful Floreasca. Foto credit: Agerpres.
Dezvoltarea imobiliară recentă. Foto credit: Zona Floreasca, pagina de facebook.
O familie cu un copil locuia în două camere, dar dacă o aducea în spațiu și pe bunica avea dreptul la trei camere”

Arh. Alexandru Panaitescu: În Floreasca, și astăzi, apartamentele sunt atractive pentru familii mici, pentru tineri. În acea perioadă erau normate pentru un anumit numar de locatari. Ca să primești repartiție într-un apartament cu 4 camere trebuia să ai vreo 3 copii. Lucrurile erau neplăcute pentru că apartamentul avea o singură baie. Ele au fost gândite așa cum au fost gândite, dar aplicarea normativului a fost cu totul alta. În apartamentele din cartierele centrale nu au venit muncitorii pentru care erau pregătite și s-au făcut diverse jonglerii. O familie cu un copil locuia în două camere, dar dacă o aducea în spațiu și pe bunica avea dreptul la trei camere. Sau făceai rost de un certificat medical care își dădea dreptul la o cameră în plus. Pe de-o parte, cei care făceau normativele erau obligați să le aplice restrictiv, pe de alta, oamenii găseau portițe de scăpare.

De ce e Floreasca un cartier atât de atractiv (și scump), deși e plin de blocuri tip cazarmă, cu apartamente minuscule. Microuniversul ridicat în locul hipodromului lui Negropontes
La parterul blocurilor, magazine pentru privelegiații locuitori ai cartierului. „Aveau acces și la magazinele de partid din apropiere, în zona Washington, de exemplu, erau magazine la care nu ajungea nimeni, erau așa zisele case de comenzi care aproviziona nomenclatura”.
Pentru străzi s-au dat nume prietenoase cu rușii: Glinka Mihail Ivanovici, Serghei Vasilievici Rahmaninov, Piotr Ilici Ceaikovski, Modest Mussorgsky”

B365.ro: De ce Floreasca are străzi cu nume de compozitori, mai ales ruși?

Arh. Alexandru Panaitescu: În planurile din ’40 denumirile străzilor erau date de litere, strada A, B,C etc. A venit perioada realist socialist sovietică și s-au dat nume prietenoase cu rușii: Glinka Mihail Ivanovici, Serghei Vasilievici Rahmaninov, Piotr Ilici Ceaikovski, Modest Mussorgsky sau Verdi și Chopin care erau priviți drept prietenoși. Aici trăiau tovarăși din toate structurile, se întemeia o nouă elită care, în anii ’50 ’60, era foarte stratificată. Aveau acces la magazinele de partid din apropiere, în zona Washington erau magazine la care nu ajungea nimeni, erau așa zisele case de comenzi care îi aproviziona. Nu a fost ceva generalizat, dar funcționarii de partid beneficiau de bufet la locul de muncă și,prin anii ’80, primeau o cotă de carne.

De ce e Floreasca un cartier atât de atractiv (și scump), deși e plin de blocuri tip cazarmă, cu apartamente minuscule. Microuniversul ridicat în locul hipodromului lui Negropontes
Foto credit: Agerpres.
Gheorghiu Dej nu aproba planuri pentru cartiere, avea alte probleme atunci, politice. Erau însă oameni care-l sfătuiau în domeniul construcțiilor și arhitecturii”

B365.ro: Planurile pentru Floreasca au fost aprobate de Dej?

Arh. Alexandru Panaitescu: Dej avea alte probleme, avea probleme politice, era un animal politic. A avut niște oameni care l-au sfătuit în domeniul construcțiilor și arhitecturii, cum a fost arh. Pompiliu Macovei (arhitect șef al Capitalei în anii realismului socialist). După model sovietic, în 1953, s-au dat trei hotărâri ale CC al PMR prin care se înființează un fel de Minister al Arhitecturii și Construcțiilor, CSAC, Comitetul de Stat pentru Arhitectură și Construcții. Acest organism cu mare putere decizională aviza proiectele. Gheorghiu Dej viziona doar machetele pentru Teatrul Național sau Sala Palatului, pentru proiecte mari. Nu se băga în detalii, cum s-a băgat Nicolae Ceaușescu. Detaliile erau atributul CSAC, care avea arhitecți foarte buni. Ei urmăreau o linie politică, dar fără să ajungă la deformările regimului Ceaușescu.

Citește, mai jos, și alte istorii ale cartierelor bucureștene

Într-o mare de blocuri comuniste, două oaze de case vechi din cartierul Tineretului au scăpat de demolare. Parcelarea Lânăriei, concepută de arhitectul palatelor din Micul Paris

 

Cookies