De ce continuarea serialului Sex and the City ne scoate din minți
Oana Titică
O mică listă de la cineva care a văzut Sex and The City - serialul original de vreo 20 de ori.
Prima dată am văzut serialul Sex and the City în 2003-2004. Aveam 16 ani, locuiam la Pitești și abia așteptam să termin liceul ca să vin la București la facultate, să îmi încep viața independentă.
Când le-am văzut pe Charlotte, Carrie, Samantha și Miranda, am rămas complet hipnotizată. ‘Deci așa poate fi și viața mea viitoare în Dristor’, m-am gândit, a’proape ca în Manhattan, dacă muncesc mult, sunt smart, am prietene mișto, citesc, ies în oraș și nu iau viața prea în serios’.
De atunci, am văzut fiecare episod de cel puțin 20 de ori. Lumea crede că glumesc când spun asta, dar e foarte adevărat.
Pentru generația mea, Sex and the City a fost o variantă alternativă a vieții care ne fusese arătată în orașele mici de provincie. O viață frumoasă, cu umor, cu cocktailuri, cu cărți scrise, în care nu luai relațiile cu bărbații foarte în serios (întotdeauna e altul care așteaptă la coadă, d’oh) și nu dubioșenia aia post-comunistă, tribală, pe care o trăisem până atunci.
Evident, fiindcă eram fete deștepte și înțelegeam diferența dintre fiction sau artă și realitate, nu mi-am imaginat vreodată că, de exemplu, dintr-un salariu de articol scris la un ziar săptămânal o să îmi pot cumpăra 100 de pantofi de 500 de dolari, cum avea Carrie. Dar înțelegeam că ficțiunea nu se circumscrie realității și că, în cel mai bun caz, o reinterpretează pentru a spune o poveste frumoasă.
Asta a spus și Patricia Field, stilista serialului, care pentru ‘And Just Like That‘ nu a fost disponibilă fiindcă era ocupată cu Emily in Paris (!?), când a fost întrebată ‘de unde avea Carrie bani să cumpere atâtea chestii’. Ea a declarat așa ‘în fiecare episod avem altă poveste a personajelor principale – dacă nu repetăm povestea, de ce am repeta hainele?’.
Pentru că ficțiunea e ficțiune și realitatea e realitate, iar Political Correctness nu are ce să caute în mod brut (nestilizat, neinterpretat) în fiction. Că de aia se numește POLITICAL.
Chestia sinistră pe nume ‘And Just Like That’ a reușit să bage femei în depresie, iar pe restul doar într-o furie groaznică. Sunt foarte multe lucruri de spus aici, dar mă voi limita la câteva.
And Just Like That, lista
1. Abundența motivelor Woke este ceva care trezește în noi o reacție fix opusă celei pe care și-o doreau scenariștii – ne vine să aruncăm televizoarele pe geam, logic. Totul este pus cu mâna, nimic nu e parte din poveste, pare că vrem doar să înșirăm niște teme ‘actuale’ fiindcă la Hollywood suntem spălați pe creier și nu mai știm să spunem o poveste.
2. Din cauza pandemiei, psihicul nostru e praf. Avem nevoie ca arta să ne scoată din Căcatul Căcatului în care ne aflăm și să ne ofere o rază de speranță, să ne facă să râdem sau măcar să ne ofere ceva frumos la care să ne uităm (haine, de exemplu). And Just Like That nu face nici una din astea.
3. Ca să facem și puțină psihanaliză, if I may, teoria mea e că, după pandemie, din cauză că ne simțim helpless și nu putem să facem nimic să schimbăm modul în care politicienii se comportă cu noi, mulți avem fantasme inconștiente nasoale. Cred că scenariștii au omorât unul dintre personajele principale tocmai din acest motiv. Voiau să facă rău înapoi cuiva, dar nu aveau unde, așa că s-au răzbunat pe noi, telespectatorii.
4. Hainele fetelor din And Just Like That sunt haine de clovni, pe care Patricia Field nu le-ar fi pus niciodată pe ele. FIINDCĂ nu se potrivesc cu personajele, iar acesta este cel mai important punct la care voiam să ajung și anume:
5. Personalitatea personajelor principale a fost schimbată. Să o vezi pe Miranda cu discursuri Woke este ca și cum l-ai vedea pe Seinfeld că nu mai face mișto de George pentru că i-ar răni sentimentele. E foarte trist. Să o vezi tot pe Miranda că își terorizează adolescentul și e oripilată că Brady face sex este ceva ce Miranda originală nu ar fi făcut niciodată. Personajele pe care noi le iubeam nu mai sunt acolo. Când am văzut serialul Sex and The City la 16 ani prima dată ,ABIA AȘTEPTAM să ajung la 35 de ani să am ceva ce ar putea semăna cu viața fetelor. Acum, se transmite mesajul că dacă ajungi la 55 de ani, viața ta este fără umor, se supune prostiei majorității, iar personalitatea ta dispare complet.
Într-un fel, mă bucur că demența cu Political Corectness e atât de prezentă în „And Just Like That”, fiindcă poate sfârșitul acestui trend va veni mai aproape decât așteptam. Teoria mea curentă este că trendul se va termina când ne vom da toți seama că Brigada Woke de fapt e alcătuită în mare parte de persoane care nu au putere de cumpărare, fiindcă sunt niște leneși jobless care doar trollează pe internet. De exemplu, au încercat să o ‘cancel’ pe JK Rowling, de exemplu, dar nu e ca și cum ea nu mai vinde cărți de rupe de atunci.
Pentru că arta și ficțiunea nu au nevoie să fie Politically Correct.
Bine, naibii, că s-a salvat Samantha.
Nota B365.ro: And Just Like That, Oana
Cele mai noi articole
