ȘTIRI

De ce au fost atâtea incendii în București și cum se organizau oamenii de rând în stingerea lor

Capitala a fost încercată de multe ori de incendii dese și devastatoare: doar în secolul XVIII-lea istoricii menţionează patru incendii majore:

♦ incendiul din 1704, în care a ars Hanul Șerban Vodă, situat pe locul Băncii Naționale de astăzi,

♦  cel din 1719, când au ars Curtea domnească și mănăstirea Sf. Gheorghe,

♦ cel din 1739, în urma căruia au ars 137 de case, 5 chilii de biserici, 40 de măcelării și 9 părăvălii

♦ şi incendiul din 1766, când este distrus o parte din Tîrgul Cucului.

Istoricul George Potra a precizat cauza acestora, în lucrarea Din Bucureștii de altădată:

Este absolut normal ca, o așezare ca București, alcătuită din case mari care nu aveau în construcția lor decât material caracteristic regiunii, adică lemn și pământ, să sufere mult de pe urma incendiilor. Pe ulițele strâmte și întortocheate, casele construite în cea mai mare parte din bârne sau șindrilă, cu coșuri defecuoase, erau un permanent material inflamabil, scria istoricul în lucrarea menţionată.

Însă, înainte să existe pompierii oficiali, focurile se stingeau de pompierii voluntari, ajutați fiind de meseriași care, conform unui regulament din 1788, erau obligați să se implice. „Sunt datori a se prezenta cu uneltele lor lemnarii, zidarii, fierarii, lăcătușii, hornarii, morarii și alți meseriași din localitate”, se precizează în regulamentul păstrat de Muzeul Pompierilor din Bucureşti. Fiecare categorie avea un rol precis, astfel:

♦ dulgherii, tâmplarii și zidarii aveau rolul de a localiza focul prin demolare;

♦ fierarii şi lăcătuși montau pompele;

♦ cărăușii și morarii asigurau apa;

♦ pielarii, tăbăcarii și vopsitorii formau lanțul de găleți;

♦ cosatorii, zugravii, sobarii și bărbierii saulvau persoane și bunuri din imobilele în flăcări și acordau primul ajutor.

Cel mai mare incendiu din istoria Capitalei a avut loc în secolul următor, la 23 martie 1847, în ziua de Paști. În albumul aniversar editat de Muzeul Național al Pompierilor, cu ocazia a 50 de ani de existență, se precizează că fiul cluceresei Zinca Drăgănesc din mahalaua Scorțarului, scăpat de sub privirile adulților, a descărcat în joacă un pistol spre podul plin cu fân al șopronului din spatele casei. Purtată de cânt, vâlvâtaia s-a întins cu repeziciune spre viile din mahalaua Delea Nouă, iar, în lățime, între biserica Sfântul Ion și Colțea.

În vechiul centru comercial au fost mistuite casele și prăvăliile de pe partea stângă a uliței Franțuzești, o parte din Lipscani, de pe ulițele Șelarilor, Zarzavagiilor, Cavafilor și Bărăției. Au fost cuprinse de flăcări mahalale Scorțarului, Stelea, Udricani, Sfânta Vineri, Sfântul Ilie și altele.

După unele însemnări, incendiul a mistuit zona Curții Veche de lângă Hanul lui Manuc, numeroase case de pe malul stâng al Dâmboviței, întinzându-se spre Colțea, zona Sfânta Vineri, până în Calea Văcăreștilor.

Cuprinzând o zonă comercială foarte densă, incendiul a distrus aproape 2000 de case, 12 biserici, 10 hanuri și a cauzat pagube estimate la peste 30.000 pungi de aur, provocând și moartea a mulți de negustori.

În Bucureşti se producea deja atunci, încă din 1830, de fapt, pompe manuale de stins incendii, de diferite tipuri, dimensiuni și debite, ca urmare a dezvoltării unor manufacturi de fierărie, tâmplărie și rotărie.

Pompierii voluntari

La sfârșitul secolului al XIX-lea, procesul înființării de noi unități militare de pompieri s-a remarcat în orașele mari ale țării. În localitățile mai mici însă, existau formații civile sau voluntare de pompieri, prima fiind înființată la Arad, în 1834.

Anul 1923 aduce însă în București o unealtă fascinantă pentru acele timpuri: un tren automobil, compus din două autopompe cinsternă, o autoscară de 26 metri, un car omnibus pentru transportul uneltelor și servanților și o motopompă tip București, denumită așa datorită modificărilor cerute de Comandamentul Pompierilor.

Acestea cele mai moderne mașini de intervenție la foc ale timpului. În luna august 1923, mașinile comandate pentru orașul București sosesc în țară iar în anul următor ajung și în alte patru orașe din țară.

Pompierii militari bucureșteni au achiziționat şi în 1938 o tehnică de intervenție de excepție: 10 autopompe cinsternă Karl Metz, o autopompă Magirus, 2 autoscări Magirus, 4 motociclete BMW pentru echipe de cercetași și gaze, 10 aparate de respirat și 300 de măști de gaze.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button