UPDATE | De ce au crăpat azi aplicația INFO TB și plata cu cardul la validatoarele din mijloacele de transport în comun din București. STB: Problema a fost rezolvată

26 mai 2026
1952 afișări
UPDATE | De ce au crăpat azi aplicația INFO TB și plata cu cardul la validatoarele din mijloacele de transport în comun din București. STB: Problema a fost rezolvată
UPDATE | De ce au crăpat azi aplicația INFO TB și plata cu cardul la validatoarele din mijloacele de transport în comun din București. STB: Problema a fost rezolvată | Foto simbol: STB/Facebook

STB a informat bucureștenii de ce astăzi, 26 mai, nu a funcționat aplicația INFO TB și plata cu cardul la validatoarele din mijloacele de transport în comun din București.

STB anunță că astăzi, 26.05.2026, din cauza unor considerente tehnice de comunicație cu un operator terț, au fost afectate funcționarea aplicației INFO TB și plata călătoriei direct cu cardul bancar la validator (contactless).
Echipele tehnice lucrează deja în regim de urgență pentru remedierea situației în cel mai scurt timp posibil.
Până la remedierea defecțiunii, STB recomandă bucureștenilor să folosească celelalte modalități de plată disponibile, a transmis STB.
Iată care sunt acestea:
  • Prin SMS la numărul 7458;
  • Prin aplicațiile BiletTB și 24pay;
  • Utilizând un card de călătorie STB.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumim pentru înțelegere, a transmis STB.

Linia 780 a revenit pe traseu

Amintim că, asociația de Dezvoltare Intercomunitară București (TPBI) a transmis că linia 780 va reveni pe traseu, în perioada 26 – 29 mai. Informația a fost dată pe site-ul instituției.

Măsura a fost luată pentru că vor fi anulate trenuri pe ruta Gara de Nord – Aeroport Otopeni, în intervalul menționat. Garniturile nu vor circula pentru că se fac lucrări la infrastructura feroviară.

De asemenea, călătorii trebuie să știe că autobuzele liniei 780 vor circula între orele 09:30-16:00, asigurând legătura între Gara Basarab/ Gara de Nord și Aeroportul Internațional „Henri Coandă”. Vehiculele vor fi pe traseu între 26 – 29 mai.

Călătorii trebuie să știe că mijloacele de transport vor circula la un interval de 30 de minute și vor opri, pe ambele sensuri, în stațiile: Gara Basarab, Gara de Nord, Clăbucet, Piața Presei, Aeroport Băneasa, Primăria Otopeni, Aeroport Henri Coandă.

Mai precis, TPBI a spus că de la Gara Basarab către Aeroportul Internațional „Henri Coandă”, primul autobuz va pleca la ora 09:30 și ultimul – la ora 15:00, iar de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” către Gara Basarab, primul autobuz va pleca la ora 10:30 și ultimul – la ora 16:00.

 

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies