ARHIVA B365

De ce a fost AMÂNATĂ din nou inaugurarea metroului din Drumul Taberei

Ultimul termen înaintat de constructor era primăvara anului 2017. Înaintea acestui termen, autoritățile anunțau că lucrările, care trebuiau să fie gata încă din 2014, vor fi finalizate în aprilie 2015.

De această dată, termenul a fost amânat întrucât nu există proceduri pentru refacerea spaţiilor verzi şi a iluminatului de la suprafaţă, după ce se închide şantierul, după cum a anunțat Dan Costescu, ministrul Transporturilor, citat de antena3.ro.

Au rezultat probleme la reconstituirea suprafeţelor după închiderea şantierelor. Mai precis, nu sunt prevăzute aceste proceduri de refacere a iluminatului public, de refacere a spaţiilor verzi. Metrorex îşi scrie acum procedurile pentru a remedia aceste deficienţe istorice şi pentru a da noul termen de punere în funcţiune.”, a explicat ministrul.

În prezent, mai trebuie săpaţi 220 de metri pe sub râul Dâmboviţa pentru a conecta magistrala nouă la actuala staţie de metrou, iar tunelul ar trebui să fie gata în luna august.

Lucrările la magistrala 5 a metroul bucureştean au început în vara anului 2011, iar termenul iniţial de finalizare era 2014. În toţi aceşti ani, autorităţile au anunţat amânări succesive, spre nemulțumirea locuitorilor din zonă.

VEZI ȘI: METROUL DIN DRUMUL TABEREI. Lucrări întârziate, oamenii aşteaptă: „Era vorba de trei ani?” 


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button